Simona Halep nu este bine. Antrenorul său rupe tăcerea. Cum se simte sportiva
Simona Halep nu este bine. Antrenorul său rupe tăcerea și a spus ce simptome are sportiva. Artemon Apostu-Efremov, unul dintre antrenorii Simonei Halep, a dat informații de ultimă oră despre starea sa de sănătate.
Potrivit acestuia, Simona are simptome medii și nu știe de unde a luat virusul. Antrenorul spune că Simona a fost foarte atentă și a respectat mereu regulile.
„Simona e în neregulă, s-a autoizolat, are simptome medii și sper să se refacă cât mai repede. Am fost destul de surprins, pentru că Simona e destul de atentă, grijulie, tot timpul a respectat măsurile, însă, după cum vedem, este acest nou de val de COVID-19 și nu știu când și de unde a luat. Nici ea nu știe.
E o realitate cu care trebuie să ne confruntăm și sper că vom trece cu bine prin asta. Nu cred că sunt chestii pe care le poți controla. O luăm ca atare. Nu ne gândim că e ceva negativ sau pozitiv, e o realitate. Important e să treacă cât mai repede și cât mai bine peste acest virus. Apoi, vom începe pregătirea, când va fi gata”, a declarat Artemon Apostu-Efremov.
Simona Halep a anunțat sâmbătă pe contul ei de Twitter că s-a infectat cu noul coronavirus.
„Bună tuturor, am vrut să vă anunț că am fost testată pozitiv cu COVID-19”, a scris Simona Halep: „Mă simt bine … vom trece prin asta împreună”.
Toni Iuruc a fost infectat?
În presă au apărut informații, potrivit cărora, sportiva s-ar fi infectat din cauza partenerului săU. Toni Iuruc ar fi fost și el diagnosticat cu noul virus, în urmă cu câteva zile.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




