Ai muncit în Italia, Spania sau Germania? Ce se întâmplă cu anii lucrați când ieși la pensie

Anii petrecuți la muncă în străinătate nu se pierd automat atunci când un român revine în țară și ajunge la pensie. Pentru persoanele care au lucrat în România și în alte state europene există reguli prin care perioadele de asigurare pot fi cumulate pentru stabilirea dreptului la pensie.

Asta nu înseamnă însă că toți anii lucrați peste hotare sunt transferați în sistemul românesc, iar Casa Națională de Pensii Publice plătește pensia pentru întreaga perioadă. În sistemul european, fiecare stat în care persoana a fost asigurată își calculează, în principiu, propria parte de pensie.

Anii lucrați în străinătate pot fi luați în calcul pentru stabilirea dreptului la pensie

Situația este frecventă în cazul românilor care și-au împărțit cariera între mai multe țări. O persoană poate să fi lucrat 12 ani în România, apoi 10 ani în Italia și încă cinci ani în Germania. La apropierea vârstei de pensionare apare firesc întrebarea: ce se întâmplă cu aceste perioade?

În Uniunea Europeană funcționează principiul cumulării sau totalizării perioadelor de asigurare.

Atunci când într-un stat este necesară o anumită perioadă pentru dobândirea dreptului la pensie, instituția competentă trebuie să țină cont, dacă este necesar, și de perioadele realizate în celelalte state membre.

Comisia Europeană explică faptul că perioadele lucrate în alte țări ale Uniunii trebuie luate în considerare pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de pensionare, ca și cum persoana ar fi fost asigurată în statul care face verificarea.

Acesta este unul dintre cele mai importante mecanisme pentru cei care au muncit în mai multe țări.

Anii se pot aduna, dar nu sunt pur și simplu transferați în România

Aici apare una dintre cele mai importante confuzii. Dacă cineva are 12 ani de asigurare în România și 10 ani în Italia, nu înseamnă că Italia transferă cei 10 ani către Casa Națională de Pensii Publice, iar România va considera că persoana a cotizat 22 de ani exclusiv în sistemul românesc.

Perioadele pot fi totalizate atunci când trebuie verificat dacă persoana îndeplinește condițiile necesare pentru obținerea pensiei.

Plata funcționează însă diferit.

În principiu, fiecare stat în care persoana a fost asigurată calculează partea de pensie care îi revine pentru perioada realizată în sistemul respectiv. Comisia Europeană arată că istoricul de asigurare este păstrat în fiecare țară până când persoana ajunge la vârsta de pensionare aplicabilă acolo.

Astfel, persoana poate ajunge să primească două, trei sau chiar mai multe pensii distincte, dacă a lucrat în mai multe state și îndeplinește condițiile aplicabile.

Patru ani lucrați într-o țară nu se pierd doar pentru că aceasta cere minimum cinci

Regulile europene devin foarte importante atunci când perioada lucrată într-un anumit stat este prea scurtă pentru a îndeplini, singură, condițiile naționale.

Comisia Europeană oferă exemplul unei persoane care a lucrat patru ani în Germania și 32 de ani în Portugalia.

În exemplul prezentat de instituție, Germania cere cel puțin cinci ani pentru dobândirea dreptului la pensie. Dacă ar fi fost luați în calcul numai cei patru ani petrecuți acolo, persoana nu ar fi îndeplinit condiția.

Autoritatea germană trebuie însă să ia în considerare și perioada realizată în Portugalia pentru verificarea dreptului.

Persoana poate astfel îndeplini condiția necesară, iar Germania va plăti partea de pensie corespunzătoare celor patru ani realizați în sistemul german.

Este o diferență esențială.

Anii din Portugalia îl ajută pe lucrător să îndeplinească cerința germană, dar Germania nu îi plătește o pensie pentru cei 32 de ani lucrați în Portugalia.

Cum se calculează pensia dacă ai lucrat în mai multe state

Regulile europene prevăd un mecanism de calcul care încearcă să protejeze perioadele realizate în diferite sisteme. Fiecare autoritate națională calculează mai întâi, atunci când este cazul, un cuantum teoretic. Practic, stabilește cât ar fi fost pensia dacă toate perioadele luate în considerare ar fi fost realizate în sistemul său.

