TOP 10 companii aeriene care oferă cel mai bun Wi-Fi la bord! Doar una este din Europa
SURSA FOTO: Dreamstime - avioane
În avion, internetul poate face diferența dintre un zbor în care timpul trece greu și unul în care rămâi conectat până la aterizare. Skytrax a desemnat cele mai bune 10 companii aeriene pentru Wi-Fi la bord, iar clasamentul aduce o surpriză: doar una dintre ele este din Europa, în timp ce SUA domină topul.
TOP 10 companii aeriene care oferă cel mai bun Wi-Fi la bord
Pasagerii care vor să rămână conectați la internet în timpul zborului au la dispoziție câteva opțiuni care se remarcă prin calitatea serviciului Wi-Fi. Qatar Airways ocupă primul loc în clasamentul realizat de Skytrax, fiind urmată de Delta Air Lines și United Airlines. În top 10 se regăsește o singură companie aeriană europeană.
Opiniile pasagerilor sunt împărțite când vine vorba despre internetul disponibil la bord. Unii apreciază posibilitatea de a naviga pe TikTok sau de a rămâne conectați în timpul unui zbor la aproximativ 35.000 de picioare, echivalentul a circa 10.600 de metri, în timp ce alții consideră că avionul a rămas unul dintre puținele locuri în care oamenii se puteau deconecta cu adevărat. Indiferent de preferințe, un serviciu Wi-Fi slab poate fi mai frustrant decât lipsa totală a conexiunii.
Ce companie aeriană ocupă primul loc?
Skytrax a publicat clasamentul celor mai bune 10 companii aeriene din lume în ceea ce privește serviciul Wi-Fi disponibil la bord. Qatar Airways ocupă prima poziție. Compania aeriană a fost printre primele care au introdus Starlink, serviciul de internet prin satelit care oferă acoperire la nivel global.
Pe locul al doilea se află Delta Air Lines, urmată de United Airlines pe poziția a treia. Alaska Airlines ocupă locul al patrulea, jetBlue Airways se află pe locul al cincilea, iar Hawaiian Airlines completează primele șase poziții.
Singapore Airlines s-a clasat pe locul al șaptelea, în timp ce Virgin Atlantic ocupă poziția a opta și este prima și singura companie aeriană europeană prezentă în topul celor mai bune servicii Wi-Fi la bord. Compania britanică a anunțat că va introduce serviciul în iulie 2025, urmând ca întreaga sa flotă să ofere Wi-Fi prin Starlink până în 2027.
La Virgin Atlantic, accesul la Wi-Fi este gratuit pentru membrii programului Flying Club, iar înscrierea în acest program este, de asemenea, gratuită.
Compania taiwaneză EVA Air ocupă locul al nouălea în clasament, iar Emirates, compania națională a Emiratelor Arabe Unite, completează topul pe poziția a zecea.
Clasamentul Skytrax a fost anunțat în cadrul galei World Airline Awards, iar categoria dedicată celui mai bun serviciu Wi-Fi la bord a debutat în 2026. Premiile World Airline Awards au fost lansate în 1999 și se bazează pe sondaje privind satisfacția pasagerilor. Topul celor 10 companii aeriene cu cel mai bun serviciu Wi-Fi la bord este completat, în ordine, de Qatar Airways, Delta Air Lines, United Airlines, Alaska Airlines, jetBlue Airways, Hawaiian Airlines, Singapore Airlines, Virgin Atlantic, EVA Air și Emirates.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.