Regulă importantă pentru cei care cer pensie din România. Dosarul nu se depune oriunde. Clarificări pentru românii din SUA

Regulă importantă pentru cei care cer pensie din România. Dosarul nu se depune oriunde. Clarificări pentru românii din SUA

SURSA FOTO: Dreamstime - Bani, lei românești

Publicat de Alexandra Iana la 3 octombrie 2026, 10:18

Românii care au locul de ședere permanentă în Statele Unite ale Americii și vor să solicite pensie din România trebuie să depună cererea prin instituția competentă din SUA, nu direct la Casa Județeană de Pensii Cluj. Instituția a făcut precizarea după ce a primit numeroase solicitări din partea persoanelor stabilite peste Ocean și a explicat circuitul dosarelor în astfel de situații.

Cererea pentru pensia din România se depune prin instituția din SUA

Casa Județeană de Pensii Cluj atrage atenția persoanelor stabilite permanent în Statele Unite că primul pas pentru obținerea pensiei din România trebuie făcut în țara de ședere.

Solicitanții trebuie să se adreseze biroului teritorial al Administrației pentru Securitate Socială (FO) din SUA. Casa de Pensii Cluj precizează că nu trebuie depuse la sediul său nici cererea de pensionare, nici dosarul aferent.

„Persoanele care doresc înscrierea la pensie în România și au locul de ședere permanentă în Statele Unite ale Americii se vor adresa exclusiv instituției competente din SUA – biroul teritorial al Administrației pentru Securitate Socială (FO). În această situație, cererea și dosarul de pensie NU se depun la Casa Județeană de Pensii Cluj.”

Informarea a fost transmisă în contextul numărului ridicat de persoane cu ședere permanentă în SUA care s-au adresat instituției pentru depunerea cererilor de pensionare. Casa teritorială spune că precizările au rolul de a evita deplasările și demersurile care nu sunt necesare.

Procedura este prevăzută de legislația privind pensiile

Modalitatea de depunere este stabilită prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 322/2024, în aplicarea instrumentelor juridice bilaterale și a prevederilor Legii nr. 360/2023.

Regula vizează persoanele care au locul de ședere permanentă pe teritoriul unui alt stat. În aceste cazuri, solicitarea pentru acordarea prestațiilor de pensie se înaintează instituției de asigurări sociale competente din statul în care persoana locuiește permanent.

„În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5) din Ordinul Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 322/2024, în aplicarea instrumentelor juridice bilaterale și a prevederilor art. 89 alin. (4) și art. 5 alin. (3) din Legea nr. 360/2023, în cazul persoanelor care au locul de ședere permanentă pe teritoriul altui stat, cererea de acordare a prestațiilor de pensie se depune la instituția de asigurări sociale competentă din statul de ședere permanentă.”

Dosarul este soluționat în România de casa de pensii desemnată

Depunerea solicitării în SUA reprezintă punctul de pornire al procedurii. Pe partea română, dosarul este instrumentat de casa teritorială de pensii care a fost desemnată drept pol de competență pentru astfel de cazuri.

Stabilirea instituției competente se face prin ordin al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice. Astfel, dosarele persoanelor cu ședere permanentă în străinătate sunt direcționate către structurile cărora le-a fost atribuită competența de soluționare.

Casa Județeană de Pensii Cluj nu soluționează cazurile din SUA

În ceea ce privește persoanele stabilite permanent în Statele Unite, Casa Județeană de Pensii Cluj precizează că nu se numără printre instituțiile desemnate să instrumenteze aceste dosare.

„Casa Județeană de Pensii Cluj nu este desemnată pol de competență pentru soluționarea cazurilor de pensie privind persoanele care au locul de ședere permanentă în Statele Unite ale Americii.”

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.