Avertisment privind datoria României. Adrian Negrescu: „O vom duce decenii de acum încolo, noi și copiii noștri”

Datoria publică a României a trecut de pragul de 60% din PIB, iar Adrian Negrescu avertizează asupra efectelor pe care acumularea împrumuturilor le-ar putea avea în următorii ani. Analistul economic susține că reducerea deficitului bugetar nu înseamnă automat și scăderea datoriei și consideră că principala soluție este controlarea cheltuielilor statului.

Adrian Negrescu: Datoria publică este o problemă pe care nu o mai putem amâna

Adrian Negrescu atrage atenția că, atât timp cât cheltuielile statului sunt mai mari decât veniturile, diferența trebuie acoperită prin noi împrumuturi.

„Datoria publică reprezintă o problemă pe care nu o mai putem amâna. E ca o piatră de moară pe care o vom duce decenii de acum încolo, noi și copiii noștri.

Am văzut în ultima vreme prea mulți politicieni care cred că dacă Nazare a redus deficitul bugetar, e loc de măsuri cu iz electoral, să curgă din nou creșteri de salarii, contracte pentru firmele de partid. 

Mica mare problemă este că un deficit mai mic nu înseamnă o datorie mai mică. Cât timp statul cheltuie mai mult decât încasează, diferența se acoperă cu împrumuturi noi, iar datoria continuă să crească. Și, pentru prima dată, a trecut de un prag cu greutate simbolică și legală.”

Potrivit datelor prezentate de Negrescu, datoria publică a ajuns la 60,1% din PIB la finalul primului trimestru din 2026. El indică estimări potrivit cărora aceasta ar urma să urce la 61,8% din PIB în 2026, 63,3% în 2027 și 63,9% în 2028.

Analistul menționează și un scenariu pe termen lung în care datoria ar putea ajunge la aproximativ 90% din PIB în 2036.

Dobânzile, una dintre marile probleme semnalate de Negrescu

Un alt punct al analizei îl reprezintă costurile generate de împrumuturile statului. Negrescu susține că dobânzile plătite în acest an ajung la aproximativ 2,8–3% din PIB.

„Altfel spus, România plătește doar în dobânzi echivalentul unui întreg deficit bugetar considerat acceptabil în Uniunea Europeană, înainte de a da un leu pe spitale, școli sau drumuri. Iar dobânzile nu scad: statul se împrumută pe zece ani cu aproape 7,5% pe an, cu 0,39 puncte procentuale mai mult decât acum o lună.”

În explicația sa, Negrescu indică două mecanisme care contribuie la creșterea poverii datoriei: diferența dintre cheltuielile și veniturile statului și necesitatea refinanțării împrumuturilor ajunse la scadență.

„O mare parte din datoria de azi a fost luată în anii în care dobânzile erau mici. Pe măsură ce aceste împrumuturi ajung la scadență, statul le înlocuiește cu împrumuturi noi, la dobânzile de acum, mult mai mari. Chiar dacă nu s-ar mai împrumuta niciun leu în plus, costul datoriei tot ar crește.”

Ce riscuri vede analistul dacă finanțarea devine mai scumpă

Negrescu vorbește și despre situația în care creditorii ar deveni mai reticenți să finanțeze statul sau ar solicita dobânzi mai ridicate.

„Ce se întâmplă dacă cei care ne împrumută își pierd încrederea că statul își poate plăti datoriile? Opresc finanțarea sau o fac atât de scumpă încât devine imposibil de plătit. Iar un stat care nu se mai poate împrumuta nu mai poate plăti la timp salariile bugetarilor, pensiile sau ajutoarele sociale. De aceea, reducerea datoriei nu este un exercițiu contabil. Este o condiție de supraviețuire financiară.”

În opinia sa, România nu se poate baza exclusiv pe o eventuală reducere a dobânzilor. Negrescu afirmă că nici majorarea încasărilor nu poate reprezenta singura bază a unei strategii, în condițiile problemelor existente în colectarea veniturilor.

„Mai simplu spus, o strategie serioasă nu poate fi construită pe bani pe care nu i-am reușit niciodată să-i colectăm.

Rămâne soluția cea mai grea: controlul cheltuielilor.”

Ce măsuri propune Adrian Negrescu

Analistul consideră că reducerea datoriei ar presupune un efort întins pe mai mulți ani. Într-o primă etapă, cheltuielile publice ar trebui să scadă ca pondere în economie, iar ulterior să fie menținute sub control.

Negrescu oferă exemplul Belgiei, despre care spune că și-a redus datoria publică de la 134% din PIB în 1993 la 84% în 2007, prin menținerea disciplinei bugetare timp de aproape 15 ani.

El enumeră apoi trei măsuri pe care le consideră importante.

„Prima este creșterea vârstei efective de pensionare, pentru ca oamenii să muncească mai mult și să contribuie mai mult la sistem. Ne-o spune Banca Mondială încă din 2010 și, probabil, în cele din urmă o să o punem în practică mai ales că vine ,,bomba decrețeilor’’. 

A doua este ca pensiile să crească o perioadă mai încet decât inflația. Iar acest lucru se întâmplă deja, de doi ani de zile.

A treia măsură este înghețarea pentru câțiva ani a cheltuielilor cu salariile din sectorul public și din agențiile statului.”

Negrescu admite că astfel de măsuri ar fi dificile, dar susține că pensiile și salariile din sectorul public reprezintă capitole importante în ecuația cheltuielilor statului.

„Pe ansamblu, fiecare dintre ele doare. Dar pensiile și salariile bugetare sunt cele mai mari cheltuieli ale statului, iar fără ele orice plan de reducere a datoriei rămâne pe hârtie.”

Vânzarea unor participații ale statului, o altă variantă indicată

O altă soluție prezentată de Negrescu este vânzarea unor pachete de acțiuni deținute de stat la companii listate la bursă. Banii obținuți ar putea fi folosiți pentru diminuarea datoriei.

Analistul precizează însă că o astfel de decizie trebuie analizată atent, deoarece statul ar renunța și la dividendele pe care respectivele participații le-ar putea genera în viitor.

În același timp, Negrescu consideră necesară o regulă privind limitarea cheltuielilor publice care să fie menținută pe termen lung și să nu depindă de schimbările politice.

„Doar că nu mai avem timp”

În final, Adrian Negrescu pune situația actuală și pe seama modului în care au fost gestionate cheltuielile publice în ultimii ani.

„De ce am ajuns aici? E destul de simplu de explicat. De ani de zile, cei care conduc au lăsat lucrurile să meargă de la sine. Calculul electoral s-a aflat în prim plan. Asta dincolo de ideea absolut prostească că dacă stimulezi din pix salariile și pensiile din sistemul public, economia o să crească până la cer. Puțini au cerut deschis reducerea cheltuielilor, pentru că asta nu câștigă alegeri.

Doar că nu mai avem timp. Datoria a trecut de 60% din PIB, dobânzile cresc, iar cei care ne împrumută urmăresc fiecare decizie de la București. Putem alege acum o reducere a cheltuielilor planificată, graduală și asumată politic. Sau putem aștepta ca piețele să ne impună una, brutală și fără negociere. A doua variantă a fost întotdeauna mult mai dureroasă. Este marcă înregistrată FMI.”