Ulterior, suma este ajustată în funcție de perioada efectivă în care persoana a fost asigurată în țara respectivă. Rezultă ceea ce regulile europene numesc prestație pro-rata.

Dacă persoana îndeplinește condițiile pentru pensia națională fără să fie necesară folosirea perioadelor din alte țări, autoritatea calculează și prestația națională, numită și prestație autonomă.

Cele două rezultate sunt apoi comparate, iar persoanei îi este acordată prestația mai avantajoasă dintre cele două în statul respectiv.

Prin urmare, totalizarea perioadelor nu trebuie confundată cu adunarea tuturor contribuțiilor într-un singur sistem național.

Ce se întâmplă dacă ai lucrat mai puțin de un an într-o țară

Există și situații în care o persoană a lucrat doar câteva luni într-un stat. Nici aceste perioade nu trebuie considerate automat pierdute.

Comisia Europeană explică faptul că, dacă perioada de asigurare este mai mică de un an, poate fi aplicată o regulă specială. Unele state nu acordă o pensie separată pentru perioade atât de scurte.

Lunile respective nu dispar însă pur și simplu. Ele pot fi luate în considerare la calcularea drepturilor de către statul sau statele în care persoana a lucrat perioade mai lungi, potrivit regulilor europene de coordonare.

Așadar, chiar și o perioadă scurtă de activitate poate conta ulterior.

România nu este singura țară care trebuie să verifice perioadele lucrate în celelalte state

Mecanismul funcționează în ambele sensuri. Dacă o persoană solicită pensie în România și are perioade de asigurare în alte state europene, acestea pot fi folosite pentru verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de legislația românească.

Dacă persoana solicită o pensie într-un alt stat, autoritatea respectivă trebuie, atunci când este necesar, să țină cont și de perioadele realizate în România.

Regulile europene se aplică indiferent de ordinea în care persoana a lucrat în statele respective.

Comisia Europeană precizează inclusiv că perioadele de contribuție realizate într-un stat înainte ca acesta să adere la Uniunea Europeană nu sunt pierdute din acest motiv.

Nu trebuie să depui neapărat câte un dosar complet în fiecare țară

O altă problemă este procedura efectivă de pensionare. Cineva care a lucrat în România, Italia, Germania și Spania ar putea presupune că trebuie să meargă personal la instituțiile de pensii din toate cele patru state.

Regulile europene simplifică procedura. În mod normal, cererea se depune la instituția de pensii din țara în care persoana locuiește, dacă a lucrat și acolo.

Dacă persoana nu a lucrat niciodată în statul în care locuiește, cererea este transmisă către statul în care a lucrat ultima dată.

Instituția care gestionează cererea are rolul de a coordona dosarul și de a aduna informațiile privind perioadele de contribuție din statele implicate.

Este totuși util ca solicitantul să poată oferi informații cât mai exacte despre locurile și perioadele în care a lucrat.

Dosarul poate dura mai mult atunci când sunt implicate mai multe țări

Un dosar internațional de pensie poate fi mai complicat decât unul care privește activitatea desfășurată exclusiv într-un singur stat. Instituțiile trebuie să comunice între ele și să confirme perioadele de asigurare.

Din acest motiv, Comisia Europeană recomandă persoanelor care au lucrat în mai multe țări să înceapă să solicite informații cu cel puțin șase luni înainte de pensionare.

Procedura poate dura mai mult tocmai pentru că trebuie stabilite drepturile în mai multe sisteme de securitate socială.

Poți primi partea românească înaintea pensiei din altă țară

Un alt detaliu important este vârsta de pensionare. Aceasta nu este identică în toate statele europene.

Faptul că o persoană a ajuns la vârsta la care poate primi pensia din România nu înseamnă automat că poate încasa în aceeași zi și pensia corespunzătoare perioadei lucrate într-un alt stat.

Fiecare țară aplică propria legislație și propria vârstă de pensionare.

