Statul român ar putea atrage 3 miliarde de euro anual. Adrian Negrescu: Se repun companiile de stat pe poziții competitive

Economia României se află în fața unei decizii istorice privind administrarea activelor publice. În timp ce consultantul Adrian Negrescu propune utilizarea metodei Accelerated Bookbuilding (ABB) pentru a atrage rapid până la 3 miliarde de euro anual și a moderniza acționariatul prin investitori instituționali, profesorul Cristian Păun pledează pentru privatizarea integrală, considerând statul un administrator ineficient prin definiție.

Strategii pentru salvarea economiei. Ce spun Adrian Negrescu și Cristian Păun despre privatizări, companiile de stat și bugetul României

Economia României se află într-un punct de inflexiune, în care presiunea asupra bugetului de stat și nevoia de modernizare a companiilor publice impun soluții urgente. Doi dintre specialiștii în domeniu, consultantul economic Adrian Negrescu și profesorul de economie Cristian Păun, propun viziuni care, deși pornesc de la premise diferite, converg către o concluzie comună: statul român trebuie să își schimbe radical rolul de administrator al activelor comerciale.

În timp ce Negrescu mizează pe mecanisme financiare agile pentru atragerea capitalului, Păun pledează pentru o ruptură totală de modelul proprietății de stat.

Adrian Negrescu: Metoda ABB – „Sprintul financiar” care poate aduce miliarde la buget

Adrian Negrescu propune o abordare pragmatică și imediată pentru redresarea finanțelor publice: utilizarea mecanismului Accelerated Bookbuilding (ABB), potrivit postării publicate pe Facebook vineri, 24 aprilie 2026.

Conform consultantului economic, această metodă ar putea genera pentru statul român venituri estimate între 2 și 3 miliarde de euro anual, oferind o soluție rapidă pentru acoperirea deficitelor bugetare fără a recurge exclusiv la împrumuturi cu dobânzi împovărătoare.

Eficiență și transparență prin investitori instituționali

Principalul avantaj al metodei ABB, în viziunea lui Adrian Negrescu, este viteza. Spre deosebire de ofertele publice inițiale (IPO) clasice, care pot dura între 2 și 3 ani din cauza campaniilor de promovare lungi, un ABB se desfășoară ca un „sprint”, tranzacțiile finalizându-se adesea în doar câteva ore, de cele mai multe ori pe parcursul unei nopți.

Acest instrument nu se adresează micilor investitori, ci giganților financiari:

• Fonduri de pensii
• Bănci de investiții
• Hedge fund-uri

Atragerea acestor entități în acționariatul companiilor de stat nu aduce doar lichiditate, ci și un plus de expertiză și transparență.

Adrian Negrescu subliniază că prezența unor astfel de investitori poate restructura firmele publice, transformându-le din „vaci de muls” pentru interese politice în entități competitive la nivel internațional.

În România, metoda ABB a fost validată în repetate rânduri de Fondul Proprietatea, care a utilizat acest instrument pentru a vinde pachete de acțiuni la companii strategice precum OMV Petrom sau Nuclearelectrica, subliniază managerul Frames.

Această viteză vine cu un cost: un discount față de prețul pieței

Totuși, această viteză vine cu un cost. Tranzacțiile de tip ABB se realizează, de regulă, la un discount față de prețul pieței, ceea ce poate atrage critici politice. Adrian Negrescu avertizează că succesul depinde de calitatea investitorilor atrași: „Dacă vor fi fonduri care aduc capital suplimentar, va fi un lucru salutar. Dacă vindem unor speculanți care caută doar profit rapid, statul va eșua lamentabil.”

Consultantul demontează mitul „vinderii țării”, explicând că rolul statului nu este să adune dividende pentru a le cheltui pe consum, ci să creeze un mediu în care companiile cresc prin investiții private, generând ulterior venituri mai mari la buget prin taxe și impozite.

