Apel la unitate în coaliție

Grindeanu a amintit că decizia Curții Constituționale, pronunțată în urmă cu două săptămâni, nu a fost încă motivată, iar din perspectiva PSD timpul pierdut agravează situația. El a atras atenția că România riscă să piardă 230 de milioane de euro dacă noua lege a pensiilor magistraților nu este adoptată în termenul stabilit.

 „Avem o decizie a CCR dată acum 2 săptămâni care nu a fost motivată. PSD spune că pierdem vremea și trebuie să facem altă lege. Avem un termen limită, iar dacă nu avem legea pierdem 230 de milioane de euro”, a declarat Grindeanu la Antena 3 CNN.

Acesta a explicat că, în ciuda divergențelor din coaliție, social-democrații au propus reluarea dialogului cu reprezentanții sistemului judiciar pentru a ajunge la o formă constituțională a legii pensiilor speciale.

„Când am venit cu această propunere… i-am întrebat pe cei din justiție: ați fi dispuși să dialogăm cu voi, cu Guvernul? Am mers în coaliție să spun asta, însă coaliția a decis să nu negocieze. Și eu am cam făcut în toate felurile. Nu poți să ieși la pensie la 48-49 de ani… Acest blocaj a dus la legea pe care o avem acum în vigoare. Lumea e dispusă să dialogheze. Îmi doresc o nouă lege, să nu pierdem acești bani.”

Grindeanu a afirmat că șansele de a rezolva problema depind de voința politică: „Dacă se lasă la o parte orgoliile, există șansele. Șanse mai mari de 5 din 10.”

Relația tensionată cu premierul Bolojan

Întrebat despre relația sa cu liderii coaliției, Grindeanu a spus că menține o comunicare instituțională, dar nu una apropiată:

„Nici cu domnul președinte n-am vreo relație de prietenie, n-am vreo pretenție de așa ceva. Vorbesc mai des cu premierul, ne vedem la coaliție. Frecvența e mai mare cu domnul premier. Dacă aș fi fost în locul domniei sale, a domnului președinte, nu aș fi fost de acord cu numirea doamnei vicepremier.”

Critici la adresa guvernării Bolojan

Liderul interimar al PSD a criticat performanța actualului guvern, afirmând că nivelul de trai al populației a scăzut în mandatul premierului Ilie Bolojan.

„Da”, a răspuns ferm Grindeanu atunci când a fost întrebat dacă este de acord cu afirmația că, sub actuala guvernare, s-a deteriorat nivelul de trai.

El a recunoscut că situația economică este dificilă și pentru PSD, însă a subliniat că partidul încearcă, prin propuneri concrete în coaliție, să atenueze efectele măsurilor economice luate de partenerii de guvernare.

Poziția privind inițiativa USR de reducere a numărului de parlamentari

Grindeanu a comentat și inițiativa USR privind reducerea numărului de parlamentari la 300, adoptată tacit de Senat, spunând că propunerea este „făcută pe dos” față de nevoile actuale ale Legislativului.

„Nu îl consider un subiect de acest tip. E o inițiativă care a trecut tacit în Senat, făcută de doi oameni de la USR. E o inițiativă proastă care spune că trebuie să avem 100 de deputați și 200 de senatori. Trebuia să fie invers!”

Social-democratul a criticat faptul că proiectul a fost lăsat să treacă fără dezbatere și a acuzat USR că folosește astfel de teme populiste pentru a câștiga capital politic:

„Am văzut jocuri de acest tip în care cei care se opun unei astfel de inițiative sunt răi.”