Talibanii, primele declarații după preluarea puterii! Vor relații pașnice cu alte țări

Talibanii, primele declarații după preluarea puterii! Vor relații pașnice cu alte țări
Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 17 august 2021, 21:23

Talibanii au declarat marți, în prima lor conferinţă de presă după preluarea puterii în Afganistan, că vor să aibă relații pașnice cu alte țări și că vor respecta drepturile femeilor în cadrul legislației islamice.

Talibanii au avut prima lor conferinţă de presă susţinută marţi după preluarea puterii în Afganistan. Liderii susțin că vor aducă pacea în țara lor, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt Zabihullah Mujahid le-a spus jurnaliştilor că talibanii nu sunt ostili faţă de nimeni.

„Nu ne dorim duşmani interni sau externi”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

El a promis o amnistie generală care va fi valabilă pentru toată lumea, inclusiv pentru cei care au lucrat în rol de susţinere pentru forţele străine din ţară, dar şi pentru cei care au luptat împotriva talibanilor, a spus Mujahid.

„Nimeni nu vă va face rău, nimeni nu vă va bate la uşă”, a dat el asigurări.

Întrebat despre civilii nevinovaţi care au fost ucişi în timpul războiului cu forţele guvernamentale, Zabihullah Mujahid a afirmat că moartea lor a fost neintenţionată.

În plus, el a promis că ambasadele străine şi oraşul Kabul vor fi sigure, dând asigurări că nimănui nu i se va face rău în Afganistan.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor a pus haosul din Kabul din ultimele zile pe seama incompetenţei fostului guvern.

Talibanii spun că vor menține drepturile femeilor

Talibanii s-au pronunţat şi pentru menţinerea drepturilor femeilor în cadrul legii sharia, a mai spus el, adăugând că femeile vor putea să muncească în domeniul sanitar, al educaţiei, dar şi în alte profesiuni. Femeile vor putea să studieze şi să lucreze şi „vor fi foarte active în societate, dar în cadrul islamului”, a precizat Mujahid.

Purtătorul de cuvânt a încercat să liniştească şi mass-media, afirmând că organele de presă trebuie să rămână imparţiale, dar şi că orice conţinut nu trebuie să fie contrar valorilor islamice.

Talibanii au transmis duminică, 15 august, că războiul din Afganistan s-a terminat. Anunțul a fost făcut după ce aceștia au preluat controlul capitalei.

„Am reuşit ceea ce ne-am propus, am adus libertatea ţării noastre şi independenţa poporului nostru”, a declarat un purtător de cuvânt al talibanilor, potrivit sursei menționate.

Totodată, acesta a subliniat că nu crede că forțele străine vor „repeta experienţa eşuată în Afganistan”.

Sursă foto: Dreamstime

Informații articol
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.