Turneul WTA 250 de la Cluj Napoca, cu premii totale în valoare de 253.238 dolari, a debutat astăzi. Simona Halep a urmărit meciurile împreună cu Ion Țiriac. Jucătoarea de tenis a spus de ce nu poate juca la turneul de la Cluj.

„Nu am putut să joc aici pentru că se joacă pe zgură în primul rând, iar în al doilea rând, accidentarea mă împiedică. Aștept să merg în Canada să văd dacă pot să joc. Mă simt bine, m-am antrenat bine, dar nu se știe niciodată cu accidentările. Îmi doresc să fiu sănătoasă pentru că de câteva luni nu am putut să joc, iar după să mă bucur de faptul că pot să joc.

Mă gândesc la tot sezonul de hard și sper să merg cu încredere și fără teamă. Mă bucur că am venit aici, sunt oameni deosebiți și locul e deosebit.

Clujul poate face orice din punctul meu de vedere, așa cum au fost și meciurile de Fed Cup. Sunt foarte multe evenimente, turneul de tenis este extraordinar și condițiile sunt foarte bune. Patrick Ciorcilă chiar s-a ocupat de absolut toate detaliile, ceea ce e important pentru jucătoare”, a spus Simona, potrivit Ziua de Cluj.

Simona Halep a ieșit din Top 10 WTA

Simona Halep nu va mai putea evita ieșirea dintre primele 10 jucătoare ale lumii. Este la limită în clasamentul acestei săptămâni, dar la final va coborî până pe poziția a 13-a. Va fi depășită de Barbora Krejcikova, Belinda Bencic și Petra Kvitova.

„Ies din Top 10 după mulți ani, va fi un obiectiv să reintru în top. A fost o accidentare dificilă, n-am avut până acum ruptură de mușchi. Am dorința de a reveni la nivel înalt. Voi merge la turneul de la Montreal, vreau să fiu aptă să joc toate cele 3 turnee pe hard și să câștig meciuri, dacă se poate.”, a declarat Simona Halep.