Traian Băsescu vorbește despre necesitatea negocierilor directe dintre UE și Rusia
Traian Băsescu a susținut că actualul context geopolitic arată limitele soluțiilor indirecte în conflictul din Ucraina și că Uniunea Europeană nu mai poate evita asumarea unui rol diplomatic propriu. În opinia sa, războiul nu se apropie de un deznodământ, iar menținerea actualei stări de blocaj afectează stabilitatea întregului continent.
Fostul președinte a explicat că Federația Rusă nu și-a atins obiectivele strategice, ceea ce face improbabilă o retragere sau o concesie rapidă. În același timp, absența unui canal de negociere coerent între Moscova și Bruxelles contribuie la prelungirea confruntării militare și la accentuarea riscurilor de securitate.
În intervenția sa la România TV, Traian Băsescu a atras atenția că Uniunea Europeană trebuie să renunțe la ideea medierii prin președintele Statelor Unite, Donald Trump, pe care îl consideră un actor politic imprevizibil în relațiile internaționale.
„Este timpul ca Uniunea Europeană să intre în negocieri directe cu Vladimir Putin și să nu mai accepte negocierea prin Trump. Trump este inconsecvent în relația cu Rusia, cu Zelenski și cu Uniunea Europeană. Ba vrea să o conducă, ba să o cotropească”, a spus fostul președinte.
În viziunea sa, această inconsecvență afectează credibilitatea oricărui proces diplomatic și creează incertitudine atât pentru aliații europeni, cât și pentru statele aflate în proximitatea conflictului.
Negocieri pregătite tehnic, nu întâlniri politice improvizate precum Trump cu Putin
Traian Băsescu a subliniat că relansarea dialogului cu Federația Rusă nu poate fi făcută prin gesturi politice spontane sau întâlniri simbolice la nivel înalt. Potrivit fostului șef al statului, succesul unei negocieri depinde de pregătirea tehnică riguroasă și de implicarea experților înaintea liderilor politici.
El a explicat că diplomația eficientă presupune etape clare, documentate, în care negociatorii stabilesc obiectivele, limitele și posibilele concesii, pentru a evita eșecuri care pot slăbi poziția Uniunii Europene.
„În faza inițială trebuie să fie tehnicienii, cei care pregătesc întâlnirile la nivel înalt, ca să nu fie eșecuri precum cele ale lui Trump în întâlnirile cu Putin”, a spus Băsescu.
Fostul președinte a adăugat că Uniunea Europeană dispune de capacitatea instituțională necesară pentru un astfel de demers, însă problema majoră rămâne lipsa unei voințe politice comune între statele membre.
Reînarmarea Europei și fragilitatea garanțiilor de securitate
Referindu-se la accelerarea programelor de înarmare în Uniunea Europeană, Traian Băsescu a afirmat că acest proces reflectă o schimbare profundă în percepția riscurilor de securitate. Indiferent dacă motivația este descurajarea Federației Ruse sau teama unei extinderi a conflictului, Europa este nevoită să își construiască propriile capabilități de apărare.
Fostul președinte a avertizat că dependența de garanțiile oferite de Statele Unite nu mai poate fi considerată absolută, în contextul evoluțiilor recente din politica americană.
„Europa se înarmează fie ca să descurajeze Federația Rusă, fie de teamă că rușii ar putea veni peste noi. Oricare ar fi logica, umbrela nucleară americană nu mai este o garanție sigură”.
În acest sens, Traian Băsescu a invocat inclusiv pozițiile publice ale lui Donald Trump privind angajamentele externe ale SUA, precum și referirile la Groenlanda, teritoriu al unui stat membru NATO, ca semne ale schimbării paradigmei de securitate.
Trupe europene în Ucraina și rolul României în UE
Traian Băsescu a respins ferm posibilitatea trimiterii de trupe europene de menținere a păcii în Ucraina, argumentând că marile puteri europene nu sunt dispuse să își asume un asemenea risc militar.
„Nu există nicio posibilitate ca Franța, Marea Britanie sau Germania să trimită trupe de menținere a păcii pe linia frontului. Este imposibil. Ucraina nu poate câștiga războiul, iar Rusia nu poate fi învinsă în acest mod”.
El a menționat că singura excepție teoretică ar putea fi Turcia, însă și acest scenariu rămâne incert. În ceea ce privește România, Traian Băsescu a subliniat că securitatea țării depinde de coeziunea europeană și de capacitatea statelor membre de a acționa solidar.
În finalul emisiunii, Eugen Teodorovici aintervenit și el în emisiune amintind că România are pârghii reale de influență în UE, inclusiv dreptul de veto. Traian Băsescu a confirmat că a utilizat acest instrument în timpul mandatelor sale.
„Când țării tale nu-i convine, negociezi. Dacă nu merge, blochezi. Eu am blocat Consiliul European de trei ori și am rezolvat problemele”, mai spus fostul președinte.