O nouă alertă aeriană în România. O dronă a fost detectată în apropierea graniței cu Ucraina. S-a emis RO-Alert
SURSĂ FOTO: Facebook/MApN
O nouă alertă aeriană a fost emisă joi dimineață în județul Tulcea, după ce autoritățile au avertizat populația cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Alerta a fost declanșată după detectarea unei drone în apropierea graniței României cu Ucraina.
O nouă alertă aeriană a fost emisă în județul Tulcea
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că sistemul radar a detectat, în jurul orei 8:50, o țintă aeriană în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina.
La ora 8:58, autoritățile au emis un nou mesaj RO-Alert destinat localităților din nordul județului Tulcea. Mesajul a avertizat populația asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian și a recomandat păstrarea calmului și adăpostirea în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui astfel de adăpost, oamenii au fost sfătuiți să rămână în interiorul locuințelor, departe de geamuri și de pereții exteriori.
„Alertă Extremă! Exista posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori”, este scris în mesajul trimis de IGSU populației.

Locuitorii din Tulcea au primit în ultimele zile mai multe mesaje Ro-Alert
Durata estimată a alertei a fost de 90 de minute. Amintim că locuitorii din județul Tulcea au primit în ultimele zile mai multe mesaje Ro-Alert, după ce drone implicate în atacurile Rusiei asupra infrastructurii din Ucraina au evoluat în apropierea frontierei României.
MApN a anunțat miercuri, 29 iulie, că sistemul de supraveghere radar al instituției a detectat, în jurul orei 10:30, un grup de ținte aeriene în apropierea frontierei fluviale dintre România și Ucraina.
În urma acestei situații, două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86 Aeriene Borcea au fost ridicate de la sol la ora 10:57 pentru monitorizarea evoluției din zona de frontieră. Informația a fost transmisă de Ministerul Apărării Naționale printr-o postare publicată pe Facebook.
Totodată, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea aplicării măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea.
În acest context, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert destinat locuitorilor din județul Tulcea, ca măsură de precauție pe durata monitorizării țintelor aeriene detectate în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina.
„Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat miercuri, 29 iulie, în jurul orei 10:30, un grup de ținte aeriene în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina. Două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86 Aeriene Borcea au fost ridicate de la sol la ora 10:57 pentru monitorizarea situației.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea, fiind transmis mesaj RO-Alert. Revenim cu noi detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile”, au transmis autoritățile în mesajul publicat pe Facebook.
Mesajul poate fi vizualizat aici.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.