Sorin Grindeanu cere negocieri rapide pentru refacerea coaliției și desemnarea unui nou premier. Care sunt variantele
Sorin Grindeanu a solicitat ca toate partidele din fosta coaliție de guvernare să dea dovadă de flexibilitate și să intre rapid în negocieri pentru formarea unei noi alianțe capabile să desemneze un premier.
Sorin Grindeanu cere compromis politic rapid pentru formarea unei noi majorități și desemnarea premierului
Sorin Grindeanu a subliniat că niciun actor politic nu este de neînlocuit și că nicio formațiune nu ar trebui să aibă capacitatea de a domina scena politică în mod unilateral.
„Eu v-am spus că noi avem toate opțiunile, spre deosebire de alții. De a da un premier de la PSD până la a merge în opoziție. Când se cristalizează toate opțiunile, vom lua o decizie. Conform Constituției, Bolojan nu poate să fie iar premier.
Sorin Grindeanu a respins posibilitatea ca Partidul Social Democrat să susțină un premier din partea Alianței pentru Unirea Românilor, precizând că o astfel de variantă nu este luată în calcul.
El a mai afirmat că nu consideră că ar fi existat o percepție publică de tip PSD–AUR în urma demersurilor recente, subliniind că acestea au avut un caracter strict parlamentar și că nu există înțelegeri post-moțiune între formațiuni.
Totodată, liderul PSD a exclus intrarea partidului într-un guvern minoritar.
„Ca să avem alegeri anticipate trebuie să plece trei guverne și mai apoi președintele trebuie să divolve Parlamentul și să convoace alegeri anticipate, noi l-am văzut aseară spunând că acest lucru nu va avea loc”, a spus el.
Sorin Grindeanu insistă pe refacerea rapidă a coaliției, în timp ce USR exclude guvernarea cu PSD
Sorin Grindeanu, liderul Partidului Social Democrat, a transmis că există deschidere pentru continuarea negocierilor privind formarea unei noi majorități guvernamentale.
În paralel, conducerea USR a anunțat că nu mai susține o colaborare la guvernare cu PSD, însă Grindeanu insistă asupra necesității unei refaceri rapide a coaliției de guvernare.
„Vă spun ceea ce spun de săptămâni bune și ceea ce spun la consultările interne cu parlamentarii.
Am făcut aceste lucruri la nivelul țării, am avut o evaluare a actualeu guvernări, 90% din colegi au spus că trebuie să retragem încrederea premierului. Acest lucru a fost consimțit ieri.
Cel mai mare număr de voturi spune ceva, că România mergea într-o direcție proastă și asta se vede în nivelul de trai al românilor.
Pot exista majorități și fără PSD. Poate să existe variantă care să nu aibă în majoritate PSD sau PSD să fie în coaliție în condițiile pe care le-am spus acum.
Probabil că dacă am fi pus și a doua întrebare la acea consultare internă părerea mea e că procentul ar fi fost mai mare de 97%.
Mandatul nostru nu e de îngrădire a soluțiilor. Nu noi suntem cei care punem soluții. PSD și AUR nu au majoritate în Parlament. Cele două partide au 218 voturi, majoritatea e la 223″, a spus Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu cere desemnarea unui nou premier de la PNL după căderea Guvernului Bolojan
Sorin Grindeanu a declarat că toate opțiunile sunt deschise pentru funcția de premier, însă, în cazul respectării acordului din fosta coaliție, această responsabilitate ar trebui să revină Partidului Național Liberal.
Liderul Partidului Social Democrat a precizat, într-o intervenție la Antena 3 CNN, că decizia de retragere a sprijinului pentru Guvernul condus de Ilie Bolojan nu a fost una impulsivă, ci rezultatul unor consultări interne și discuții purtate în ultimele săptămâni cu reprezentanții din teritoriu.
„Am să spun ceea ce noi am spus la Partidul Social-Democrat în ultimele săptămâni. De fapt, de când am început această consultare internă. Vă rog să vă amintiți că n-a fost un vot, cel puțin în ceea ce privește Partidul Social-Democrat, care a venit așa, pe o emoție.
Noi, de câteva săptămâni bune, am mers în țară, am făcut întâlniri regionale, ne-am întâlnit cu toți primarii, cu toți consilierii județeni. Au fost mii de oameni cu care ne-am întâlnit în această perioadă. Am votat, am făcut o consultare internă, aproape 98% dintre colegii mei au spus că trebuie să retragem sprijinul și să-l schimbăm pe Ilie Bolojan. Asta am făcut.”, a declarat Grindeanu.
Liderul PSD a precizat că votul din Parlament a fost consecința unei analize politice, nu o reacție spontană, subliniind că decizia a rezultat în urma unei evaluări făcute în prealabil.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



