Transportatorii cer Guvernului să prelungească facilitățile pentru motorină. FORT avertizează asupra unei scumpiri de cel puțin 50 de bani pe litru
SURSA FOTO: Dreamstime - Camioane
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) solicită Guvernului și Parlamentului să prelungească până la 30 septembrie 2026 măsurile care reduc costul motorinei, avertizând că eliminarea acestora de la 1 iulie ar putea duce la creșteri semnificative ale prețurilor la carburanți și la accentuarea presiunilor inflaționiste.
Organizația susține că transportul rutier este un sector strategic pentru economia României, iar menținerea unor costuri predictibile este esențială atât pentru companii, cât și pentru consumatori.
FORT cere prelungirea reducerii accizei și a plafonării adaosului comercial
Potrivit unui comunicat transmis de organizație, FORT, membră a IMM România și reprezentativă la nivel național, solicită adoptarea de urgență a actelor normative necesare până la 30 iunie 2026 pentru prelungirea facilităților aflate în prezent în vigoare.
Transportatorii propun menținerea pentru încă trei luni a reducerii accizei la motorină cu 30 de bani pe litru, precum și continuarea plafonării adaosului comercial la nivelul mediei practicate în anul 2025.
Reprezentanții federației susțin că motivele care au determinat introducerea acestor măsuri nu au dispărut, iar volatilitatea pieței energetice continuă să afecteze costurile de operare ale companiilor de transport.
Organizația consideră că o prelungire până la sfârșitul lunii septembrie ar permite autorităților și mediului de afaceri să evalueze mai clar evoluțiile pieței și impactul contextului economic internațional asupra prețurilor la combustibili.

Transportatorii avertizează asupra impactului în economie
FORT estimează că eliminarea facilităților începând cu 1 iulie ar determina o majorare imediată a prețului combustibililor cu cel puțin 50 de bani pe litru.
Potrivit organizației, o astfel de creștere s-ar reflecta rapid în costurile de transport și logistică, cu efecte directe asupra prețurilor bunurilor și serviciilor din economie.
Reprezentanții transportatorilor atrag atenția că sectorul rutier joacă un rol esențial în funcționarea economiei, iar orice majorare a costurilor cu carburantul se propagă în lanț către producători, comercianți și consumatori.
În opinia acestora, menținerea măsurilor actuale ar contribui la păstrarea unui nivel mai ridicat de predictibilitate pentru companiile românești și ar reduce riscul unor noi creșteri de prețuri într-o perioadă marcată deja de incertitudini economice.
FORT solicită astfel Guvernului și Parlamentului să adopte în regim de urgență cadrul legislativ necesar pentru prelungirea reducerii accizei la motorină și a plafonării adaosului comercial până la 30 septembrie 2026. Organizația consideră că această perioadă suplimentară este necesară pentru evaluarea obiectivă a evoluțiilor de pe piața energetică și a efectelor pe care contextul internațional le poate avea asupra costurilor cu carburanții și asupra economiei românești.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





