În timp ce lumea civilizată urmarea cu uimire listele de pe insula lui Jeffrey Epstein, unde elitele globale se expuneau în mod scandalos, România părea o provincie morală plictisitoare. Editorialul publicat de Dan Andronic pe EVZ arată că dosarul Adriana Georgescu schimbă această percepție, oferind un exemplu de „viciu” local.
Adriana Georgescu scoate România din amorțeală
Georgescu s-a prezentat ca un intermediar între oameni de afaceri și politicieni importanți, inclusiv Nicușor Dan, Ilie Bolojan, Ciprian Ciucu și Ludovic Orban, dar accesul oferit era, de fapt, o iluzie.
„Să nu ne mai ascundem după deget și să recunoaștem, cu o doză de cinism balcanic, că până să explodeze Dosarul Adriana Georgescu, ne simțeam puțin excluși. În timp ce lumea civilizată se cutremura la vederea listelor de pe insula lui Jeffrey Epstein, unde prinți, miliardari și oameni de știință își dădeau jos măștile respectabilității pentru a se tăvăli în mocirla dulce-acrișoară a desfrâului, România părea, aparent, o oază de plictiseală morală. Nu aveam „Lolita Express”, nu aveam insule private în Caraibe și nici miliardari care să cumpere tăcerea cu șase zerouri. Eram, ca de obicei, provincia săracă a viciului global.
Dar iată că Adriana Georgescu, printr-un gest care merită probabil mai mult decât o simplă notă de subsol în istoria presei recente, ne scoate din acest anonimat frustrant”, a notat jurnalistul în editorial.
Ea combina fotografii, povești picante și referiri la persoane din vârful politicii pentru a crea senzația de conexiuni reale. „Clubul” ei era populat de figuri care, aparent, nu știau că sunt implicate în telenovela orchestrată de avocată.
„Doar că la noi nu miroase a ocean, șampanie și caviar, ci a sarmale și vin la pet. De 5 litri. O escrocherie cu parfum ieftin de combinații politice pe stil vechi. Ceea ce ne livrează stenogramele DNA, în care Adriana Georgescu se laudă că este „conectată și la mafie, și la miniștri”, este radiografia perfectă a unui sistem bazat pe iluzia puterii, unde traficul de influență este singura monedă forte care nu se devalorizează niciodată.
Dacă Jeffrey Epstein vindea plăceri interzise și șantaj, Adriana Georgescu oferea cea mai căutată “perversiune” în România: accesul la nivel înalt. Sau, mai precis, iluzia accesului. La Nicușor Dan, Ilie Bolojan, Ciprian Ciucu, Ludovic Orban, vedetele liberale ale momentului. Avea poze cu fiecare dintre ei și câte o poveste picantă”, a subliniat Dan Andronic.
Mecanismul funcționa similar cu cel al lui Jeffrey Epstein
Mecanismul funcționa similar cu cel al lui Jeffrey Epstein: prezentarea de persoane influente, promisiunea de rezolvare a problemelor și crearea iluziei unui acces privilegiat. Diferența majoră este că Epstein avea conexiuni reale și influență internațională, pe când Adriana Georgescu se baza pe complicitatea unui escroc autohton care se prezenta ca „general SIE” și pe frica oamenilor de afaceri de Servicii.
Editorialul mai scoate în evidență rapiditatea cu care nume grele sunt aruncate în malaxorul zvonurilor și al șpăgii. Ludovic Orban este prezentat ca o influență reziduală, Ilie Bolojan ca un actor capabil să intervină în dosare, iar atmosfera generală este una de demitizare a instituțiilor și a politicienilor, printr-o combinație de manipulare și psihologie aplicată.
„Mecanismul este identic cu cel al finanțistului american: te prezint cui trebuie, îți rezolv problemele, te fac parte din „Club”. Doar că „Clubul” Adrianei Georgescu era populat de fantomele unor politicieni care, se pare, habar n-aveau că sunt personajele principale în telenovela regizată de ea. Adriana Georgescu a înțeles perfect psihologia „clientului” român: el nu vrea un avocat bun, el vrea un „om de sistem”, o cheie care deschide ușa din spate a Justiției.
Fascinant în acest caz este amestecul halucinant de rapid al numelor grele aruncate în malaxorul șpăgii. Ludovic Orban este marcat de statutul de „fostă gagică”, o etichetă menită să sugereze o influență reziduală, în timp ce Ilie Bolojan, acest sfinx al administrației liberale, este invocat ca un roboțel care poate „intra pe fir” pentru a închide dosare penale. Este o demitizare grosolană, dar eficientă”, a subliniat jurnalistul.
