Taxă suplimentară pentru chiriași. Vor plăti în plus cu cât au veniturile mai mari. Anunț în țara cu aproape 1 milion de români

Taxă suplimentară pentru chiriași. Vor plăti în plus cu cât au veniturile mai mari. Anunț în țara cu aproape 1 milion de români

SURSA FOTO: Dreamstime - locuinta

Publicat de Iulian Luca la 16 februarie 2026, 07:00

O propunere lansată la nivel federal reaprinde dezbaterea privind accesul la locuințele sociale din Germania. Ministrul federal al Construcțiilor cere landurilor să introducă o taxă suplimentară pentru chiriașii ale căror venituri au crescut peste pragul de eligibilitate.

Ministrul Construcțiilor din Germania susține că locuințele sociale trebuie rezervate celor care au cu adevărat nevoie

Inițiativa aparține ministrului federal al construcțiilor, Verena Hubertz, care a solicitat landurilor germane să introducă o taxă suplimentară pentru chiriașii din locuințe sociale. Măsura vizează persoanele care, deși au obținut inițial o locuință subvenționată în condiții legale, au ajuns ulterior să aibă venituri peste limitele prevăzute de lege.

Hubertz a indicat drept model landul Hessa, unde această reglementare este aplicată din anul 2016 sub denumirea de „taxă pentru subocupare”. În acest sistem, chiria este majorată progresiv, în funcție de nivelul veniturilor, pentru cei care nu mai îndeplinesc criteriile de acces la locuințe sociale.

Ministrul a argumentat că nu este justificat ca persoane cu venituri ridicate să continue să beneficieze de locuințe finanțate din fonduri publice fără nicio ajustare a costurilor, transmite Merkur.

Scăderea drastică a numărului de locuințe sociale pune presiune pe sistem

Contextul acestei propuneri este unul tensionat pe piața imobiliară germană. Potrivit Asociației Germane a Chiriașilor, numărul locuințelor sociale s-a redus la jumătate între 2006 și 2025, ajungând la aproximativ 1,1 milioane.

În același timp, cererea pentru astfel de locuințe a crescut constant, pe fondul scumpirii chiriilor și al lipsei de alternative accesibile.

În prezent, sistemul permite verificarea venitului doar la momentul atribuirii locuinței. Odată ce chiriașul s-a mutat, nu mai există un mecanism de control ulterior. Astfel, chiar dacă veniturile cresc semnificativ, chiria rămâne la nivelul subvenționat.

Această situație este considerată de autorități drept o disfuncționalitate majoră, care limitează accesul noilor solicitanți cu venituri reduse.

Apartament cu chirie, casă cu chirie, chiriași
SURSA FOTO: Dreamstime – Chirie, chiriași

Există susținere politică pentru reintroducerea taxei și în alte landuri

Propunerea ministrului federal este susținută și la nivel local. Senatorul pentru construcții din Berlin, Christian Gaebler, a declarat că pledează pentru reintroducerea taxei și în capitală. Potrivit acestuia, lipsa unui control post-mutare a contribuit la blocarea accesului la locuințe sociale pentru persoanele aflate cu adevărat în dificultate.

Limitele de venit sunt stabilite prin Legea privind promovarea locuințelor, cunoscută sub denumirea WoFG. Conform acesteia, pentru o gospodărie formată dintr-o singură persoană, pragul este de 12.000 de euro venit anual net, iar pentru două persoane, limita este de 18.000 de euro.

Depășirea acestor praguri nu atrage în prezent nicio consecință automată asupra chiriei, situație pe care autoritățile federale doresc să o corecteze.

De menționat că, discuțiile sunt încă în desfășurare, iar introducerea taxei suplimentare depinde de deciziile fiecărui land.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.