Schimbări legislative pentru investitori. Dogioiu: Vor fi transpuse în legislația națională cele mai recente reglementări europene
SURSA FOTO: Dreamstime - Economie
Ioana Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, a prezentat joi, la Palatul Victoria, principalele modificări aduse pieței de capital printr-un nou proiect de lege adoptat de Executiv. Actul normativ vizează actualizarea cadrului legislativ în acord cu reglementările europene și introduce mecanisme suplimentare de protecție pentru investitori.
Ioana Dogioiu explică noile reguli pentru piața de capital și modul în care investitorii vor avea acces centralizat la informații
Ioana Dogioiu a anunțat că piața de capital din România va funcționa după reguli actualizate, odată cu adoptarea proiectului de lege care modifică și completează Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare. Actul normativ are ca obiectiv armonizarea legislației naționale cu cele mai recente standarde europene și introducerea unor instrumente suplimentare pentru creșterea transparenței și protejarea investitorilor.
Proiectul adoptat de Guvern urmărește să consolideze cadrul de reglementare al pieței de capital, prin măsuri care vizează atât buna informare a investitorilor, cât și accesul mai facil la date relevante despre instrumentele financiare și participanții la piață. Noile prevederi includ și posibilitatea ca operatorul de piață să intervină în situații excepționale, pentru a preveni disfuncționalități majore.
„Prin adoptarea acestui proiect de lege vor fi transpuse în legislația națională cele mai recente reglementări europene privind buna informarea investitorilor, asigurarea accesului facil și structurat la date, îmbunătățirea transparenței piețelor de instrumente financiare. Proiectul va reglementa inclusiv posibilitatea operatorului de piață de a fi în măsură să întrerupă sau să restricționeze temporar tranzacționarea în situații de urgență”, a declarat Dogioiu în cadrul conferinței de presă.
Potrivit expunerii de motive care însoțește proiectul, investitorii și entitățile din mediul economic vor beneficia de acces electronic la informațiile relevante prin intermediul unei platforme centralizate.
Această infrastructură digitală este concepută pentru a oferi o imagine unitară și actualizată asupra datelor esențiale din piață, contribuind la creșterea nivelului de încredere în sectorul serviciilor financiare și la eficientizarea pieței de capital.
Vizibilitate egală pentru toți participanții și noi oportunități de finanțare într-un context economic tensionat
Ioana Dogioiu a precizat că, din perspectivă macroeconomică, modificările legislative sunt menite să asigure o vizibilitate mai mare, egală și nediscriminatorie pentru toți participanții la piață. Noile mecanisme vor permite investitorilor, analiștilor, intermediarilor, cercetătorilor și fondurilor să aibă acces la informații într-un mod structurat și comparabil.
Această transparență sporită este prezentată de Executiv drept un factor esențial pentru crearea unor noi oportunități de finanțare. O piață mai clar reglementată și mai predictibilă poate conduce la o alocare mai eficientă a capitalului, la reducerea costurilor de finanțare pentru companii și la consolidarea rezilienței pieței interne în fața unor eventuale șocuri economice.
În același context al conferinței de presă, Ioana Dogioiu a abordat și situația socială actuală, marcată de proteste și nemulțumiri legate de măsurile economice. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului a transmis poziția oficială a Executivului, subliniind că perioada actuală este una dificilă, dar necesară pentru restabilirea echilibrului financiar.
„Există o poziție oficializată. Și premierul, și guvernul sunt perfect conștienți de faptul că nu e o perioadă ușoară pentru societatea românească, fără îndoială, nu e o perioadă ușoară. E o perioadă dificilă, e o perioadă care presupune niște costuri, de la disconfort până la o anumită suferință”, a declarat Dogioiu.
Ea a arătat că măsurile și constrângerile actuale fac parte dintr-un proces mai amplu de ajustare bugetară, considerat esențial pentru stabilitatea pe termen lung. Potrivit explicațiilor oferite, obiectivul este atingerea unui echilibru care să permită ulterior o creștere economică sustenabilă, fundamentată pe baze solide.
„În egală măsură, mi-aș dori ca acest lucru să fie înțeles: este o perioadă necesară. Face parte dintr-un tratament, pe alocuri neplăcut, pe care România trebuie să-l parcurgă pentru a ajunge la un echilibru bugetar care să-i permită ulterior o creștere și o dezvoltare sustenabilă pe baze sănătoase.
Nimeni nu este fericit că există constrângeri, nemulțumiri sau disconfort în societate, că există tensiune. Dar cred că datoria guvernului este să scoată lucrurile la liman, indiferent de costul politic pe care îl implică această decizie. Nu putem nega că este o perioadă dificilă, cu costuri și disconfort, dar este un pas necesar pentru stabilitatea și viitorul României”, a afirmat purtatoarea de cuvânt.
Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





