Românii pot primi până la 15.000 de lei de la stat. Înscrierile încep pe 20 noiembrie. Ce documente trebuie pregătite

Românii pot primi până la 15.000 de lei de la stat. Înscrierile încep pe 20 noiembrie. Ce documente trebuie pregătite

SURSA FOTO: Dreamstime - Bani

Publicat de Iulian Luca la 6 noiembrie 2026, 16:12

Persoanele fizice vor putea solicita finanțări nerambursabile de până la 15.000 de lei pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că înscrierile vor începe pe 20 noiembrie 2026, iar bugetul total al programului este de 400 de milioane de lei. Finanțarea poate acoperi cel mult 75% din valoarea proiectului.

Finanțare de maximum 15.000 de lei pentru instalarea bateriilor de stocare a energiei

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat vineri, 6 noiembrie, lansarea unui program destinat persoanelor fizice care doresc să instaleze sisteme de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile.

Prin acest program, beneficiarii vor putea utiliza o parte mai mare din energia produsă pentru consumul propriu, iar surplusul va putea fi livrat în rețeaua națională.

Sprijinul financiar acordat de stat este nerambursabil și poate acoperi maximum 75% din valoarea totală a proiectului, fără să depășească 15.000 de lei, TVA inclusă.

Ghidul de finanțare stabilește și un cost maxim eligibil de 1.500 de lei pentru fiecare kWh de capacitate de stocare instalată, inclusiv TVA.

Bugetul total alocat programului este de 400 de milioane de lei.

Când încep înscrierile și ce documente trebuie pregătite

Potrivit calendarului publicat de AFM, persoanele fizice vor putea depune cererile de finanțare începând cu 20 noiembrie 2026, ora 10:00.

Sesiunea de înscriere se va încheia pe 25 noiembrie 2026, la ora 23:59.

Solicitările vor fi transmise prin aplicația informatică pusă la dispoziție de AFM. Participanții trebuie să completeze cererea de finanțare și să încarce documentele solicitate.

Dosarul trebuie să conțină cererea de finanțare completată, care se încarcă fără semnătură, și actul de identitate al solicitantului.

Sunt necesare și certificatul de atestare fiscală emis de ANAF, precum și certificatul fiscal eliberat de primăria de domiciliu. Dacă proiectul este implementat la o altă adresă, trebuie prezentat și certificatul fiscal emis de primăria localității respective.

De asemenea, solicitanții trebuie să încarce contractul de prosumator și certificatul de racordare, ambele emise pe numele lor.

Lista documentelor obligatorii include și o factură de energie electrică emisă în ultimele șase luni.

Instalatorii se pot înscrie în program începând cu 16 noiembrie

Înaintea deschiderii sesiunii pentru persoanele fizice, AFM va organiza etapa de validare a instalatorilor care doresc să participe la program.

Aceasta se va desfășura între 16 noiembrie 2026, ora 10:00, și 20 noiembrie 2026, ora 23:59.

Instalatorii trebuie să depună o cerere de validare semnată electronic, alături de certificatul constatator, documentele de identificare ale reprezentantului legal sau ale persoanei împuternicite și împuternicirea, dacă este cazul.

Dosarul trebuie să includă și cazierul fiscal și judiciar al persoanei juridice, certificatele de atestare fiscală de la ANAF și autoritățile locale, precum și dovada deschiderii contului 50.70.24.

O altă condiție este deținerea unui atestat ANRE de tip B sau echivalent, valabil la momentul depunerii cererii și emis cu cel puțin 12 luni înainte de această dată.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.