Tinervis Group, proprietarul Luca, raportează rezultate record în 2025. Compania a depășit 815 milioane lei cifră de afaceri

Tinervis Group, proprietarul Luca, raportează rezultate record în 2025. Compania a depășit 815 milioane lei cifră de afaceri

SURSA FOTO: Dreamstime- patiserie luca

Publicat de Leonard Bădilă la 6 iunie 2026, 09:03

Tinervis Group, compania care deține lanțul de patiserii Luca, a înregistrat în 2025 cea mai mare cifră de afaceri netă și cel mai mare număr mediu de salariați de la înființarea sa, în anul 2010. Rezultatele vin pe fondul unei expansiuni susținute atât în ceea ce privește veniturile, cât și rețeaua de angajați și unități operative.

Rețeaua Luca continuă să se extindă în Europa

În anul 2025, Tinervis Group a raportat o cifră de afaceri netă de peste 815 milioane de lei, cu 32% mai mare decât nivelul înregistrat în anul 2025. Evoluția confirmă un ritm de creștere accelerat, mai ales după ce în 2024 față de 2023 compania aproape și-a dublat dinamica de creștere anuală a veniturilor.

În anul 2024, cifra de afaceri netă a crescut cu 17% comparativ cu anul 2023, consolidând trendul ascendent al companiei.

Profitul net al companiei a revenit pe creștere în 2025

Profitul net al companiei a revenit pe creștere în 2025, după ce în 2024 scăzuse față de anul 2023. În 2025, patiseriile Luca au obținut un profit net de 54,4 milioane de lei, în creștere cu 40% față de anul 2024.

Scăderea din anul anterior a fost de 16% comparativ cu 2023, însă rezultatele din 2025 indică o redresare clară.

Marja de profit net a companiei a ajuns la 6,67% în 2025, cu 0,37 puncte procentuale mai mult decât în 2024, potrivit calculelor bazate pe bilanțurile firmei.

Covrigi
SURSA FOTO: Dreamstime – Covrigi

Tinervis Group a înregistrat în 2025 un număr mediu de 3.156 de angajați, cu 465 mai mulți decât în 2024

Tinervis Group a înregistrat în 2025 un număr mediu de 3.156 de angajați, cu 465 mai mulți decât în 2024. Ritmul de creștere al personalului a accelerat, după ce în 2024 compania adăugase 320 de angajați față de 2023.

Această evoluție confirmă extinderea continuă a activității operaționale și a rețelei de unități.

Compania deține în prezent o rețea de peste 180 de unități proprii în România, operate direct de Tinervis Group. În 2024, lanțul Luca a făcut primul pas internațional prin deschiderea a 10 unități în Polonia.

De asemenea, din 24 martie 2026, compania a redus prețul covrigului cu 20%, stabilindu-l la 1,99 lei în toate unitățile din București și din țară, în timp ce media pieței se situează între 2,5 și 3 lei.

Tinervis Group este deținută de George Adragai și a fost fondată în 2010, conform informațiilor din Registrul Comerțului.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.