El propune o strategie multianuală care să vizeze încasări de 3-5 miliarde de euro anual, oferind totodată românilor alternative solide de economisire și investiție.

„Vânzarea prin intermediul ABB (Accelerated Bookbuilding) poate aduce statului român 2-3 miliarde de euro în fiecare an

Statul român are toate șansele să împuște doi iepuri deodată și asta foarte rapid dacă apelează la ABB (Accelerated Bookbuilding) pentru a vinde o parte din activele statului.

În primul rând, va face rost de bani (2-3 mld.euro) foarte repede și în acest fel va avea cu ce să își acopere găurile din buget. Asta înseamnă că va reduce și volumul împrumuturilor pe care ar trebui să le facă la dobânzi foarte mari pentru a avea cu ce să plătească pensii, salarii și celelalte cheltuieli ale statului.

Pe de altă parte, din vânzarea de tip ABB, va atrage în companiile de stat investitori institiuționali (fondurile de pensii, băncile de investiții și hedge fund-urile) care vor ridica gradul de expertiză, de transparență a acestor companii.

Depinde, bineînțeles, cui va vinde aceste acțiuni. Dacă vor fi fonduri sau bănci care se angajează să aducă, ulterior, capital suplimentar și să contribuie la creșterea, la extinderea afacerilor companiilor de stat, va fi un lucru salutar. Dacă vom vinde unor speculanți care doar vor cumpăra acțiuni la prețuri reduse pentru ca apoi să le vândă la suprapreț atunci statul întradevăr va eșua lamentabil în această acțiune.

Scopul este, până la urmă, de a restructura și a repune pe poziții competitive companiile de stat cu ajutorul know-how-ului adus de noii investitori, nu doar de a vinde activele statului din foame de bani.

Ce înseamnă, de fapt, ABB? În esență, este metoda prin care pachete semnificative de acțiuni își schimbă proprietarul într-un interval record. De cele mai multe ori, totul se întâmplă în doar câteva ore. Spre deosebire de ofertele publice clasice care necesită campanii de promovare lungi și epuizante (2-3 ani), un ABB este ca un sprint financiar.

Este esențial de subliniat că ABB se adresează investitorilor instituționali, precum fondurile de pensii, băncile de investiții și hedge fund-urile, nu micilor investitori. Aceste entități au capacitatea de a absorbi rapid volume masive de acțiuni, oferind lichiditate imediată statului român.

Prețul este, bineînțeles, elementul central al negocierii. Deoarece se vinde un volum semnificativ într-un timp extrem de scurt, tranzacția se realizează aproape întotdeauna la un discount față de prețul de închidere al pieței, dacă vorbim de firmele listate la bursă. Intermediarii, de regulă bănci de investiții de top, colectează ofertele pe parcursul nopții pentru a stabili pragul final de preț care să asigure succesul operațiunii.

În România, metoda ABB a fost validată în repetate rânduri de Fondul Proprietatea, care a utilizat acest instrument pentru a vinde pachete de acțiuni la companii strategice precum OMV Petrom sau Nuclearelectrica. Pentru companiile de stat sau pentru statul român ca acționar, această soluție oferă un avantaj competitiv major: eficiența.

Adoptarea acestei metode permite obținerea de capital imediat fără a expune statul la fluctuațiile pieței pe parcursul unei perioade lungi de subscriere. Mai mult, discreția procesului minimizează riscul de speculații politice sau economice care ar putea bloca o vânzare clasică. Costurile de organizare sunt, de asemenea, semnificativ mai mici, deoarece nu mai este necesară o infrastructură masivă de marketing și comunicare.

Dincolo de oportunitate, există, bineînțeles și multiple riscuri, altfel spus  viteza de tranzacționare vine cu un preț. Principalul risc pentru o companie de stat este acceptarea unui discount prea mare, ceea ce înseamnă că statul încasează mai puțini bani pe acțiune decât ar fi putut obține printr-o licitație extinsă. Există, de asemenea, fenomenul de diluare; dacă se emit acțiuni noi, valoarea deținerilor actuale ale statului scade proporțional.

