Românii primesc notificare de la furnizorii de gaze. Termen până la 2 martie 2026: Toți sunt obligați

Românii primesc notificare de la furnizorii de gaze. Termen până la 2 martie 2026: Toți sunt obligați

SURSA FOTO: Dreamstime – Gaze naturale, România

Publicat de Leonard Bădilă la 17 februarie 2026, 13:36

Toți furnizorii de gaze naturale vor transmite clienților notificări oficiale prin care îi informează că, începând cu 1 aprilie, expiră măsura de plafonare a prețului la factură aplicată prin schema de ajutor de stat. Obligația este prevăzută într-un ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, publicat deja în Monitorul Oficial.

Informarea transmisă consumatorilor trebuie să includă confirmarea încetării sprijinului guvernamental, prețul contractual exact care va fi aplicat de la 1 aprilie și menționarea explicită a posibilității de a schimba furnizorul. De asemenea, clienților trebuie să li se reamintească faptul că schimbarea furnizorului este gratuită, simplă și nu implică modificări tehnice ale instalației.

Furnizorii de gaze sunt obligați să anunțe ce tarif vor aplica

Principalii jucători de pe piață, Engie România, E.ON Energie și Premier Energy, au termen până la 2 martie 2026 pentru a transmite notificările oficiale către toți clienții din portofoliu.

ANRE recomandă utilizarea Comparatorului de oferte-tip disponibil pe site-ul oficial ANRE. Platforma pune la dispoziție un formular standard, care ține cont de profilul de consum și permite identificarea celei mai bune oferte din aria geografică a fiecărui client. Schimbarea furnizorului se realizează relativ simplu și într-un interval scurt de timp, începând cu redactarea unei notificări-tip către actualul furnizor. În lipsa unei reacții din partea clientului, contractul va continua la prețul propus de furnizorul actual, chiar dacă acesta poate fi peste nivelul noilor oferte disponibile pe piață.

Gaze naturale
SURSA FOTO: Dreamstime – Gaze naturale

Plafonarea actuală a fost introdusă prin OUG 6/2025

Plafonarea actuală a fost introdusă prin OUG 6/2025, care a stabilit un preț de 0,31 lei/kWh pentru consumatorii casnici și 0,37 lei/kWh pentru IMM-uri. De la 1 aprilie, prețul facturat nu va mai fi cel plafonat de stat, ci cel contractual, negociat sau acceptat de client. Factura va reflecta astfel cotațiile pieței și condițiile economice stabilite cu furnizorul.

Cu toate acestea, guvernul intenționează să aplice un preț administrat pentru a preveni eventuale scumpiri, chiar dacă evoluțiile din piață nu ar fi favorabile consumatorilor. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că a fost finalizat actul normativ care garantează că prețul gazelor naturale nu va crește după 31 martie, acesta urmând să fie adoptat în ședința de Guvern. Oficialul a precizat că măsura va asigura stabilitate și predictibilitate atât pentru companii, cât și pentru populație, iar prețul pentru consumatorii casnici va fi plafonat de la producător, pe întreg lanțul, prin menținerea unui tarif reglementat.

„Deja am terminat actul normativ prin care ne asigurăm că nu o să crească preţul la gaze naturale după data de 31 martie, lucru care dă stabilitate, şi, imediat ce va fi adoptat în şedinţa de Guvern, va crea predictibilitate şi pentru companii şi pentru oameni. Şi vreau să fie toată lumea liniştită, în ciuda apelurilor bombastice de pe reţele de socializare, de pe anumite ecrane, că nu o să crească preţul la gaze naturale pentru consumatorii casnici, pentru că plafonăm de la producător, pe tot lanţul, avem tarif reglementat, pentru ca să nu ajungem la un preţ mai mare la gaze naturale pentru casnici”, a explicat Bogdan Ivan.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.