Cutremurul din 4 martie 1977, una dintre cele mai mari tragedii din România
Seara de 4 martie 1977 a rămas în memoria colectivă drept momentul în care România a fost zguduită de unul dintre cele mai puternice cutremure din istoria sa recentă. Seismul s-a produs la ora 21:22 și a durat aproape un minut, timp suficient pentru a produce distrugeri majore în numeroase orașe.
Bilanțul tragediei a fost dramatic: aproximativ 1.570 de persoane și-au pierdut viața, iar peste 11.000 au fost rănite. În București s-au înregistrat cele mai multe victime – 1.391 de morți –, iar aproximativ 35.000 de locuințe au fost distruse sau grav avariate.
Capitala a suferit pagube majore, 33 de clădiri prăbușindu-se complet. În multe zone, oamenii au rămas prinși sub dărâmături, iar imaginile din arhivele televiziunii publice arată scene dramatice: clădiri distruse, răniți scoși dintre ruine și echipe de salvatori care încercau să recupereze supraviețuitori.
Ce făcea Nicolae Ceaușescu în momentul producerii seismului
În momentul producerii cutremurului, Nicolae Ceaușescu nu se afla în țară. Liderul comunist participa, împreună cu soția sa, Elena Ceaușescu, la un banchet oficial organizat în Nigeria.
În timpul evenimentului, un secretar român a intrat în sală pentru a-l informa despre situația dramatică din România. După discursul gazdei, Ceaușescu a fost anunțat discret despre dezastrul produs în țară, iar banchetul a fost întrerupt la scurt timp.
Inițial, informațiile ajunse la București erau confuze. În lipsa electricității și a comunicațiilor funcționale, autoritățile nu aveau o imagine clară a situației. Primele relatări vorbeau despre un cutremur de gradul 10.
După reluarea legăturilor cu țara, Nicolae Ceaușescu a cerut un raport privind pagubele și a transmis primele ordine de intervenție. A fost decretată starea de necesitate pe întreg teritoriul României, iar în cursul nopții delegația română s-a întors de urgență în țară.
În zilele următoare, liderul comunist a vizitat zonele afectate din București și a dispus continuarea operațiunilor de salvare chiar și după intervalul considerat limită pentru supraviețuire.
Cutremurul s-a simțit în aproape toată Europa de Sud-Est
Undele seismice produse de cutremurul din 1977 s-au resimțit în aproape întreaga regiune a Europei de Sud-Est. Seismul a fost perceput până în Moscova și Sankt Petersburg.
În unele zone ale României, efectele asupra solului au fost deosebit de puternice. În nord-estul Munteniei și sudul Moldovei au apărut crăpături în teren și fenomene de lichefiere a solului, iar pe Valea Prahovei s-au produs alunecări de teren.
Potrivit specialiștilor, energia eliberată de cutremurul din 1977 a fost comparabilă cu cea a zece bombe de tipul celei aruncate asupra orașului Hiroshima în 1945.
Moartea actorului Toma Caragiu, una dintre cele mai mari pierderi culturale
Printre victimele tragediei s-a numărat și marele actor Toma Caragiu, una dintre figurile emblematice ale teatrului și filmului românesc.
Regretatul Florian Pittiş povestea o întâmplare petrecută cu doar câteva zile înainte de tragedie, în timpul spectacolului „Lungul drum al zilei către noapte”, jucat pe 2 martie 1977.
„Ultimul său spectacol a avut loc pe 2 martie 1977. Este vorba de piesa «Lungul drum al zilei către noapte». În pauză, a vorbit la telefon cu Maxim Crişan, directorul adjunct de la «Bulandra», care-i spunea ceva de un turneu în America. «Eu, cu avionul? Nu, lasă că-mi aranjez cu vaporul. Mi-a prezis cineva că o să mor într-o prăbuşire». In actul IV, mi-am dat seama că e foarte, foarte obosit. A vrut să-şi aprindă o ţigară, deşi rolul nu prevedea asta. L-am impiedicat s-o facă, trăgându-l de mână, cu vorbele: «Tată, nu face asta!». După spectacol, m-a alergat prin tot teatrul, spunându-mi: «De ce mi-ai făcut asta? Vrei să mor acum?»”.
În momentul producerii seismului, Toma Caragiu se afla în blocul Colonadelor, împreună cu actorul și regizorul Alexandru Bocăneț. Cei doi tocmai sărbătoriseră finalizarea filmului „Gloria nu cântă”.
Când clădirea a început să se zguduie, cei doi ar fi încercat să coboare pe scări, însă acestea au fost printre primele elemente structurale care au cedat. Imobilul s-a prăbușit până la etajul al treilea, iar cei doi nu au mai avut nicio șansă de supraviețuire.
Toma Caragiu avea doar 51 de ani. Trupul său a fost descoperit abia în a șasea zi după cutremur și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.
În acele zile, mulți români au refuzat să accepte vestea morții sale. Revista „Teatrul” relata atmosfera din București la câteva zile după tragedie:
„Timp de aproape şapte zile, populaţia Bucureştiului, rănită şi jignită, dar ca niciodată mai vie, a refuzat hotărât şi îndărătnic să creadă că artistul ei preferat a murit sub dărâmături. Timp de o săptămână făptura lui Toma Caragiu a continuat să trăiască din şi în închipuirea numerosului său public, intr-o permanentă situaţie de reanimare, sus, pe treptele speranţei hrănite de milioanele de vreri omeneşti optimiste: trăieşte, e jos în subsol, s-a vorbit la telefon cu el, a fost dus la spital, dar trăieşte, trăieşte, trăieşte!“.
Alte personalități care au murit în cutremur
Cutremurul din 1977 a provocat pierderi uriașe și în lumea culturală. Printre cei care și-au pierdut viața s-au numărat:
-regizorul Alexandru Bocăneț
-romancierul Alexandru Ivasiuc
-poetul și istoricul literar Mihai Gafița
-cântăreața Doina Badea, supranumită „Edith Piaf a României”
-poetul și eseistul Anatol Baconski
De asemenea, au murit actrița Eliza Petrăchescu și mai mulți intelectuali și oameni de cultură, printre care Savin Bratu, Daniela Caurea, Mihail Petroveanu, Veronica Porumbacu, Aurel Lambrino, dar și istoricii Corina Nicolescu și Nicolae Vătămanu.
Frica de cutremure rămâne ridicată în România
La aproape cinci decenii de la tragedia din 1977, teama de cutremure continuă să fie prezentă în rândul populației.
Un studiu realizat recent arată că 59% dintre locuitorii Bucureștiului consideră cutremurele unul dintre cele mai mari pericole. În clasamentul îngrijorărilor majore, acestea se află pe locul al doilea, imediat după problemele legate de sănătate.
Cutremurul din 4 martie 1977 rămâne unul dintre cele mai dureroase momente din istoria recentă a României și un avertisment constant privind vulnerabilitatea seismică a țării.
