Românii care primesc peste 500 de lei de la stat. CNPP a publicat noile date. Mulți vârstnici beneficiază
SURSA FOTO: Dreamstime/Pensionari
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat că, în aprilie 2026, numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a ajuns la 881.571 de persoane, cu 441 mai puține comparativ cu luna precedentă.
Potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), dintre beneficiari, 843.029 erau pensionari din sistemul public, iar 38.542 proveneau din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
CNPP a publicat noi date despre indemnizația socială pentru pensionari
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizației suportate de la bugetul de stat a fost de 537 de lei. Cele mai mari valori medii au fost înregistrate în județele Maramureș, unde indemnizația a ajuns la 630 de lei, Hunedoara cu 602 lei, Cluj cu 595 de lei și Bistrița-Năsăud cu 593 de lei.
Cei mai mulți beneficiari ai indemnizației sociale pentru pensionari proveniți din sistemul public erau în București, unde au fost înregistrate 40.033 de persoane. La nivel județean, cele mai mari cifre s-au înregistrat în Suceava, cu 35.751 de pensionari, Iași cu 31.945, Dolj cu 30.218, Maramureș cu 28.778 și Prahova cu 28.186 de beneficiari.

Indemnizația pentru pensionarii proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor a fost de 363 de lei
În ceea ce privește pensionarii proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, indemnizația socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 363 de lei. Cele mai mari valori au fost raportate în Ilfov, cu 476 de lei, Hunedoara cu 465 de lei și în sectoarele 5 și 2 din București, unde indemnizațiile medii au fost de 480 de lei, respectiv 438 de lei.
Conform CNPP, cei mai mulți beneficiari din categoria pensionarilor agricultori se aflau în județul Iași, cu 2.972 de persoane. Acesta era urmat de Botoșani cu 2.409 beneficiari, Olt cu 2.386 și Suceava cu 2.171 de persoane.
Instituția precizează că beneficiarii sistemului public de pensii ale căror venituri cumulate din pensii și indemnizații sunt sub pragul de 1.281 de lei primesc lunar această sumă, denumită „indemnizație socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Indemnizația socială pentru pensionari reprezintă un sprijin financiar acordat de stat persoanelor ale căror venituri din pensii și indemnizații sunt mai mici decât nivelul minim stabilit prin lege. Acest ajutor este plătit prin intermediul sistemului public de pensii și are rolul de a asigura un venit minim garantat pentru pensionari.
Potrivit prevederilor Legii nr. 196/2009, beneficiarii sistemului public de pensii care au venituri cumulate sub pragul de 1.281 de lei primesc lunar această indemnizație socială, astfel încât suma totală încasată să ajungă la nivelul stabilit de lege.
Indemnizația socială este suportată de la bugetul de stat și se acordă atât pensionarilor din sistemul public, cât și celor proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor. Valoarea efectivă diferă de la un beneficiar la altul, în funcție de pensia deja încasată, deoarece statul completează doar diferența până la pragul minim garantat.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




