Ședință la Vila Lac. Sorin Grindeanu a răbufnit: Nu vom mai accepta tăieri!

Sorin Grindeanu a declarat în fața liderilor PSD că această sesiune parlamentară este una specială și că partidul nu a intrat în coaliție pentru a-și menține posturile, ci pentru a livra rezultate pentru cetățeni. El a subliniat că, dacă unii nu pot sau nu doresc să acționeze în interesul oamenilor, ar fi mai bine să plece.

„Pare că este o perioadă specială, această sesiune parlamentară, și trebuie să ne pregătim. Nu am venit în această coaliție ca să ne ținem de scaune, așa cum încearcă unii să ne creeze imagine. Mai bine pleci dacă nu poți livra pentru oameni sau mai bine pleacă cei care sunt hotărâți să nu facă nimic pentru oameni. Și aceștia nu suntem noi”, a declarat Grindeanu în fața liderilor PSD.

Liderul social-democrat a avertizat, totodată, că tensiunile din interiorul coaliției ar putea conduce la schimbări majore în perioada următoare și a criticat propunerile de austeritate.

„Setea de sânge bolnavă a unor parteneri de coaliție este posibil să ne ducă și spre alte propuneri anul acesta. Nu vom mai accepta tăieri, de exemplu niciun leu de la educație”, a mai spus președintele PSD.

Grindeanu: Stabilitatea politică nu înseamnă sărăcirea populației

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat în cadrul ședinței Consiliului Politic Național că partidul nu va rămâne într-o „relație politică toxică” doar de dragul stabilității formale, dacă aceasta duce la sărăcirea cetățenilor. În fața liderilor partidului, Grindeanu a subliniat că PSD rămâne „singurul partid de stânga într-o coaliție de dreapta” și că nu mai poate accepta compromisuri care afectează pensionarii, familiile cu copii și companiile românești.

„Nu stăm într-o relație politică toxică doar de dragul stabilității aparente. Stabilitatea politică nu trebuie să însemne sărăcirea românilor. Suntem singurul partid de stânga într-o coaliție de dreapta și aici nu mai putem negocia măsurile absolut necesare pentru oamenii simpli, pensionari, familii cu copii și firmele românești. Nu sunt linii roșii, sunt lucruri obligatorii. Nu putem face bani din orice, nu putem taxa sărăcia sau maternitatea. Nu putem să ne lamentăm că suntem pe ultimele locuri la educație și să tăiem cât putem de la copii”, a declarat liderul PSD, potrivit unor surse politice.

Sorin Grindeanu a anunțat că la prima ședință a coaliției va solicita o schimbare a abordării privind politicile bugetare. El a subliniat că prioritățile trebuie să țină cont de nevoile oamenilor și că guvernarea nu ar trebui să fie una „din topor”, ci să transforme cheltuielile în investiții pentru stabilitate socială.

„Le voi spune clar că matematica deficitului nu poate bate matematica supraviețuirii. Vorbim despre un pachet de 3,39 miliarde de lei pentru 5 milioane de suflete. Asta nu este o cheltuială, ci o investiție în pacea socială. Trebuie să încetăm să mai avem o guvernare din topor, noi vrem o guvernare pentru oameni”, a afirmat acesta.

Declarațiile au fost făcute în contextul reuniunii Consiliului Politic Național al PSD, care a avut loc duminică la Vila Lac și a avut ca scop stabilirea priorităților legislative pentru noua sesiune parlamentară.