Restructurare la Renault. Se elimină până la 2.400 de posturi. Planurile de a concura cu mărcile chineze
SURSA FOTO: Dreamstime - Renault
Grupul Renault demarează o strategie agresivă de transformare pentru a face față ofensivei mărcilor chineze, anunțând reducerea cu până la 20% a personalului din inginerie la nivel global. Decizia vizează eliminarea a 2.400 de posturi în următorii doi ani și implementarea unor metode de lucru ultra-rapide, similare rivalilor low-cost. Măsurile, care includ automatizarea prin inteligență artificială și reducerea costurilor cu 400 euro per vehicul. Deocamdată, nu s-a anunțat dacă va exista un impact și asupra centrelor tehnice din România.
Renault anunță concedieri masive. Până la 2.400 de ingineri vor fi disponibilizați la nivel global
Grupul Renault, proprietarul mărcii Dacia, a confirmat o strategie de reducere a forței de muncă în sectorul ingineriei, planificând eliminarea a 15% – 20% din posturile de specialitate în următorii doi ani.
Măsura vizează eficientizarea proceselor de producție pentru a contracara ascensiunea rapidă a producătorilor chinezi de vehicule electrice și low-cost, scriu jurnaliștii agenției Reuters marți, 14 aprilie 2026.
Nu este clar cum și dacă decizia va afecta posturile din România
Restructurarea va afecta până la 2.400 de angajați dintr-un total de aproximativ 11.000 – 12.000 de persoane care activează în diviziile de inginerie ale grupului.
La finalul anului trecut, Renault avea un efectiv total de 100.541 de angajați la nivel mondial.
Deși cotele de reducere nu vor fi uniforme în toate regiunile, sunt vizate toate unitățile unde grupul are activități de profil.
Acest lucru pune sub semnul întrebării stabilitatea locurilor de muncă din România, unde Renault Technologie Roumanie (RTR) operează în București, Titu, Pitești și Mioveni, având peste 1.500 de angajați (majoritatea ingineri).
Strategia de transformare a producătorului auto francez. Ce se va prelua din „modelul chinezesc”
Directorul general al Renault, François Provost, a prezentat luna trecută la Paris o strategie de transformare radicală pentru următorii patru ani.
Obiectivul central este adoptarea metodelor de lucru ale rivalilor din China, recunoscuți pentru costuri reduse și timpi de dezvoltare record.
Noile ținte de eficiență includ:
- Reducerea timpului de dezvoltare: Toate vehiculele grupului vor fi dezvoltate în doar doi ani. Noul Twingo a atins deja pragul de 21 de luni datorită parteneriatului cu inginerii chinezi.
- Scăderea costurilor: Reducerea costurilor variabile cu aproximativ 400 de euro per vehicul și diminuarea costului total de lansare cu până la 40%.
- Limitarea investițiilor: Cheltuielile pentru R&D (Cercetare și Dezvoltare) și Capex vor fi plafonate la sub 8% din cifra de afaceri.
Pe lângă scurtarea proceselor, presiunea asupra angajaților va crește și prin implementarea masivă a automatizării și a procedurilor bazate pe inteligență artificială.
Aceste măsuri sunt menite să facă grupul mai flexibil într-o piață auto aflată într-o transformare accelerată, unde viteza de reacție a devenit principalul avantaj competitiv.
Strategia de transformare Renault (2026-2028)
| Indicator Cheie | Detalii și Obiective | Impact / Sursă |
| Posturi vizate | 15% – 20% din forța de muncă în inginerie | Între 1.800 și 2.400 angajați |
| Orizont de timp | 2026 – 2028 | Plan strategic pe următorii doi ani |
| Timp dezvoltare vehicul | Redus la 24 de luni (21 luni pentru Twingo) | Metodologie inspirată din China |
| Reducerea costurilor | -400€ per vehicul (costuri variabile) | -40% costuri totale de lansare |
| Investiții R&D & Capex | Sub 8% din cifra de afaceri | Optimizarea capitalului disponibil |
| Tehnologii noi | Inteligență Artificială și automatizare | Eficientizarea proceselor de proiectare |
| Impact în România | Analiza unităților RTR (București, Titu, Pitești) | Peste 1.500 ingineri monitorizați |
| Context competitiv | Concurența mărcilor chineze low-cost | Sursă date: Renault Group / Reuters |
Renault va renunța și la motoarele pe GPL
Amintim că nu este singura decizie radicală luată anul acesta de Renault. La începutul lunii februarie 2026, presa a dezvăluit că gigantul francez plănuiește să renunțe la motorizările sale cu GPL, foarte populare printre români.
Motorul diesel a fost deja eliminat din oferta Dacia, iar benzina și motorizările bicombustibile GPL/benzină sunt ultimele opțiuni convenționale rămase.
Pentru motoarele pe benzină de mică cilindree, utilizate în special pentru versiunile de bază cu preț redus, există indicii clare că acestea ar putea dispărea chiar înainte de 2035, dacă marca vrea să rămână competitivă în contextul noilor norme de mediu.
În ceea ce privește GPL-ul, perspectivele sunt și mai clare. Conducerea Dacia a transmis că această motorizare, deși încă generează volume importante de vânzări în Europa, nu va putea depăși pragul anului 2030.
„Este o ofertă care nu va putea depăși anul 2030”, a declarat, Frank Marotte, șeful de produse al Dacia, pentru Automobile Magazine.
Chiar dacă GPL-ul aduce avantaje la omologare, prin valori mai reduse ale emisiilor de CO2 în ciclurile de testare, impactul său nu va mai fi suficient într-un moment în care Europa va impune un mix mult mai consistent de vehicule electrice.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



