SRI poate oficial să facă acte de urmărire penală. Ordonanța interceptărilor a primit undă verde
Informați de ultimă oră. Camera Deputaților a dat undă verde. După ce legea va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis, SRI va putea să facă acte de urmărire penală în cazuri de trădare, spionaj și terorism, în acele cazuri speciale prevăzute de Legea siguranței naționale.
Marți, 16 noiembrie, plenul Camerei Deputaţilor a votat proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal.
Mai exact, este vorba despre vestita „Ordonanță a interceptărilor”, care a fost inițiată în mandatul de ministru al Justiției de către Raluca Prună și care a generat numeroase controverse în legătură cu modul în care SRI poate să facă acte de cercetare penală în condiţii speciale.
Potrivit ultimelor informații, proiectul de lege a fost adoptat cu 283 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi 10 abţineri. Totodată, acesta are ca obiect reglementarea unor măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, prin intervenţii legislative asupra acelor normative incidente în această materie, ca urmare a admiterii de către Curtea Constituţională, la data de 16 februarie 2016, prin Decizia nr.51/2016, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, în ceea ce priveşte sintagma „ori de alte organe specializate ale statului”.
SRI va putea face cercetări penale în condiții speciale
Astfel, potrivit proiectului, de acum, SRI poate să facă acte de cercetare penală doar în condiţii speciale, în cazuri cu suspiciuni de trădare, spionaj sau terorism, în contextul în care ordonanţa 6/2016 prevede că „organele Serviciului Român de Informatii nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest”.
Totodată, documentul mai arată că prin excepţie, organele Serviciului Român de Informatii pot fi desemnate organe de cercetare penală speciale conform art. 55 alin. (5) si (6) din Codul de procedură penală pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnica, conform prevederilor art. 57 alin. (2) teza finala din Codul de procedura penală.
De menționat este faptul că, în condițiile legii, la rândul său, Ministerul Public este autorizat să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea, stocarea si descoperirea informaţiilor privitoare la infracţiunile date în competenţa parchetelor.
În același timp, organele de poliţie judiciară îşi desfaşoară activitatea de cercetare penală, în mod nemijlocit, sub conducerea şi supravegherea procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire dispoziţiile acestuia. Totodată, serviciile si organele specializate în culegerea, prelucrarea si arhivarea informatiilor mai au și o serie de reguli de respectat.
Acestea au obligația de a pune la dispozitia parchetului competent, la sediul acestuia, toate datele şi toate informatiile, neprelucrate, detinute în legatură cu savârşirea infracţiunilor.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





