Țările baltice și Republica Moldova, în centrul noilor temeri privind Rusia: Fiecare țară are în momentul de față riscul de a fi atacată
SURSA FOTO: Facebook/Cristian Terheș
Europarlamentarul Cristian Terheș susține că riscul unui atac al Federației Ruse asupra statelor de pe flancul estic este unul „extrem de realist”, inclusiv pentru țări membre NATO și UE. Declarațiile au fost făcute după întâlnirea pe care acesta a avut-o cu Maia Sandu la Parlamentul European din Strasbourg. Terheș a vorbit și despre integrarea europeană a Republicii Moldova, despre situația din Transnistria și despre scenariile analizate la nivel european privind securitatea regiunii.
Cristian Terheș spune că toate statele de pe flancul estic sunt expuse unui risc din partea Rusiei
Europarlamentarul Cristian Terheș a declarat că în actualul context geopolitic orice stat aflat pe flancul estic al NATO și al Uniunii Europene trebuie să ia în calcul scenarii de securitate care, în urmă cu câțiva ani, păreau imposibile.
Europarlamentarul a afirmat că inclusiv țările baltice se află într-o poziție vulnerabilă în raport cu Federația Rusă.
Potrivit lui Terheș, Moscova a creat deja cadrul legislativ prin care își rezervă dreptul de a interveni oriunde consideră că cetățenii ruși ar fi amenințați.
El a făcut referire și la măsurile recente privind facilitarea acordării cetățeniei ruse pentru locuitorii din Transnistria, susținând că astfel de decizii trebuie analizate în contextul mai larg al strategiei Rusiei în regiune.
Cristian Terheș a declarat că statele est-europene trebuie să se pregătească pentru orice scenariu și a avertizat că astfel de ipoteze nu mai pot fi considerate „scenarii horror”, ci variante reale care trebuie luate în calcul.
„Cred că fiecare țară din flancul estic are în momentul de față riscul de a fi atacată de Rusia, inclusiv țări membre ale Uniunii Europene și ale NATO. Și mă gândesc aici la țările baltice. Dacă vă uitați, în ultima perioadă Putin a dat o lege prin care sau a promulgat o lege dată de Duma rusă, de Parlamentul rus, care spune că Rusia își rezervă dreptul de a interveni oriunde în lume, acolo unde cetățenii ruși se consideră administrația rusă că ar fi ar fi amenințați.
Ăsta a fost primul pas. Al doilea pas a fost că ușurează, de exemplu, în cazul cetățenilor sau persoanelor, să spun, din Transnistria să devină cetățeni ruși. Și deja al treilea pas după aceea va veni să atace oriunde. Vă aduc aminte că în țările baltice există populație nici nu atât minoritară, cât o populație serioasă ca număr, care este o populație de limbă rusă sau vorbitoare de limbă rusă.
Rusia are interes acolo. Am fost în între o serie de țări baltice, am vorbit cu cetățeni de la fața locului și situația este destul de delicată. Pe cale de consecință, dacă vorbim din această perspectivă, că unde ar putea eventual ataca Rusia poate ataca oriunde. Important pentru statele est-europene care sau care sunt pe flancul estic al NATO și al UE este să-ți facă scenarii de să se pregătească pentru orice fel de ce orice fel de scenariu.
Pentru că nu mai trăim în perioada în care genul acesta de scenarii ar fi scenarii horror, ci sunt scenarii extrem de realiste”, a declarat acesta în interviul acordat pentru stiripesurse.ro.
Europarlamentarul spune că integrarea Republicii Moldova în UE este importantă pentru securitatea regiunii
Cristian Terheș a vorbit și despre întâlnirea bilaterală pe care a avut-o cu Maia Sandu la Strasbourg, la scurt timp după ce președinta Republicii Moldova a primit Decorația de Merit Europeană în plenul Parlamentului European.
Europarlamentarul a explicat că discuțiile au vizat procesul de integrare europeană al Republicii Moldova și eventualele blocaje care pot apărea în deschiderea clusterelor de negociere.
„Am avut o întâlnire bilaterală cu dânsa azi, 19 mai 2026, la câteva ore după ce în plenul Parlamentului European a primit această Decorație de Merit Europeană.
Dat fiind că sunt în calitate de Standing Rapportor, raportor din partea grupului ECR sau co-rapportor continuu pe ceea ce înseamnă orice raport care privește Moldova, am dorit să am o discuție bilaterală cu dânsa cu privire la o serie de evoluții de interes pentru colegii din grupul Conservator cu privire la Republica Moldova.
