UPDATE: România primește 600 de milioane de euro de la Norvegia. Noi investiții și extinderea afacerilor românești
SURSA FOTO: Dreamstime - Oana Țoiu
România va beneficia de fonduri în valoare de 600 de milioane de euro prin mecanismele financiare SEE și norvegiene pentru perioada 2021-2028, a anunțat ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, după întâlnirea avută la București cu omologul său norvegian, Espen Barth Eide. Oficialul român a subliniat că relațiile economice dintre cele două state sunt într-un moment favorabil, iar exporturile antreprenorilor români către Norvegia au ajuns la 700 de milioane de euro.
UPDATE 13:18 România primește aproape 600 de milioane de euro prin noile Granturi SEE și Norvegiene, a confirmat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene!
Ceremonia oficială de semnare a noilor memorandumuri de înțelegere a avut loc la Palatul Victoria, în prezența ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a ministrului norvegian de Externe, Espen Barth Eide, și a ambasadorului Islandei în România, Friðrik Jónsson.
Noile acorduri marchează continuarea colaborării dintre România și statele donatoare din cadrul Spațiului Economic European, cu scopul reducerii disparităților economice și sociale și consolidării relațiilor bilaterale.
La eveniment au participat și reprezentanți ai instituțiilor române implicate în gestionarea programelor, precum și peste 40 de reprezentanți ai instituțiilor partenere din Norvegia și Islanda, care vor contribui la implementarea proiectelor finanțate.
Ministrul Dragoș Pîslaru a declarat că România continuă parteneriatul strategic cu Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin noua rundă de granturi SEE și Norvegiene.
„România își continuă parteneriatul strategic cu Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin noile Granturi SEE și Norvegiene. De la aderarea la aceste cadre de cooperare, țara noastră a beneficiat de finanțări nerambursabile în valoare de aproape 1 miliard de euro. Acești bani nu au rămas pe hârtie, ci au ajuns acolo unde contează cu adevărat: au îmbunătățit viețile oamenilor, comunitățile, școlile și instituțiile lor. Același rol, la fel de important pentru noi îl vor avea și noile granturi în valoare de aproximativ 600 milioane de euro”, a declarat Dragoș Pîslaru.
Potrivit oficialului, noile fonduri vor permite continuarea proiectelor deja dezvoltate în anii anteriori, dar și lansarea unor măsuri și programe inovatoare.
România și Norvegia semnează un nou acord financiar de 600 de milioane de euro
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat miercuri semnarea Memorandumului de înțelegere pentru mecanismele financiare SEE și norvegiene aferente perioadei 2021-2028, document care va aduce României finanțări importante pentru investiții și dezvoltare.
„Astăzi se va semna de către domnul ministru Barth Eide, din partea Norvegiei, Memorandumul de înţelegere pentru mecanismele financiare SEE şi norvegiene în 2021-2028. În dreptul României asta înseamnă o investiţie şi fonduri de 600 de milioane de euro. Vorbim de un parteneriat care până acum a ajuns la pragul de un miliard fonduri, din care atât societatea civilă, cât şi inovaţia din mediul privat, precum şi consolidarea unor instituţii publice au beneficiat pe parcursul anilor şi ne bucurăm că astăzi se închide o perioadă de câţiva ani de negocieri pentru a putea să beneficieze de această platformă spaţiu de inovare”, a declarat Oana Țoiu.
Potrivit oficialului român, fondurile au susținut în ultimii ani proiecte dedicate societății civile, inovației și modernizării instituțiilor publice.
România vrea să extindă prezența antreprenorilor români în Norvegia
Țoiu a afirmat că relațiile economice dintre România și Norvegia se află la un nivel ridicat, schimburile comerciale depășind un miliard de euro.
„Relaţiile economice bilaterale dintre ţările noastre sunt într-un moment bun, peste un miliard de euro şi această cifră este consolidată de-a lungul anilor, recent, 700 de milioane de euro reprezintă exporturile de bunuri şi servicii ale antreprenorilor din România către Norvegia. Avem o balanţă pozitivă. Vrem să dezvoltăm în viitor şi prezenţa şi extinderea antreprenorilor români în Norvegia”, a transmis Oana Țoiu.
Ea a adăugat că în România activează peste 500 de companii cu capital norvegian și că autoritățile vor continua eforturile pentru atragerea investițiilor și valorificarea oportunităților economice din Spațiul Economic European.
Limba română, reintrodusă ca probă opțională la bacalaureatul norvegian
În cadrul întâlnirii cu ministrul norvegian de Externe, oficialul român a vorbit și despre comunitatea românească din Norvegia, considerată un element important de apropiere între cele două state.
„Un vector de apropiere al ţărilor noastre a fost întotdeauna comunitatea de români din Norvegia. De altfel, am discutat şi despre reintroducerea limbii române ca examen opţional pentru bacalaureatul norvegian. Acum, comunitatea românilor din Norvegia are această opţiune. Elevii români pot alege opţional limba română ca examen, parte a bacalaureatului”, a precizat Oana Țoiu.
Aceasta a amintit și existența cursurilor de limbă norvegiană de la Facultatea din Cluj, despre care a spus că reprezintă o punte culturală între cele două țări.
România, aproape de aderarea la OECD
Un alt subiect abordat în cadrul discuțiilor a fost procesul de aderare a României la OECD. Ministrul interimar de Externe a mulțumit Norvegiei pentru sprijinul constant acordat acestui obiectiv strategic.
„Am transmis aprecierea României pentru susţinerea constantă acordată de Norvegia obiectivului României de aderare la OECD. În acest moment, noi am finalizat 24 din 25 etape de evaluare. România este foarte aproape de a fi parte din acest club al economiilor dezvoltate”, a afirmat Oana Țoiu.
Norvegia și România își coordonează sprijinul pentru Ucraina
În cadrul conferinței comune, ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide, a declarat că relațiile dintre cele două state sunt „excelente” și că Bucureștiul și Oslo colaborează strâns în domeniul securității regionale și al sprijinului acordat Ucrainei.
„Având în vedere apropierea geografică, lucrăm îndeaproape la cum să ajutăm şi să asistăm Ucraina. Nu este niciun alt rezultat acceptabil decât ca Ucraina să câştige şi să fie o naţiune independentă şi democrată, care să-şi ia propriile decizii şi astăzi şi în viitor”, a declarat Espen Barth Eide.
Oficialul norvegian a vorbit și despre importanța strategică a regiunii Mării Negre și despre cooperarea dintre cele două state în cadrul NATO și al formatelor europene de securitate.
Cooperare militară și securitate la Marea Neagră
Oana Țoiu a subliniat că securitatea României este strâns legată de colaborarea cu Norvegia, inclusiv în domeniul apărării și al securității maritime.
„Apărarea României şi securitatea României este strâns legată şi de colaborarea cu Norvegia. Avem o cooperare bilaterală în cadrul programului de achiziţii al aeronavelor multirol pentru Forţele Aeriene Române”, a declarat ministrul român.
Ea a precizat că o parte dintre avioanele F-16 utilizate pentru apărarea spațiului aerian al României provin din cooperarea bilaterală cu Norvegia. Totodată, cele două state colaborează și în domeniul securității maritime, inclusiv în inițiative internaționale privind protejarea rutelor comerciale și siguranța tranzitului naval.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