Comisia Europeană oferă exemplul unei persoane care a lucrat în Franța și Danemarca. Aceasta a putut primi partea franceză a pensiei atunci când a îndeplinit condițiile din Franța, dar a trebuit să aștepte până la atingerea vârstei legale daneze pentru partea corespunzătoare perioadei lucrate în Danemarca.

Prin urmare, două părți ale aceleiași cariere profesionale pot începe să genereze plăți la date diferite.

Ai lucrat în trei țări? Poți ajunge să primești trei pensii

Acest mecanism explică și de ce nu este corectă ideea că toate contribuțiile sunt adunate într-o singură pensie.

Comisia Europeană precizează că fiecare țară în care persoana a fost asigurată păstrează evidența perioadelor până la atingerea vârstei de pensionare.

În situația obișnuită în care au fost realizate perioade suficiente, fiecare stat acordă propria pensie pentru partea de carieră desfășurată acolo.

O persoană care a lucrat în trei state poate ajunge astfel să primească trei plăți distincte.

Valoarea acestora nu trebuie să fie egală. Fiecare sistem are propriile reguli de calcul, propriile contribuții și propriile condiții.

Perioadele lucrate în străinătate nu înseamnă automat „vechime transferată” în România

În limbajul obișnuit se spune frecvent că „se adună vechimea”. Pentru pensie, formularea trebuie însă folosită cu atenție.

Regulile europene coordonează sistemele naționale de securitate socială. Ele nu transformă anii lucrați în Italia, Germania sau Spania în ani în care persoana ar fi contribuit efectiv la sistemul public românesc.

Perioadele sunt recunoscute și totalizate atunci când este necesar pentru stabilirea drepturilor, dar fiecare stat rămâne responsabil pentru partea corespunzătoare propriului sistem.

Acesta este motivul pentru care este mai corect să vorbim despre totalizarea perioadelor de asigurare pentru pensie, nu despre mutarea vechimii dintr-o țară în alta.

Ce se întâmplă dacă ai lucrat într-o țară din afara Uniunii Europene

Situația trebuie analizată separat dacă munca a fost desfășurată într-un stat din afara sistemului european de coordonare. Regulile descrise mai sus nu trebuie extinse automat la orice țară din lume.

Pentru perioadele lucrate în afara cadrului european trebuie verificat dacă între România și statul respectiv există un acord de securitate socială și ce drepturi sunt acoperite de acesta.

Condițiile pot fi diferite de la un acord la altul.

Prin urmare, simplul fapt că o persoană poate demonstra că a lucrat legal într-un stat străin nu înseamnă automat că perioada respectivă va putea fi totalizată după exact aceleași reguli aplicabile muncii desfășurate în Uniunea Europeană.

Documentele din străinătate merită păstrate chiar dacă pensionarea este la mulți ani distanță

Instituțiile competente comunică între ele pentru confirmarea perioadelor de asigurare, însă persoana care a lucrat în străinătate are tot interesul să păstreze documentele legate de activitatea profesională.

Contractele de muncă, documentele emise de angajatori, numerele de asigurare socială, adeverințele privind perioadele lucrate sau alte acte primite de la instituțiile statului respectiv pot ajuta la identificarea corectă a perioadelor atunci când apare o neconcordanță.

Acest lucru poate deveni important mai ales după zeci de ani, când un fost angajator poate să nu mai existe sau când datele din evidențele instituțiilor trebuie clarificate.

Regulile europene protejează perioadele de asigurare, dar este mult mai simplu de rezolvat o eventuală problemă atunci când persoana poate indica exact unde, când și în ce condiții a lucrat.

Anii din străinătate pot conta fără ca România să plătească pentru ei

Aceasta este, în final, distincția care trebuie reținută. Dacă o persoană a muncit o parte din viață în România și o parte într-un alt stat european, perioadele nu sunt analizate complet separat atunci când trebuie stabilit dacă există dreptul la pensie.

Ele pot fi cumulate pentru îndeplinirea condițiilor. Dar totalizarea nu înseamnă că România preia contribuțiile străine și plătește singură pensia pentru întreaga carieră.

Fiecare stat calculează drepturile potrivit regulilor aplicabile și perioadei realizate în sistemul său, iar persoana poate ajunge să primească pensii distincte, uneori chiar începând de la vârste diferite.