Sprijin financiar pentru chirie. Ajutorul lunar acordat de stat ar ajunge la 600 de lei. Cine ar putea beneficia
SURSĂ FOTO: Dreamstime - Bani
Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, angajați cu normă întreagă și cu salarii nete de cel mult 4.000 de lei, ar putea beneficia de un ajutor lunar de până la 600 de lei pentru plata chiriei și de reduceri de 50% la abonamentele pentru transportul în comun. Măsurile sunt prevăzute într-o inițiativă legislativă depusă în Parlament de deputați PNL, USR și UDMR, care propun modificarea Legii nr. 76/2002. Dacă proiectul va fi adoptat, sprijinul ar urma să fie acordat pentru cel mult trei ani fiecărui beneficiar.
Ce ajutor ar putea primi tinerii pentru plata chiriei
Potrivit proiectului de lege, tinerii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate ar putea primi un sprijin financiar lunar pentru achitarea chiriei, valoarea acestuia fiind stabilită în funcție de orașul în care s-au angajat.
Astfel, tinerii care locuiesc și lucrează în municipiile București și Cluj-Napoca ar urma să beneficieze de 600 de lei pe lună. Pentru cei din Constanța, Brașov, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Oradea, ajutorul propus este de 500 de lei lunar. În celelalte localități, sprijinul ar urma să fie de 400 de lei pe lună.
Inițiativa legislativă prevede și reducerea cu 50% a tarifului abonamentelor nominale pentru transportul public local, metropolitan și integrat. Alternativ, tinerii eligibili ar putea beneficia de o reducere de 50% a tarifului abonamentelor feroviare nominale de navetă.
Cele două categorii de sprijin ar urma să fie acordate pentru o perioadă de cel mult trei ani fiecărui beneficiar, conform informațiilor publicate de Edupedu.

Care sunt condițiile pentru acordarea sprijinului
Pentru a beneficia de aceste măsuri, tinerii trebuie să îndeplinească în mod cumulativ mai multe condiții prevăzute în proiectul de lege.
Aceștia trebuie să aibă între 18 și 29 de ani împliniți, să fie angajați cu normă întreagă și să obțină un salariu net mai mic sau egal cu 4.000 de lei.
De asemenea, trebuie să fie solicitanți, titulari sau cotitulari ai unui contract de închiriere înregistrat la organele fiscale competente, încheiat pentru o perioadă de cel puțin șase luni. Tinerii trebuie să aibă domiciliul sau reședința în locuința închiriată și să nu dețină o locuință în proprietate.
O altă condiție este ca beneficiarii să nu ocupe o locuință specială, de necesitate, de serviciu sau o locuință pentru tineri destinată închirierii, realizată prin programele Agenției Naționale pentru Locuințe.
În plus, locuința închiriată nu trebuie să aparțină unui proprietar care este soțul, soția, o rudă sau un afin al beneficiarului până la gradul al IV-lea inclusiv.
Proiectul mai prevede că tinerii nu pot beneficia, pentru aceeași locuință și aceeași perioadă, de o altă măsură de sprijin acordată de stat sau de autoritățile administrației publice locale. Aceeași restricție se aplică în cazul abonamentelor de transport, pentru aceeași rută sau aceeași cheltuială.
De ce propun inițiatorii aceste măsuri
Inițiatorii proiectului susțin că măsurile ar facilita accesul tinerilor la educație și formare profesională și i-ar ajuta să se integreze pe piața muncii. Propunerea vizează inclusiv centrele universitare din România, care oferă cele mai multe oportunități de educație și angajare, dar în care tinerii ajung să aloce o parte disproporționată din veniturile obținute pentru chirie și transport.
În expunerea de motive, inițiatorii atrag atenția asupra costurilor pe care tinerii trebuie să le suporte încă de la începutul activității profesionale, înainte de a ajunge la o situație financiară stabilă. Printre acestea se numără achiziționarea abonamentelor de transport, naveta, relocarea într-un alt oraș, plata garanției pentru locuință și achitarea primei luni de chirie. Pentru numeroși tineri aflați la începutul carierei, aceste cheltuieli presupun resurse financiare pe care nu le au la dispoziție.
„Pentru tinerii care intră pe piața muncii, vulnerabilitatea este amplificată de faptul ca angajarea poate genera costuri substanțiale înainte de a produce stabilitate financiară. Achiziționarea abonamentului de transport, efectuarea navetei, relocarea într-un alt oraș, plata garanției locative și a primei luni de chirie presupun resurse de care numeroși tineri aflați la începutul carierei nu dispun”, este scris în expunerea de motive la inițiativa legislativă.
Inițiativa legislativă a fost depusă de deputații liberali Raluca Turcan și Ovidiu-Vasile Cîmpean, de deputații USR Alin-Bogdan Stoica și Diana Stoica, precum și de deputata UDMR Eva-Andrea Csep.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.