Trump pune condiții dure pentru acordul cu Iranul. Casa Albă: „Liniile sale roșii trebuie respectate”
SURSA FOTO: whitehouse.gov - Donald Trump
Negocierile dintre Statele Unite și Iran privind încheierea conflictului din Orientul Mijlociu continuă într-un climat de incertitudine, după ce președintele american Donald Trump a transmis că nu va accepta niciun acord care nu respectă condițiile impuse de Washington. Casa Albă a reiterat că Teheranul nu poate deține arme nucleare, în timp ce autoritățile iraniene acuză partea americană de solicitări excesive și poziții contradictorii.
Casa Albă: Trump va semna un acord doar dacă sunt respectate condițiile SUA
După cele mai grave confruntări armate înregistrate de la intrarea în vigoare a armistițiului din 8 mai, surse de la Washington au vorbit despre posibilitatea unui acord care ar prelungi încetarea focului cu încă 60 de zile.
Vineri, Donald Trump a convocat o reuniune la Casa Albă pentru a analiza situația și pentru a lua o decizie privind eventualul acord cu Iranul. Întâlnirea a durat aproximativ două ore, însă nu a fost urmată de un anunț oficial.
Înaintea reuniunii, liderul american și-a prezentat public condițiile.
„Iranul trebuie să accepte că ei nu vor avea niciodată arma nucleară. Strâmtoarea Ormuz trebuie să fie deschisă imediat”, a transmis Donald Trump pe rețeaua Truth Social. De asemenea, acesta a cerut ca stocurile de uraniu puternic îmbogățit ale Iranului să fie „DISTRUS”.
Ulterior, un oficial al Casei Albe a declarat că „preşedintele Trump nu va semna un acord decât dacă este bun pentru America, iar liniile sale roşii sunt satisfăcute”.
„Iranul nu poate avea arma nucleară”, a reiterat aceeași sursă.
Iranul respinge unele dintre cererile formulate de Washington
Autoritățile iraniene au reacționat rapid la declarațiile venite din SUA și au susținut că negocierile sunt încă în desfășurare.
„Discuţiile continuă, însă nu s-a încheiat încă niciun acord final”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghai.
Oficialul iranian a respins informațiile potrivit cărora problema nucleară sau regimul de tranzit prin Strâmtoarea Ormuz ar fi fost deja incluse într-un text convenit de ambele părți.
Potrivit unor surse citate de agenția iraniană Fars, solicitarea lui Trump privind deschiderea fără taxe a Strâmtorii Ormuz nu figurează în proiectul acordului aflat în discuție. De asemenea, distrugerea materialelor nucleare iraniene nu ar fi prevăzută în documentul negociat.
Teheranul acuză SUA de „cereri excesive”
Conducerea iraniană și-a exprimat nemulțumirea față de poziția Washingtonului, considerând că schimbările repetate de poziție afectează negocierile.
Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a afirmat că „Ajungerea la un acord final depinde de încetarea atitudinii părţii americane”.
La rândul său, președintele iranian Massoud Pezeshkian a declarat că Iranul este „pregătit să acţioneze în vederea găsirii unui cadru respectuoas, pentru a pune capăt războiului”, într-o convorbire cu emirul Qatarului.
Strâmtoarea Ormuz și fondurile blocate, printre principalele puncte de dispută
Unul dintre cele mai sensibile subiecte ale negocierilor rămâne Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de petrol.
În timp ce Statele Unite solicită redeschiderea completă a traficului și eliminarea riscurilor de securitate din zonă, Iranul insistă asupra statutului special al acestei căi maritime, aflată în proximitatea apelor sale teritoriale.
În paralel, Teheranul încearcă să obțină deblocarea unor active estimate la aproximativ 24 de miliarde de dolari, înghețate în străinătate. Autoritățile iraniene cer ca o parte din aceste fonduri să fie eliberată imediat după semnarea unui eventual protocol.
Donald Trump a transmis însă că „nu va exista niciun schimb de bani pentru moment”.
Iranul condiționează acordul de încetarea conflictelor din regiune
Pe lângă dosarul nuclear, Teheranul insistă și asupra opririi luptelor din alte zone ale Orientului Mijlociu, în special în Liban.
Conducerea iraniană solicită încetarea ostilităților dintre Israel și Hezbollah, argumentând că un acord regional nu poate fi stabil în lipsa unui armistițiu respectat de toate părțile implicate.
În acest context, președintele libanez Joseph Aoun i-a transmis secretarului de stat american Marco Rubio că o încetare a focului reprezintă o „condiţie obligatorie” pentru orice progres diplomatic.
Între timp, confruntările continuă. Ministerul Sănătății din Liban a anunțat noi victime în urma atacurilor israeliene, în timp ce Hezbollah a revendicat alte atacuri împotriva unor obiective militare din nordul Israelului.
Piețele urmăresc cu atenție negocierile
Conflictul izbucnit la sfârșitul lunii februarie și tensiunile din jurul Strâmtorii Ormuz au avut un impact important asupra piețelor internaționale și asupra prețului petrolului.
Investitorii pariază în prezent pe posibilitatea unui acord între Washington și Teheran, ceea ce a contribuit la scăderea cotațiilor petrolului la cel mai redus nivel din ultimele săptămâni.
Cu toate acestea, lipsa unei înțelegeri finale și divergențele dintre cele două părți mențin incertitudinea ridicată, iar viitorul negocierilor rămâne neclar.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





