TAROM anunță majorări de prețuri la biletele de avion. Creșterea costului la kerosen obligă compania să ajusteze tarifele
SURSA FOTO: Dreamstime - Un avion Boeing 737-78J al Tarom
TAROM a anunțat oficial că va majora prețul biletelor de avion, pe fondul creșterii costurilor cu kerosenul. Reprezentanții companiei susțin că măsura nu poate fi evitată, mai ales în contextul procesului de restructurare care trebuie finalizat în acest an, conform planului aprobat de Comisia Europeană.
TAROM scumpește biletele din cauza creșterii prețului la kerosen. În încercarea de a-și crește veniturile, compania își concentrează atenția și asupra zborurilor charter operate pentru agențiile de turism, în special în perioada sezonului estival.
TAROM anunță majorări de prețuri la biletele de avion
Planul de restructurare al companiei prevede limitarea activității la maximum 27 de rute fixe și operarea unei flote formate din cel mult 14 aeronave. În lunile iulie și august, TAROM urmează să primească două aeronave noi de tip Boeing 737 MAX, iar alte două aeronave de același tip sunt programate să intre în flotă în anul 2027.
În condițiile în care compania nu poate introduce noi destinații regulate, reprezentanții TAROM mizează pe dezvoltarea segmentului charter pentru perioada vacanțelor. Potrivit informațiilor prezentate, au fost deja semnate contracte pentru curse charter către Croația, Spania, Egipt și Tunisia.
Bogdan Costaş a explicat că evoluția prețului la kerosen influențează direct costul biletelor de avion
Directorul general al TAROM, Bogdan Costaş, a explicat că evoluția prețului la kerosen influențează direct costul biletelor de avion, mai ales atunci când această situație se menține pe termen mai lung.
El a precizat că vor exista creșteri ale tarifelor în perioada verii, însă pasagerilor care și-au achiziționat deja biletele nu li se vor solicita plăți suplimentare.
„Creșterea prețului kerosenului afectează prețul biletelor în momentul în care această criză durează o perioadă mai lungă. Vor fi creșteri ale prețului biletelor perioada de vară, însă, însă ce aș dori să precizez pentru biletele deja achiziționate de către pasageri nu se vor mai solicita plăți suplimentare”, a declarat Bogdan Costaş.
În paralel, compania spune că actualul context geopolitic generează incertitudini suplimentare și pune presiune asupra obiectivelor incluse în planul de restructurare. Din acest motiv, TAROM poartă deja discuții cu Comisia Europeană pentru posibile ajustări sau prelungiri ale termenelor stabilite.
Bogdan Costaş a declarat că situația geopolitică este analizată permanent și că operatorul aerian va încerca să protejeze pasagerii în cazul în care va fi nevoie de reducerea frecvențelor sau de suspendarea unor curse.
„Analizăm zi de zi situația geopolitică și în funcție de modul în care se derulează aceasta noi vom acționa și evident vom încerca să protejăm pasagerii dacă reducem frecvențele sau dacă suspendăm mai multe curse și vom încerca să fim cât mai eficienți”, a mai spus Bogdan Costaş.

Planul de restructurare a fost conceput în perioada pandemiei, când traficul aerian era mult redus față de nivelul actual
De asemenea, reprezentanții sindicatelor atrag atenția că planul de restructurare a fost conceput în perioada pandemiei, când traficul aerian era mult redus față de nivelul actual.
Sorin Guinea a afirmat că, în prezent, industria aviatică se află într-o perioadă de expansiune, iar limitarea numărului de zboruri nu mai este benefică pentru companie. Acesta a mai susținut că nu toate fondurile promise în cadrul restructurării au fost încă virate, ceea ce creează dificultăți suplimentare pentru TAROM.
Potrivit datelor prezentate, compania a primit deja anul trecut 50 de milioane de lei în cadrul planului de restructurare. Alte 64 de milioane de lei ar urma să intre în conturile companiei până la finalul acestui an.
„Planul de restructurare a fost prevăzut în perioada pandemiei când zborurile nu erau foarte, foarte multe, dar acum că de câțiva ani când industria este în expansiune și oamenii călătoresc, condițiile puse de acest plan de restructurare de a limita numărul de zboruri nu mai poate fi benefic, mai ales că toți banii de restructurare, nu au venit încă toți și atunci ne găsim într-o situație foarte neplăcută, în care nu avem voie să deschidem curse, dar nici banii pentru care am acceptat aceste restricții nu au ajuns să putem să beneficiem”, a subliniat Sorin Guinea, membru al sindicatului Unit TAROM.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





