Românii care au lucrat în străinătate pot primi pensii din mai multe țări. Ce trebuie să știe înainte de pensionare

Ai muncit în Italia, Spania sau Germania și te întrebi ce pensie vei primi la bătrânețe? Puțini români cunosc regulile europene care le protejează contribuțiile și le pot aduce venituri din mai multe state. Află cum se calculează pensia, unde depui cererea și ce drepturi ai dacă ai lucrat în străinătate.

Ce pensie primești dacă ai muncit în Italia, Spania sau Germania?

În statele membre ale Uniunii Europene (UE) se aplică reguli comune privind drepturile de pensie, bazate pe principiul că fiecare stat acordă pensia corespunzătoare perioadei în care persoana a lucrat și a contribuit la sistemul său de asigurări sociale. Astfel, contribuțiile realizate într-un stat membru nu se pierd dacă o persoană a desfășurat activitate profesională în mai multe țări ale Uniunii. De exemplu, o persoană care a lucrat în Italia, Spania sau Germania și revine la pensie în România va beneficia de pensii distincte din fiecare stat în care a acumulat perioade de contribuție.

Spre exemplu, dacă o persoană a lucrat 10 ani în România, 15 ani în Italia și 5 ani în Germania, aceasta va primi o pensie din România pentru cei 10 ani de activitate desfășurată pe teritoriul românesc, o pensie din Italia pentru cei 15 ani lucrați acolo și o pensie din Germania pentru cei 5 ani de activitate din această țară. Fiecare stat plătește separat partea de pensie care îi revine, de regulă prin viramente lunare, iar în unele situații plățile pot fi efectuate în monede diferite.

Pentru a beneficia de aceste drepturi, persoana trebuie să depună cererea de pensionare în statul în care își are domiciliul sau reședința la momentul pensionării, de exemplu în România. În această situație, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) transmite solicitarea către instituțiile competente din celelalte state membre în care persoana a lucrat, iar fiecare dintre acestea stabilește și calculează pensia aferentă perioadelor de contribuție realizate pe propriul teritoriu. Este recomandat ca procedura de pensionare să fie inițiată cu aproximativ șase luni înainte de împlinirea vârstei de pensionare, deoarece verificarea perioadelor de asigurare și schimbul de informații dintre instituțiile implicate pot necesita un interval de timp mai îndelungat.

Ce trebuie să faci dacă ai lucrat în România, dar vrei să-ți trăiești bătrânețea în străinătate?

Situația este similară și în cazul persoanelor care au desfășurat activitate profesională în România, dar aleg să își petreacă perioada de pensionare într-un alt stat membru al Uniunii Europene, precum Italia, Spania sau Germania. România va acorda pensia aferentă perioadei de contribuție realizate pe teritoriul său, iar dacă persoana a lucrat și în alte state membre, aceasta va beneficia și de pensiile corespunzătoare perioadelor de activitate desfășurate în fiecare dintre aceste țări.

Un aspect important este că pensia acordată de România poate fi încasată chiar dacă beneficiarul își are domiciliul sau reședința în străinătate. Plata pensiei poate fi efectuată fie într-un cont bancar deschis în statul în care locuiește pensionarul, fie într-un cont bancar din România, în funcție de opțiunea acestuia.

În cazul în care persoana părăsește România înainte de îndeplinirea condițiilor de pensionare, aceasta are posibilitatea de a solicita pensia prin două modalități. Cererea poate fi depusă la instituția competentă din statul în care locuiește, de exemplu în Italia, Spania sau Germania, iar aceasta va transmite documentația și va comunica cu autoritățile române pentru stabilirea drepturilor de pensie. De asemenea, persoana poate depune cererea de pensionare în România înainte de plecarea din țară, urmând ca, după stabilirea drepturilor, pensia să poată fi plătită în străinătate.

Principiul european al totalizării anilor de muncă

Un alt aspect important, mai puțin cunoscut de mulți români care au lucrat în mai multe state membre ale Uniunii Europene, este principiul totalizării perioadelor de asigurare. Potrivit acestui principiu, perioadele de muncă și de contribuție realizate în diferite state membre sunt cumulate pentru a verifica dacă o persoană îndeplinește condițiile necesare pentru deschiderea dreptului la pensie. Totalizarea perioadelor de asigurare nu înseamnă că toate statele plătesc o pensie unică, ci doar că anii lucrați în celelalte state sunt luați în considerare pentru stabilirea eligibilității la pensie. Fiecare stat va calcula și va plăti ulterior partea de pensie corespunzătoare perioadei de contribuție realizate pe teritoriul său.

De exemplu, dacă o persoană a lucrat 4 ani în Germania și 31 de ani în România, autoritățile germane vor lua în considerare și perioada de contribuție realizată în România pentru a verifica îndeplinirea condițiilor de pensionare. Astfel, chiar dacă în Germania este necesară, în mod obișnuit, o perioadă minimă de 5 ani de contribuții pentru deschiderea dreptului la pensie, persoana va putea beneficia de o pensie germană aferentă celor 4 ani lucrați în această țară, deoarece, prin aplicarea regulilor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială, sunt luate în calcul și perioadele de asigurare realizate în România.

Același principiu se aplică și în Italia, unde, pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, este necesară, în mod obișnuit, o perioadă minimă de 20 de ani de contribuții, iar vârsta standard de pensionare este de aproximativ 67 de ani. Dacă o persoană a lucrat mai puțin de 20 de ani în Italia, perioadele de asigurare realizate în alte state membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România, pot fi totalizate pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de pensionare. De exemplu, o persoană care a lucrat 10 ani în România și 7 ani în Italia poate beneficia de pensia italiană aferentă celor 7 ani lucrați în această țară, dacă perioadele de contribuție recunoscute la nivel european permit îndeplinirea condițiilor prevăzute de legislația italiană.

În Spania, dreptul la pensie pentru limită de vârstă presupune, în general, o perioadă minimă de 15 ani de contribuții, dintre care cel puțin doi ani trebuie să fie realizați în ultimii 15 ani anteriori pensionării. Vârsta standard de pensionare este cuprinsă, în funcție de situația individuală și de evoluția legislației, între aproximativ 66 și 67 de ani. În cazul în care persoana nu îndeplinește condiția privind cei 15 ani de contribuții realizați exclusiv în Spania, perioadele lucrate în alte state membre ale Uniunii Europene sunt luate în considerare prin aplicarea principiului totalizării.

În Germania, condiția minimă pentru deschiderea dreptului la pensie este reprezentată, în mod obișnuit, de o perioadă de 5 ani de contribuții, iar vârsta standard de pensionare este de aproximativ 67 de ani. Comparativ cu alte state membre, pragul minim de contribuție este mai redus, ceea ce facilitează dobândirea dreptului la pensie pentru persoanele care au desfășurat activitate profesională și în alte țări ale Uniunii Europene.

În România, pensia pentru limită de vârstă poate fi acordată persoanelor care au realizat un stagiu minim de cotizare de 15 ani, în timp ce stagiul complet de cotizare este, în prezent, de aproximativ 35 de ani. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați, iar pentru femei aceasta este în curs de egalizare, urmând să ajungă treptat la 65 de ani, potrivit calendarului prevăzut de legislația în vigoare.