Soluții concrete pentru redresarea economiei românești. Cristian Păun: Politicienii nici nu vor modernizare, nici nu vor reformă
SURSA FOTO: Dreamstime - Două măsuri pentru redresarea economică a României
Cristian Păun a propus, miercuri, două măsuri rapide pentru redresarea economică a României: atragerea de investitori străini pentru dezvoltarea și crearea de companii românești și reducerea deficitului comercial prin creșterea exporturilor peste importuri, subliniind însă că succesul acestor soluții depinde de voința politicienilor, pe care îi consideră reticenți la reforme și modernizare.
Două măsuri pentru redresarea economică a României
Cristian Păun a sugerat două măsuri rapide pentru redresarea economică a României. Prima ar fi atragerea de investitori străini care să finanțeze dezvoltarea companiilor românești și crearea unor noi firme pe baza resurselor locale, cu scopul de a genera între 10 și 15 miliarde de euro valoare adăugată pe an, pe termen lung vizându-se 30-40 de miliarde.
”Două soluții rapide de redresare a situației:
1. Găsirea de investitori străini (fonduri de investiții, bănci de investiții) care să investească în scalarea unor companii românești, în crearea de companii noi pe resursele pe care le avem pe post de avantaje comparative (agricultură, gaze naturale, resurse minerale etc.).
Avem nevoie de minim 10-15 miliarde de euro valoare adăugată/an ca să ieșim cât de cât la liman (nu să ne salvăm). Pe termen lung ar trebui să mergem către 30-40 miliarde euro valoare adăugată / an”, notează Cristian Păun pe Facebook.

Reducerea deficitului comercial prin majorarea exporturilor
A doua măsură viza reducerea deficitului comercial, prin creșterea exporturilor mai mult decât a importurilor cu câteva procente, ceea ce ar putea fi sprijinit și de o politică monetară mai flexibilă care să nu mențină cursul de schimb artificial fix.
El a remarcat însă că implementarea acestor soluții depinde în mare măsură de politicieni, care, după părerea sa, nu sunt interesați de reformă sau modernizare, limitându-se la opoziție și gesturi simbolice fără rezultate concrete.
”2. Rezolvarea deficitului comercial. O simplă reducere a deficitului extern (enorm) cu 2-3% se duce direct în dinamica PIB (adică să crească exporturile mai mult decât importurile cu vreo 2-3 procente, chiar dacă rămânem cu deficit încă o perioadă).
Aici ajută și punctul 1 dar ajută și o politică monetară care să abandoneze o perioadă cursul de schimb artificial fix care avantajează importurile și dezavantajează exporturile (eventuala depreciere se va duce în inflație sau va reflecta diferența de inflație din prezent).
Deficitul comercial cumulat pe mase plastice, îngrășaminte, produse chimice (din hidrocarburi), energie, mașini și utilaje agricole depășește azi 10% din deficitul comercial al României.
În rest, povești nemuritoare. Este clar că politicienii nici nu vor modernizare, nici nu vor reformă. Peste tot văicăreli, vaiete, argumente contra, opoziție, mimă și pantonimă de prost gust.
Problema mare este că și 1 și 2 depind enorm tot de factorul politic. Adică de aceeași care nu vor să facă reforme. Nu vor să facă nimic, de fapt”, a precizat acesta pe pagina de socializare.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