Am reasigurat-o de sprijinul meu și al grupului ECR pentru procesul acesta de integrare europeană și am vrut să vedem dacă sunt eventuale blocaje, dacă sunt alte lucruri pe care le-am putea face pentru a ajuta guvernul Republicii Moldova să deschidă cât mai curând clusterele de negociere pentru a putea face pași rapizi în acest proces de integrare europeană.”

El a afirmat că atât Republica Moldova, cât și Ucraina trebuie sprijinite în parcursul european, considerând că integrarea lor contribuie la stabilizarea flancului estic al NATO și al Uniunii Europene.
Terheș a subliniat că România și statele membre UE pot să își apere interesele din interiorul Uniunii Europene, spre deosebire de țări precum Republica Moldova sau Ucraina, care nu beneficiază încă de această poziție.
În același timp, europarlamentarul a spus că Uniunea Europeană are nevoie de reforme, însă a adăugat că proiectul european a contribuit la menținerea păcii și prosperității în Europa după Al Doilea Război Mondial.
„Ce pot să vă spun, o chestiune generală este că orice pași se fac în vederea integrării atât a Ucrainei, cât și a Republicii Moldova în Uniunea Europeană sunt pași care ajută efectiv la și la stabilizarea flancului estic al NATO și al Uniunii Europene și implicit la mai multă securitate în zonă.
Să nu uităm totuși că Ucraina este un stat mult mai mare decât Republica Moldova.
Când vine vorba însă de Ucraina, dată fiind mărimea Ucrainei, numărul de populație acolo, probabil vor fi o serie de provocări din partea unor state. Important este să se știe și de către cetățenii Republicii Moldova, de către frații noștri de peste Prut, că românii care suntem în Parlamentul European ne luptăm și pentru ei să fie cât mai curând alături de noi, în, în Europa unită și liberă.”
Cristian Terheș spune că Maia Sandu este „un președinte foarte bun” pentru Republica Moldova
Întrebat dacă Maia Sandu ar putea fi un președinte bun și pentru România, Cristian Terheș a evitat să intre în speculații politice, însă a declarat că liderul de la Chișinău este „un președinte foarte bun” pentru Republica Moldova.
Europarlamentarul a apreciat că ceea ce a reușit Maia Sandu în ultimii ani reprezintă „un lucru cu adevărat istoric” pentru Republica Moldova.
În cadrul interviului, Terheș a mai afirmat că există la nivel european scenarii de lucru privind o eventuală decuplare a parcursului european al Republicii Moldova de cel al Ucrainei, însă a subliniat că astfel de decizii depind în primul rând de autoritățile de la Chișinău și de negocierile dintre statele membre ale Uniunii Europene.
„Este un scenariu de lucru pe care nu atât Parlamentul European, cât Consiliul îl are în lucru. S-a discutat public despre lucrul acesta, indiferent dacă această călătorie, să spun, se face împreună sau separat.
Repet, ține foarte mult de negocierile între state și de Guvernul Republicii Moldova. Nu vreau să mă substitui acesteia, să spun cum va fi. Important este ca să ajutăm ambele state să facă acest proces și progres important de integrare. Să nu uităm că dacă România nu ar fi fost astăzi în NATO și UE, ceea ce vedem că se întâmplă, din păcate, în Ucraina, foarte ușor se putea întâmpla la noi.
Uniunea Europeană are multe probleme interne, dar cu noi ca reprezentanți în Parlamentul European, cu reprezentanții guvernului care sunt în Consiliu, negociază cu alți oficiali români, în cazul nostru poți, în interiorul Uniunii Europene să îți aperi interesele și să faci anumite lucruri care sunt importante și pentru interesul tău național.
Dar ești înăuntru. Moldova nu este înăuntru, cum nu e nici Ucraina. Sunt primul care spun că Uniunea Europeană are nevoie de îmbunătățiri, de reformă. De aia și fac parte din grupul conservator reformist, că Uniunea Europeană are nevoie de o serie de reforme. Dar nu pot să ignor realitatea faptică că această Uniune Europeană sau acest proiect european a reușit după Al Doilea Război Mondial să mențină pacea prin prosperitate în Europa și e important ca lucrul acesta să îl extindem și la celelalte țări.
Dacă ne uităm istoric sau economic, de exemplu, cu fiecare extindere a Uniunii Europene, bunăstarea peste tot în Europa a crescut.”
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





