Sanitas cere creșterea salariilor din Sănătate și Asistență socială în 2027. Sindicaliștii vor eliminarea restricțiilor impuse de Guvernul Bolojan
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin - Sanitas
Federația Sanitas solicită Guvernului măsuri pentru creșterea veniturilor angajaților din Sănătate și Asistență socială în 2027, precum și negocierea unei noi legi a salarizării. Sindicaliștii cer și eliminarea restricțiilor introduse în timpul Guvernului Bolojan, dar și finanțare suficientă pentru funcționarea serviciilor sociale.
Sanitas cere o nouă lege a salarizării și creșterea veniturilor în 2027
Reprezentanții Federației Sanitas s-au întâlnit marți cu ministrul Muncii, Florin Manole, și cu secretarul de stat Ciprian Văcaru pentru a discuta problemele angajaților din Sănătate și Asistență socială.
Una dintre principalele solicitări vizează elaborarea unei noi legi a salarizării, care să elimine inechitățile dintre categoriile profesionale și să țină cont de responsabilitatea și complexitatea muncii.
„Sanitas solicită un proces real de negociere între partenerii sociali, nu o simplă consultare formală asupra unor decizii deja luate”, au transmis reprezentanții federației.
Sindicaliștii cer și identificarea unor soluții concrete pentru majorarea veniturilor în 2027.
Până la adoptarea noii legi, aceștia solicită Guvernului să evalueze impactul bugetar al aplicării integrale a Legii-cadru nr. 153/2017.
Potrivit Sanitas, această evaluare trebuie să includă drepturile salariale prevăzute de lege, dar care nu au fost acordate din cauza aplicării incomplete a actului normativ.
Federația solicită bani pentru funcționarea serviciilor sociale până la sfârșitul anului
O altă problemă discutată cu ministrul Muncii a fost finanțarea sistemului de Asistență socială.
Sanitas solicită alocarea resurselor necesare pentru funcționarea serviciilor până la sfârșitul anului 2026 și stabilirea unui mecanism de finanțare predictibil pentru 2027.
Reprezentanții federației avertizează că lipsa fondurilor afectează atât activitatea instituțiilor, cât și angajații acestora.
„Cele două sisteme nu mai pot funcţiona prin amânarea problemelor şi acumularea dezechilibrelor. Este nevoie atât de soluţii imediate, cât şi de decizii care să ofere predictibilitate”, se arată în comunicatul Sanitas.
Sindicaliștii cer anularea restricțiilor introduse de Guvernul Bolojan
Federația a solicitat și eliminarea măsurilor restrictive introduse în cursul anului 2026 prin ordonanțele adoptate de Guvernul Bolojan.
Potrivit sindicaliștilor, aceste restricții afectează funcționarea sistemelor de Sănătate și Asistență socială, personalul și drepturile angajaților.
Sanitas susține că cele două domenii au nevoie de personal suficient, finanțare adecvată și condiții care să permită furnizarea unor servicii publice de calitate.
„Pentru noi, anul 2027 nu poate fi încă un an al amânărilor. Problemele salariale trebuie corectate. Sănătatea şi asistenţa socială trebuie finanţate corespunzător. Restricţiile care blochează funcţionarea celor două sisteme trebuie eliminate”, au transmis reprezentanții federației.
Sindicaliștii așteaptă continuarea discuțiilor cu autoritățile și asumarea unor măsuri concrete în perioada următoare.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.