Adriana Georgescu nu opera într-un vid
Adriana Georgescu nu opera într-un vid, ci într-un mediu în care zvonurile și frica de Servicii pot fi vândute ca monedă de schimb. Ea a exploatat amestecul de frică și speranță al oamenilor de afaceri, folosind umbra „Statului Paralel” pentru a solicita sume considerabile de bani. În timp ce victimele credeau în puterea ei, realitatea era că aceasta mimase conexiunile, în timp ce sistemul funcționa în continuare după regulile obișnuite.
„Adriana Georgescu nu opera într-un vid, ci într-o piață a zvonurilor unde nimic nu pare imposibil. Când spui că „serviciile sunt după tine a treia oară” sau că ai intrare la Florian Coldea și la Marius Voineag, șeful DNA, atingi nervul sensibil al oricărui afacerist cu probleme: frica de Servicii și speranța că Serviciile sunt, de fapt, de vânzare.
Aici este, de fapt, similitudinea cu Epstein. Finanțistul american s-a folosit de mitul că lucrează pentru CIA sau Mossad pentru a-și asigura imunitatea. Adriana Georgescu s-a folosit de umbra „Statului Paralel” pentru a cere un sute de mii de euro.
Diferența e că Epstein chiar avea conexiunile, în timp ce avocata noastră avea doar un complice escroc care se dădea „general SIE”, o tușă de operetă absolut necesară în peisajul dâmbovițean”, a scris jurnalistul.
Scandalul nu reflectă doar corupția unui individ
Editorialul arată că scandalul nu reflectă doar corupția unui individ, ci și credibilitatea pe care scenariile ei le aveau în fața unor oameni de afaceri experimentați. Perspectiva reducerii de pedeapsă sau colaborarea cu DNA părea mai relevantă pentru victime decât ridicolul situațiilor. Faptul că PNL se dezice de Georgescu sau că Ciucu și Orban neagă orice legătură este irelevant pentru percepția publică, iar ideea că o avocată ar putea influența anchete rămâne plauzibilă în mentalul colectiv.
„Ceea ce dezvăluie acest scandal nu este neapărat corupția unui singur individ, ci disponibilitatea victimelor de a crede în putregaiul sistemului. Citind stenogramele publicate de presă, rămâi stupefiat nu de tupeul avocatei, ci de credibilitatea pe care scenariile ei o aveau în fața unui om de afaceri versat, precum Jean Paul Tucan. Deși, personal, cred că perspectiva unei reduceri de pedeapsă și o colaborare de succes cu DNA i-au surâs mult mai mult omului de afaceri decât ridicolul evident al situațiilor prezentate.
Ea nu a inventat nimic, doar a mimat o realitate pe care mulți o consideră normală. Faptul că PNL se dezice acum de ea, că Ciucu și Orban neagă vehement orice relație, este irelevant pentru percepția publică. Faptul că “viorile” sistemului de P.R. acordate de la Palatul Victoria fac eforturi să-l implice pe Sorin Grindeanu, este ridicol. Răul a fost făcut. În mentalul colectiv, ideea că o avocată „femeie fatală” poate suna un (prim)ministru pentru a opri o anchetă rămâne plauzibilă.
Avem, așadar, Dosarul Nostru Epstein, dar adaptat la scară. De bloc”, a mai scris Dan Andronic în editorialul publicat pe EVZ.
Diferențele între dosarul local și cel internațional sunt evidente
Diferențele între dosarul local și cel internațional sunt evidente: nu există avioane private, prinți sau miliardari tech, ci întâlniri conspirative prin restaurante de fițe și implicarea unor lideri politici români sau a unui „general” fictiv. Totuși, setea de influență, complicitatea tacită și ipocrizia rămân aceleași, iar Adriana Georgescu devine o caricatură a modului în care funcționează „culoarele puterii”.
„Nu avem avioane private, avem întâlniri conspirative prin restaurante de fițe. Nu avem prinți britanici, miliardari tech, sau consilieri la Casa Albă. Avem câte un președinte, actual premier, fost premier, primar de București și un așa-zis „general”. A căror implicare este cel mult sentimentală.
Atât s-a putut! Dar avem aceeași sete de influență, aceeași complicitate tacită și, mai presus de toate, aceeași ipocrizie.
Adriana Georgescu este o caricatură a modului în care funcționează „culoarele puterii”. Faptul că pretindea că poate influența conducerea țării „fără nicio legătură cu realitatea”, cum spun procurorii, este detaliul cel mai savuros. Într-o țară în care realitatea politică bate de multe ori filmul, granița dintre o politiciană și avocată mitomană și un traficant de influență real este insesizabilă”, a conchis jurnalistul.