Din punct de vedere al pieței, impactul pe termen scurt este aproape întotdeauna negativ asupra prețului de la bursă. A doua zi după un ABB, acțiunile companiei respective tind să scadă pentru a se alinia cu prețul la care au cumpărat marii investitori instituționali, ceea ce poate crea nemulțumiri în rândul micilor acționari.

În esență, trebuie să înțelegem că ABB nu este o combinație, un furt legal al banului public așa cum auzim de la unii politicieni populiști, ci un instrument esențial de management al capitalului. Pentru România, unde marile companii din energie și utilități sunt încă sub controlul statului, această metodă reprezintă calea cea mai rapidă de modernizare a acționariatului și de atragere a marilor fonduri globale în economia locală. Este o strategie a pragmatismului, unde timpul este, la propriu, măsurat în milioane de euro.

Spuneam, zilele trecute, că statul român ar trebui să aibă o strategie multianuală de listare/vânzare a companiilor publice, în așa fel încât în fiecare an să adune la buget 3-5 miliarde de euro. Ar atrage astfel investitori în țară, ar decăpușa firmele de stat și ar oferi românilor care vor să pună bani deoparte o variantă excelentă de investiție.

Ideea că statul român va pierde niște dividende ține de habarnismul economic pe care, din păcate, prea mulți politicieni îl afirmă cu o seninătate dezarmantă. Rolul statului nu este de a administra afaceri ci de a creea condițiile care acestea, cu ajutorul investitorilor privați, să crească, să se dezvolte iar statul să câștige din taxele și impozitele rezultate din creșterea economică.

În prezent, mare parte dintre firmele statului sunt ținute pe loc de faptul că banii din dividende se duc exclusiv la bugetul de stat, iar investițiile rămân doar pe hârtie.

Cu bani privați, așa cum se întâmplă peste tot în lume, marile firme de stat vor avea șansa de a se dezvolta și a exploata oportunitățile, nu de a rămâne la statutul de vaci de muls pentru bugetul de stat și interesele băieților deștepți.

Și NU, asta nu înseamnă că ,,ne vindem țara” ci că deschidem România economică către investitorii aflați în căutarea de oportunități”, a scris Adrian Negrescu pe pagina sa de socializare.

Cristian Păun: Privatizarea integrală este singura soluție contra falimentului

În schimb, profesorul Cristian Păun adoptă o poziție radicală și principială: singura cale viabilă pentru România este privatizarea integrală a companiilor de stat.

Păun consideră că menținerea unor pachete minoritare sau orice altă formulă de mijloc reprezintă doar „gargară populistă” care prelungește agonia și ineficiența.

Patru piloni împotriva statului-administrator

Cristian Păun își fundamentează argumentația pe patru carențe fundamentale ale proprietății de stat:

1. Imposibilitatea Managementului Privat: Profesorul susține că statul nu poate mima sectorul privat. Într-o companie publică, resursele sunt alocate politic, nu economic, iar proprietatea „a tuturor și a nimănui” favorizează doar sinecurile și politicienii care vând iluzii contra voturi.
2. Distorsionarea Pieței: Prezența statului în producție distruge concurența reală. Subvențiile și ajutoarele de stat, plătite din taxele cetățenilor sau din datorie publică, permit companiilor de stat să practice prețuri artificiale care sufocă inițiativa privată.
3. Conflictul de Roluri: Statul trebuie să fie arbitru, nu jucător. Păun argumentează că este moral și economic incorect ca o entitate să reglementeze jocul economic în timp ce participă activ în teren ca producător de bunuri și servicii.
4. Eșecul Calculului Economic: Într-un sistem cu tarife reglementate și monopoluri de stat, calculul economic devine imposibil. Fără prețuri libere, erorile de management se acumulează, împingând inevitabil aceste companii către faliment.

