Resursele din subsol aparțin statului, nu proprietarului terenului
Constituția și legislația specifică din domeniul resurselor minerale stabilesc fără echivoc că petrolul, gazele naturale, țițeiul și orice alte hidrocarburi descoperite sub suprafața terenului sunt parte din proprietatea publică a statului român. Chiar dacă un teren este proprietate privată, subsolul nu îi aparține automat proprietarului, iar resursa nu poate fi exploatată sau vândută de acesta.
Legea Petrolului nr. 238/2004 definește petrolul (în sens larg – țiței, gaze naturale, condensat) ca fiind domeniu public al statului și stipulează că doar autoritățile pot concesiona exploatarea către companii specializate, în baza unor licențe acordate prin proceduri specifice și administrate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM).
Cu alte cuvinte, dacă o persoană fizică descoperă petrol sau gaze în curte, în grădină sau pe terenul agricol, nu poate pur și simplu să-l extragă sau să-l valorifice, pentru că nu îi aparține.
Ce se întâmplă, în practică, dacă proprietarul descoperă resurse
În situațiile în care, de exemplu, în timpul forajului pentru apă, cineva dă peste gaze, legea obligă proprietarul să anunțe autoritățile. Exploatarea nu poate fi făcută la nivel privat, iar statul poate decide să investigheze zona sau să includă terenul într-un perimetru de explorare.
Dacă statul sau o companie concesionară are interes în zonă, proprietarul terenului nu devine partener în afacere, ci intră într-o altă categorie de relație economică: cel care deține suprafața, și nu resursa.
Ce primește, concret, proprietarul terenului
Aici se face diferența principală între mit și realitate. Proprietarul nu este despăgubit în funcție de valoarea resursei extrase, ci doar pentru impactul asupra terenului aflat la suprafață.
Companiile care au licențe de exploatare acordate de stat pot cere acces pe teren pentru amplasarea sondelor, conductelor, drumurilor de acces sau altor instalații tehnice. În aceste situații, proprietarul poate primi sume de bani stabilite prin negocieri sau prin decizie judecătorească, dar acestea se referă la:
– folosirea temporară sau permanentă a suprafeței terenului,
-lipsa de folosință (de exemplu, dacă terenul este agricol),
-culturile pierdute,
– eventualele pagube sau limitări aduse proprietății.
Statul nu acordă, în aceste cazuri, redevențe sau procente din valoarea petrolului sau a gazelor extrase. Redevențele sunt încasate exclusiv de stat, care este titularul resursei.
Așadar, proprietarul terenului primește compensații similare unei chirii sau unei despăgubiri, nu o parte din profitul exploatării.
Poate proprietarul să refuze accesul?
De cele mai multe ori, nu. Legea acordă firmelor licențiate dreptul de acces pentru explorare, dezvoltare și exploatare, după o notificare prealabilă. În cazul în care părțile nu se înțeleg asupra sumelor, situația este tranșată în instanță, dar lipsa acordului nu poate bloca proiectul.
Acesta este motivul pentru care, în anumite zone din România, apar sonde și conducte pe terenuri agricole sau private, decizii care uneori generează conflicte locale, dar sunt perfect legale.
Unde se găsesc astfel de resurse în România
România are o îndelungată istorie petrolieră, iar zăcăminte există în special în Prahova, Buzău, Argeș, Bacău, Timiș, Vaslui, precum și în zona Mării Negre. Proprietarii de teren din aceste regiuni se lovesc mai des de situații în care companiile solicită acces pentru explorare sau lucrări.
Așadar, legislația din România este foarte clară: resursa nu aparține celui care o găsește, ci statului. Proprietarii terenurilor primesc bani doar pentru suprafața afectată și eventualele pagube, nu pentru petrolul sau gazele în sine. De aceea, în ciuda multor povești care circulă, descoperirea hidrocarburilor nu duce la îmbogățirea persoanelor, ci la proceduri administrative și tehnice controlate de stat.
