Se scumpesc biletele STB. Proiect de majorare a tarifelor, pe masa CGMB. Cât va costa o călătorie

Se scumpesc biletele STB. Proiect de majorare a tarifelor, pe masa CGMB. Cât va costa o călătorie

SURSA FOTO: Dreamstime - STB

Publicat de Alexandra Iana la 24 ianuarie 2026, 15:58

Tarifele practicate de Societatea de Transport București (STB) ar urma să fie majorate semnificativ, potrivit unui proiect de hotărâre ce va fi dezbătut joi, 29 ianuarie, în ședința Consiliului General al Municipiului București. Documentul prevede creșteri consistente atât pentru bilete, cât și pentru abonamentele de transport public din zona metropolitană.

Cât va costa o călătorie cu STB

Conform proiectului, biletul pentru o călătorie metropolitană va crește de la 3 lei la 5 lei, ceea ce înseamnă o majorare de aproximativ 66%. Totodată, abonamentul de 24 de ore va fi majorat cu 75%, de la 8 lei la 14 lei.

Noile tarife propuse pentru titlurile de călătorie metropolitană sunt:

-două călătorii / 90 de minute – 10 lei
-10 călătorii / 90 de minute – 40 de lei
-abonament 24 de ore – 14 lei
-abonament 72 de ore – 30 de lei
-abonament 7 zile – 45 de lei
-abonament 1 lună – 100 de lei
-abonament lunar redus 50% – 50 de lei
-abonament 6 luni – 500 de lei
-abonament 12 luni – 900 de lei
-călătorie la tarif special (suprataxă) – 200 de lei

Tarifele integrate STB–Metrou

Proiectul include și modificări pentru titlurile de călătorie metropolitană integrate cu metroul. Astfel, sunt propuse următoarele tarife:

-o călătorie STB + metrou / 120 de minute – 9 lei
-două călătorii – 18 lei
-10 călătorii – 73 de lei
-abonament 24 de ore – 22 de lei
-abonament 72 de ore – 58 de lei
-abonament 7 zile – 82 de lei
-abonament 1 lună – 180 de lei
-abonament 6 luni – 900 de lei
-abonament 12 luni – 1.600 de lei

Modificări contractuale pentru operatorii de transport

Documentul prevede acordarea unui mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București–Ilfov, în vederea modificării contractelor de delegare a gestiunii transportului public local. Sunt vizați operatorii regionali: STB SA, Serviciul de Transport Voluntari SA, Ecotrans STCM SRL și Regio Serv Transport SRL.

Potrivit referatului de aprobare, politica tarifară a transportului public din Capitală nu a mai fost modificată din 2021. Autoritățile justifică noile tarife prin necesitatea asigurării sustenabilității financiare a serviciului, precum și a menținerii unui nivel adecvat de calitate și siguranță.

În document se arată că, în ultimii ani, costurile de operare au crescut „semnificativ”, în principal din cauza:

-majorării prețurilor la energie, combustibil și utilități;
-creșterii costurilor cu mentenanța, piesele de schimb și materialele consumabile;
-majorărilor salariale;
-inflației.

„Tarifele actuale ale titlurilor de călătorie nu au mai fost ajustate corespunzător evoluției costurilor reale de exploatare, ceea ce a condus la accentuarea dezechilibrului financiar dintre veniturile proprii ale operatorului și cheltuielile necesare desfășurării activității. În acest context, compensația acordata de Municipiul București a înregistrat o presiune constantă, fiind necesară identificarea unor măsuri de eficientizare și de creștere a veniturilor proprii”, se arată în proiect.

Ciprian Ciucu: „Vor fi și măsuri nepopulare”

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat public că scumpirea transportului public este inevitabilă, invocând situația financiară dificilă a Primăriei București.

„Vor fi și măsuri nepopulare. Vor fi, pentru că efectiv a ajuns cuțitul la os. Este foarte probabil – anunț în premieră – și este și necesar să creștem prețul călătoriei pentru STB. Sunt pus în situația de a face multe reforme structurale, unele grele: comasări, restructurări, încheieri de companii, de administrații, de instituții publice”, a declarat Ciprian Ciucu la Euronews România.

Edilul a explicat că bugetul municipal este extrem de limitat, după plata cheltuielilor curente și a subvențiilor.

„Am primit 317 milioane. După ce am făcut toate plățile și am plătit parțial subvenția – pentru că nu am putut să o plătim nici măcar pe toată – în ceea ce privește STB și Termoenergetica, în momentul de față mai avem undeva în jur de cinci milioane de lei în bugetul Primăriei Capitalei”, a precizat primarul general.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.