Șapte state dețin cele mai mari rezerve de aur. Cum se distribuie extracția la nivel global

Aurul continuă să joace un rol strategic în economia mondială, iar în 2024 producția minieră a fost concentrată în principal într-un număr limitat de state. Cele mai recente date arată schimbări relevante în ierarhia globală, pe fondul unor prețuri ridicate și al presiunilor tot mai mari asupra industriei miniere.

Producția de aur este concentrată în doar șapte state la nivel mondial

Producția de aur este dominată, în 2024, de doar șapte țări, potrivit datelor publicate de Statista. Aceste state asigură o parte semnificativă din cantitatea extrasă la nivel global și influențează nu doar volumul disponibil pe piață, ci și lanțurile de rafinare, comerțul internațional și tendințele de preț pe termen lung, scrie Daily Galaxy.

În total, producția mondială de aur a fost estimată la aproximativ 3.300 de tone metrice în 2024. Deși volumul global nu a înregistrat variații majore față de anii anteriori, ordinea producătorilor reflectă o redistribuire a influenței economice într-un sector marcat de investiții pe termen lung și constrângeri de mediu tot mai stricte.

Cererea globală ridicată, numărul redus de descoperiri noi și cotațiile aflate la niveluri ridicate au crescut importanța producției interne pentru marile economii. În același timp, maturitatea geologică a zăcămintelor și ciclurile investiționale au generat rezultate inegale chiar și în rândul celor mai mari producători.

China, Rusia și Australia conduc clasamentul producătorilor

China a rămas în 2024 cel mai mare producător de aur din lume, cu o producție estimată la 370 de tone. Exploatările miniere sunt distribuite în mai multe provincii, inclusiv Shandong, Henan și Mongolia Interioară, regiuni cu tradiție îndelungată în mineritul aurifer.

În ultimii ani, autoritățile chineze au impus reglementări de mediu mai stricte, ceea ce a dus la închiderea sau comasarea unor exploatări mai mici. Această consolidare a crescut eficiența operațională, deși a redus numărul total de situri active.

Cererea internă provenită din industria bijuteriilor, din sectorul tehnologic și din administrarea rezervelor continuă să susțină nivelurile ridicate de producție, iar capacitățile de rafinare permit alimentarea atât a pieței interne, cât și a celei externe.

Rusia s-a situat pe locul al doilea, cu o producție de aproximativ 310 tone în 2024. Activitatea minieră este concentrată în special în Siberia, inclusiv la Olimpiada, una dintre cele mai mari mine de aur din lume.

În pofida sancțiunilor economice și a accesului limitat la piețele occidentale, producția a rămas stabilă, o mare parte din aur fiind direcționată către instituții financiare interne sau prin canale comerciale non-occidentale. Integrarea verticală a companiilor și implicarea statului au contribuit la menținerea stabilității operaționale.

Australia a ocupat locul al treilea, cu 300 de tone produse în 2024. Sectorul este susținut de exploatări de mare amploare, precum Boddington, Cadia și Tanami.

Aurul rămâne una dintre principalele mărfuri de export ale țării, iar potrivit Serviciului Geologic al SUA, Australia deține cele mai mari rezerve identificate la nivel mondial. Stabilitatea cadrului de reglementare și investițiile constante în explorare mențin competitivitatea industriei.

America de Nord și Asia Centrală își consolidează pozițiile

Canada s-a clasat pe locul al patrulea, cu o producție de aproximativ 200 de tone în 2024. Principalele exploatări sunt localizate în Ontario, Quebec și Columbia Britanică, regiuni caracterizate prin geologie favorabilă și politici considerate atractive pentru investitori.

Țara beneficiază de infrastructură dezvoltată, standarde ESG solide și acces facil la piețele de export. Cererea internă este limitată, astfel că producția este orientată în principal către piețele externe. În ultimii ani, activitatea de explorare a crescut, în vederea extinderii rezervelor disponibile.

Statele Unite au produs 170 de tone de aur în 2024, situându-se pe locul al cincilea. Aproximativ trei sferturi din producție provin din statul Nevada, urmat de Alaska și alte state din vest. Industria este dominată de companii mari, cu active pe termen lung, iar SUA joacă un rol important în rafinare și în lanțurile globale de export, deși investițiile în explorare au fost mai moderate comparativ cu alte economii dezvoltate.

Kazahstanul a ocupat locul al șaselea, cu o producție de 130 de tone în 2024. Creșterea sectorului este rezultatul reformelor industriale și al investițiilor străine direcționate, care au extins producția în regiuni precum Kazahstanul de Est și Akmola. Modernizarea legislației miniere a îmbunătățit transparența și a atras proiecte pe termen lung.

Mexicul și presiunile asupra sectorului minier

Mexicul a fost al șaptelea cel mai mare producător de aur în 2024, cu o producție de 120 de tone. Exploatările sunt concentrate în statele Sonora, Zacatecas și Chihuahua, regiuni cu tradiție îndelungată în minerit.

Deși rămâne un exportator important, incertitudinea investitorilor a crescut în urma modificărilor recente ale reglementărilor miniere și de mediu. Sectorul aurului din Mexic este puternic influențat de evoluția prețurilor internaționale, iar nivelul investițiilor a fluctuat în funcție de ciclurile pieței.

Rezervele și cererea influențează echilibrul pieței globale

Potrivit Statista, rezervele globale recuperabile de aur erau estimate la aproximativ 64.000 de tone în 2024, majoritatea fiind localizate în Australia, Rusia, Africa de Sud, Statele Unite și China. Aceste state dețin și numeroase capacități de rafinare, ceea ce le conferă un control mai mare asupra etapelor ulterioare ale comerțului.

Consiliul Mondial al Aurului a raportat o cerere globală de 4.606 tone în 2024, băncile centrale majorându-și rezervele ca măsură de protecție împotriva volatilității valutare și a inflației. Bijuteriile, electronica și aplicațiile industriale continuă să fie factori importanți de cerere.

Descoperirile noi rămân limitate, iar extinderile actuale presupun exploatări mai adânci sau redeschiderea unor galerii închise anterior. Costurile asociate energiei, apei și protecției mediului sunt în creștere, iar termenele de aprobare pentru proiecte noi s-au prelungit, în special în statele cu reglementări de mediu stricte.