România riscă să retrogradeze în „junk”. Ionuț Dumitru, Raiffeisen Bank: Prioritatea imediată, absorbția banilor din PNRR
SURSA FOTO: Dreamstime
România se apropie de un moment important în evaluările agențiilor internaționale de rating, iar orice întârziere în consolidarea fiscală poate avea consecințe majore. Economistul-șef al Raiffeisen Bank, Ionuț Dumitru, avertizează că lipsa unui guvern stabil și abandonarea măsurilor de reducere a deficitului bugetar ar putea duce la retrogradarea țării în categoria „junk”.
Consolidarea fiscală trebuie continuată pentru a evita o retrogradare
Prezent la Conferința Anuală a Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) 2026, Ionuț Dumitru a declarat că România trebuie să continue procesul de ajustare fiscală început anul trecut, deoarece deficitul bugetar rămâne la un nivel foarte ridicat.
Potrivit economistului, măsurile adoptate până acum au redus deficitul, însă investitorii internaționali, agențiile de rating, Comisia Europeană și ceilalți finanțatori ai României așteaptă continuarea acestui proces.
El a explicat că este nevoie de un angajament politic ferm și de un guvern stabil, capabil să adopte reformele necesare atât pentru reducerea deficitului, cât și pentru accesarea fondurilor europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„România trebuie să facă o ajustare fiscală, pentru că am pornit de la un deficit bugetar uriaş. Ca să faci ajustarea fiscală trebuie să iei nişte măsuri. O parte din măsuri s-au luat deja anul trecut, a fost un cumul de măsuri care a dus la o reducere a deficitului bugetar, dar finanţatorii internaţionali care ne asigură finanţarea pentru deficitul bugetar şi pentru rostogolirea datoriei publice, plus agenţiile de rating, plus instituţiile internaţionale, cum ar fi Comisia Europeană, aşteaptă de la noi continuarea acestui parcurs de consolidare fiscală, care necesită un angajament politic ferm. Adică de ce ai nevoie de un guvern stabil? Pentru a putea implementa nişte măsuri care să ducă, în primul rând, ca prioritate imediată, la absorbţia banilor din PNRR”, a avertizat Ionuț Dumitru.
În opinia sa, prioritatea imediată este absorbția fondurilor europene, iar timpul rămas pentru îndeplinirea jaloanelor și reformelor asumate prin PNRR este limitat.
„Doar ştim că mai avem foarte puţin timp şi avem de aprobat nişte măsuri care să conducă la atingerea miletones-urilor, a acelor jaloane pe care le avem de atins pentru a putea lua cât se poate de mult din acei bani. De asemenea, pentru bugetul pe anul următor, ai nevoie de nişte măsuri care să reducă deficitul bugetar de la şase şi ceva la sută din PIB, cât o să fie anul acesta, la ţinta pe care ne-am asumat-o şi să-l ducem la 3% în anii următori. Pentru astfel de măsuri, pentru astfel de decizii, ai nevoie de un guvern care să aibă puteri depline şi care să aibă şi susţinere în Parlament”, a precizat acesta.

Guvernul trebuie să pregătească reducerea deficitului în anii următori
Ionuț Dumitru a arătat că autoritățile trebuie să pregătească încă de acum bugetul pentru anul viitor și măsurile care să reducă deficitul bugetar de la nivelul estimat pentru acest an, de peste 6% din PIB, către ținta de 3% în anii următori.
Economistul a subliniat că astfel de decizii pot fi luate doar de un executiv cu puteri depline și cu susținere parlamentară.
În același timp, piețele financiare urmăresc cu atenție evoluțiile politice și economice din România, în contextul apropiatelor evaluări realizate de agențiile internaționale de rating.
Potrivit acestuia, scenariul favorabil ar fi revenirea perspectivei de țară la nivel stabil. În lipsa unui angajament credibil privind consolidarea fiscală, există însă riscul unei reduceri a ratingului suveran.
Economistul critică discuțiile despre reducerea TVA și alte relaxări fiscale
Ionuț Dumitru consideră că propunerile privind reducerea TVA sau alte măsuri de relaxare fiscală transmit un mesaj negativ către investitori și agențiile de rating.
El a avertizat că România nu și-a încheiat procesul de consolidare fiscală, iar un deficit de aproximativ 6% din PIB rămâne foarte ridicat după standardele internaționale.
În opinia sa, cea mai mare greșeală pe care ar putea să o facă autoritățile în prezent ar fi să renunțe la măsurile de reducere a deficitului și să promoveze noi reduceri de taxe.
Economistul a amintit că România a adoptat un amplu pachet de consolidare fiscală la sfârșitul anului trecut și începutul acestui an, inclusiv prin majorarea TVA, iar revenirea atât de rapidă asupra acestor măsuri ar transmite un semnal de neseriozitate.
„România a implementat un pachet foarte amplu de consolidare fiscală anul trecut – începutul anului acesta, care a redus deficitul de la 9 – 10% din PIB la 6%. Nu am încheiat acest parcurs, 6% din PIB este încă un deficit uriaş după orice standard. Să vii în momentul de faţă cu propuneri care alimentează şi nişte aşteptări nerealiste că poţi reduce taxele – apropo, după ce le-ai crescut, adică noi am crescut TVA-ul anul trecut ca să facem acest efort de consolidare fiscală, să ne reducem deficitele, şi la un an de zile, niciun an de zile, noi discutăm de reducere de TVA. Dăm o dovadă de neseriozitate în primul rând şi este o măsură care vine în contrasens cu ceea ce trebuie să facem. Astfel de semnale cu siguranţă dau un semnal negativ agenţilor de rating”, spune specialistul.
Riscul de retrogradare crește dacă instabilitatea politică persistă
Întrebat despre posibilitatea ca România să fie retrogradată în categoria „junk”, Ionuț Dumitru a afirmat că riscul este unul ridicat dacă autoritățile transmit semnalul că abandonează consolidarea fiscală.
El a explicat că prelungirea crizei politice, lipsa unui guvern stabil și întârzierea măsurilor necesare pentru absorbția fondurilor europene și pregătirea bugetelor viitoare pot amplifica riscul unei retrogradări.
„Păi riscul e mare dacă dăm acest semnal că facem paşi înapoi în termen de consolidare fiscală, adică dacă nu avem, spre exemplu, un guvern care să fie ancorat în această consolidare fiscală. (..) Dacă criza politică se prelungeşte foarte mult şi nu ai măsurile necesare pentru a absorbi bani europeni, pentru a pregăti bugetul pe 2027 şi pe anii următori atunci evident că riscurile de a avea o reducere de rating cresc”, a adăugat acesta.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.