Reguli atunci când te muți în altă țară. Obligații legale privind rezidența fiscală și documentele oficiale

Tot mai mulți români aleg să se stabilească în afara țării pentru perioade îndelungate, iar mutarea implică mai mult decât o schimbare de adresă. Atunci când te muți în altă țară, legea impune clarificarea rezidenței fiscale și notificarea anumitor autorități, pentru a evita probleme legate de taxe, asigurări și evidența populației. Procedurile există de mai mulți ani, însă începând cu 2025–2026 interacțiunea cu instituțiile statului se desfășoară mult mai mult online.

Clarificarea statutului fiscal la ANAF prin anunțarea autorităților la plecarea din țară

Mutarea într-un alt stat nu reprezintă doar o decizie personală sau logistică, ci declanșează automat o serie de efecte juridice și fiscale. Primul pas obligatoriu pentru românii care părăsesc România pe termen lung este notificarea autorităților fiscale cu privire la schimbarea rezidenței.

Conform legislației în vigoare, persoanele fizice care părăsesc România pentru o perioadă mai mare de 183 de zile, într-un interval de 12 luni consecutive, au obligația de a depune chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale. Acest document este esențial pentru a stabili statul care are dreptul legal de a impozita veniturile globale ale persoanei și pentru a preveni situațiile de dublă impunere.

Actul normativ prevede explicit:

„Persoanele fizice române care părăsesc România pentru o perioadă mai mare de 183 de zile au obligația de a notifica organul fiscal competent”.

Obligația există de mai mulți ani, însă, începând cu 2026, procedura se desfășoară aproape exclusiv online, prin intermediul platformei Spațiul Privat Virtual (SPV). Formularul trebuie transmis, de regulă, cu cel puțin 30 de zile înainte de plecarea efectivă din țară sau imediat după stabilirea în străinătate, iar datele furnizate sunt utilizate pentru evaluarea situației fiscale reale a contribuabilului.

În acest context, autoritățile fiscale stabilesc rezidența fiscală pe baza conceptului de „centru al intereselor vitale”, utilizat în Codul fiscal și în convențiile internaționale de evitare a dublei impuneri. Stabilirea corectă a acestui statut este decisivă pentru modul de impozitare și pentru obligațiile viitoare față de bugetul de stat.

Pașii administrativi înainte de plecare, la sosire și după stabilirea rezidenței fiscale

Pentru românii care urmează să se stabilească într-un alt stat, autoritățile recomandă parcurgerea etapizată a procedurilor administrative, astfel încât statutul fiscal să fie clarificat corect.

Înainte de plecarea din România, este necesară pregătirea documentelor și evaluarea situației personale. În mod concret, trebuie avute în vedere următoarele:

• verificarea duratei estimate a șederii în străinătate, în raport cu pragul de 183 de zile într-un interval de 12 luni consecutive;
• completarea și depunerea „Chestionarului pentru stabilirea rezidenței fiscale” la ANAF;
  copie după actul de identitate sau pașaport;
• contract de muncă, dovada desfășurării unei activități independente sau alt document care justifică scopul plecării;
• dovada locuinței în statul de destinație (contract de închiriere, document de proprietate sau declarație de găzduire);
• alte documente relevante, în funcție de situația personală (de exemplu, certificat de căsătorie, documente bancare).

La sosirea în noua țară, românii trebuie să respecte procedurile locale de înregistrare și fiscalizare. De regulă, sunt necesari următorii pași:

• înregistrarea la autoritățile fiscale locale;
• solicitarea unui număr de identificare fiscală;
• obținerea certificatului de rezidență fiscală, de regulă după îndeplinirea condiției de ședere efectivă;
• păstrarea documentelor justificative, precum contracte de închiriere, facturi, extrase bancare și declarații fiscale depuse local.

După stabilirea rezidenței fiscale, pot apărea obligații suplimentare, în funcție de sursa veniturilor:

• solicitarea aplicării convenției de evitare a dublei impuneri, dacă este cazul;
• declararea veniturilor obținute din România, precum chirii sau dividende;
• depunerea Declarației unice, dacă există obligații fiscale rămase în România;
• păstrarea documentelor justificative pentru o perioadă de minimum cinci ani.

Ce este rezidența fiscală și de ce nu este același lucru cu dreptul de ședere

Una dintre cele mai frecvente confuzii întâlnite în rândul persoanelor care se mută în străinătate este cea dintre rezidența fiscală și rezidența de ședere. Deși pot părea similare, cele două noțiuni produc efecte juridice diferite.

Rezidența de ședere se referă la dreptul de a locui legal într-un stat și este stabilită de autoritățile de imigrare sau de evidență a populației. Aceasta oferă acces la servicii locale, însă nu determină automat obligațiile fiscale.

Rezidența fiscală, în schimb, stabilește statul în care o persoană este obligată să declare și să plătească impozit pentru veniturile sale, inclusiv pentru cele obținute din afara acelui stat. Schimbarea domiciliului sau obținerea dreptului de ședere nu determină automat schimbarea rezidenței fiscale, care trebuie clarificată printr-o procedură distinctă în relația cu autoritatea fiscală.

Ce autorități trebuie anunțate când te muți în altă țară

În funcție de situația personală, românii care se mută în străinătate trebuie să aibă în vedere notificarea următoarelor instituții:

• Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF);
• Direcția pentru Evidența Persoanelor;
• Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în anumite cazuri.

Lipsa notificării poate genera blocaje administrative sau obligații fiscale neclare.

Acte de identitate și domiciliul în străinătate

Pentru evidența populației, Ordonanța de urgență nr. 97/2005 prevede că cetățenii români care își stabilesc domiciliul în străinătate pot solicita înscrierea acestei mențiuni în documentele de identitate.

În practică, mulți optează pentru statutul de cetățean român cu domiciliul în străinătate (CRDS), care presupune eliberarea unui pașaport cu menționarea statului de domiciliu.

Reprezentanții Direcției Generale de Pașapoarte explică:

„Cetățeanul român care și-a stabilit domiciliul în străinătate are obligația de a preda actul de identitate care atestă domiciliul în România la momentul eliberării pașaportului cu menționarea țării de domiciliu”.

Ce se întâmplă cu asigurarea de sănătate și alte drepturi sociale

Un alt aspect important este situația asigurării de sănătate și a drepturilor sociale. Mulți români continuă să figureze în sistemul românesc, deși plătesc contribuții într-un alt stat, ceea ce poate genera confuzii sau datorii.

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede că dreptul la asigurare este condiționat de plata contribuției și de stabilirea reședinței pe teritoriul României. În funcție de situație, este recomandată notificarea casei de asigurări și clarificarea statutului prin formularele europene sau acordurile bilaterale aplicabile.

Ce riscuri apar dacă nu sunt făcute notificările legale

În contextul anilor 2025–2026, schimbul de informații între state este mult mai eficient, iar autoritățile pot identifica mai ușor situațiile neclare. Atunci când te muți în altă țară fără să îți clarifici statutul, pot apărea consecințe administrative.

Printre cele mai frecvente riscuri se află:

• dubla impunere fiscală;
• solicitarea de documente retroactive;
• suspendarea unor drepturi sociale;
• obligația de a restitui sume încasate necuvenit.