Costul ascuns: Instituțiile care „au grijă” pe bani mulți de aceste companii de stat

Un punct sensibil atins de Cristian Păun este existența instituțiilor paralele, precum AVAS sau SAPE, care sunt plătite din bani publici pentru a supraveghea dezastrul din companiile de stat. Profesorul descrie aceste entități ca fiind „abundențe de sinecuriști” care adâncesc și mai mult povara financiară asupra contribuabilului român.

Păun critică dur „calea de mijloc” adoptată de politicienii români în ultimele decenii, considerând că reticența de a scoate statul din economie este motivul principal pentru care România se află în urma altor națiuni dezvoltate.

Pentru el, diferența dintre eficiența privată și dezastrul de la stat este vizibilă fără a fi nevoie de studii aprofundate, fiind o realitate resimțită zilnic de cetățeni.

„Legat de companiile de stat…

Există o singură soluție viabilă: PRIVATIZAREA lor integrală, nu pachete minoritare care mențin statul la butoanele principale! Orice pledoarie pentru altceva este gargară ieftină, populistă, drum sigur spre și mai mult dezastru și faliment.

De ce nu există alte soluții sau de ce alte soluții sunt frecție la picior de lemn?

#1:

Statul nu poate mima sectorul privat. Nu există management privat la stat. Nu există administrator independent (politic) la stat. Când vorbim de stat, vorbim de alocarea resurselor prin mijloace politice, niciodată economice. ”Proprietatea” statului asupra unor mijloace de producție face ca aceste companii să fie ale tuturor și ale nimănui, în același timp. Vaci de muls perfecte pentru politicianul vânzător de iluzii contra voturilor.

#2:

Prezența statului în zona mijloacelor de producție distorsionează semnificativ mecanismele de piață. Nu vorbim niciodată de concurență reală atunci când statul oferă și el bunuri sau servicii. Prețurile statului vor fi mereu sub cele ale privatului, având tot felul de scheme de subvenții și ajutoare în spate. Plătite din taxe sau din deficit / datorie publică.

#3:

Statul nu trebuie să se ocupe de producția de bunuri și servicii. Rolul lui trebuie să fie de arbitru, nu de jucător activ. El trebuie să reglementeze jocul, nu să joace în teren în timp ce reglementează jocul.

#4:

Calculul economic este imposibil atunci când vine vorba de companiile de stat, mai ales cele aflate în poziții de monopol. Acest calcul economic este posibil doar într-un sistem de piață care generează prețuri libere, nu tarife reglementate de stat. Cu cât prețurile sunt mai controlate și mai reglementate, cu atât erorile acestor companii de stat vor fi mai mari și ne vor împinge și mai mult înspre faliment.

România se află astăzi unde se află pentru că niciodată nu a fost condusă de politicieni luminați care să fie în stare să apere astfel de principii, să acționeze în spiritul și litera lor. Mereu am căutat calea de mijloc, mereu am căutat varianta să menținem statul în schemă, ca principal actor în tot și în toate. În ciuda evidențelor empirice care arată mereu că statul este cel mai prost administrator al averii noastre. Că statul încurcă alocarea resurselor rare, nu este niciodată o soluție eficientă și viabilă la așa ceva. Pe aici, mai abitir ca prin alte părți, talibanii pieței au fost puțini și puși prompt la zid de talibanii statului ultra-potent. De câte ori nu am simțit asta pe pielea mea… Consecințele se văd cu ochiul liber, nu îți trebuie prea multă școală de economie să vezi diferențele…

În România nu numai că avem o grămadă de companii de stat. Avem și instituții, tot de stat, care ”au grijă” pe bani mulți de aceste companii de stat (gen AVAS sau SAPE). Ia intrați pe site-ul lor să vedeți ce abundență de sinecuriști și salarii găsiți pe acolo. Peste dezastrul și dezmățul din companiile de stat…”, a scris Cristian Păun pe pagina sa de Facebook.