Cărbunele românesc și costurile ascunse. Chisăliță: „Factura fusese împărțită în mai multe plicuri”

Energia produsă din cărbune în România nu a fost în realitate atât de ieftină pe cât a părut în anumite perioade, susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI). Acesta afirmă că o parte importantă a costurilor a fost transferată în afara facturii directe la electricitate, prin subvenții, datorii, investiții publice sau cheltuieli care au fost amânate. În analiza sa, Chisăliță avertizează însă și că importurile de energie nu pot înlocui pur și simplu producția internă atunci când este vorba despre securitatea sistemului energetic.

Chisăliță: „Cărbunele nu a fost ieftin. A fost ieftinit pe hârtie”

Analiza realizată de Dumitru Chisăliță urmărește evoluția din perioada 2000-2026 și compară prețul mediu angro al energiei electrice din România, costul estimat al importurilor și mai multe variante de calcul pentru energia produsă din cărbune.

Potrivit acestuia, în perioada 2005-2008, costul suportat de producători după intervenția statului putea fi mai mic decât prețul mediu al pieței. Chisăliță susține însă că această comparație nu lua în calcul toate costurile suportate de economie.

„Cărbunele părea ieftin deoarece factura fusese împărțită în mai multe plicuri și trimisă aceleiași persoane: contribuabilul român. Subvenția nu face energia mai ieftină. Doar mută plata din factura de electricitate în bugetul statului. Iar bugetul statului nu este o abstracțiune – tot cetățenii și companiile îl alimentează.”

În calcul, autorul analizei include arieratele, datoriile către buget, investițiile publice, pierderile companiilor de stat, obligațiile de mediu amânate, costurile sociale și viitoarele cheltuieli pentru închiderea minelor și refacerea terenurilor.

Costurile ar fi depășit prețul pieței după 2013

Dumitru Chisăliță susține că situația s-a schimbat și mai mult după 2013, când costul rămas în sarcina producătorilor pe cărbune, inclusiv după acordarea ajutoarelor, ar fi depășit constant prețul mediu angro al energiei. Diferența s-ar fi accentuat după 2018.

Printre cauzele indicate se numără creșterea prețului certificatelor de CO₂, dar și randamentele energetice reduse, costurile extracției lignitului, vechimea echipamentelor, mentenanța, investițiile amânate și reducerea numărului de ore de funcționare.

În opinia sa, sprijinul acordat de stat a permis prelungirea funcționării unor capacități, fără ca timpul astfel câștigat să fie folosit suficient pentru realizarea unor alternative.

„Ajutorul public nu a cumpărat competitivitate. A cumpărat timp. Iar timpul cumpărat nu a fost folosit pentru construirea înlocuitorilor.”

Ce s-a întâmplat în timpul crizei energetice din 2022

Analiza se oprește și asupra anului 2022, când prețul mediu al pieței ar fi urcat la aproximativ 1.131 lei/MWh și s-ar fi apropiat de costul economic al producției de energie pe cărbune.

Chisăliță consideră că această situație nu demonstrează că lignitul devenise competitiv, ci că prețurile întregii piețe crescuseră foarte mult. Potrivit calculelor prezentate de acesta, costul integral estimat al cărbunelui, fără ajutoare, ajungea atunci la aproximativ 1.320 lei/MWh.

„Cărbunele nu devenise ieftin. Piața devenise anormal de scumpă.”

Certificatele de CO₂, doar o parte a problemei

Un alt punct al analizei privește impactul certificatelor de emisii. Conform estimărilor prezentate de Chisăliță, costul CO₂ ar fi crescut de la aproximativ 95 lei/MWh în 2018 la 500 lei/MWh în 2022, pentru ca ulterior să coboare spre 330-350 lei/MWh în perioada 2024-2026.

Autorul susține că, inclusiv într-un scenariu în care costurile certificatelor de CO₂ ar fi eliminate, energia produsă din cărbune ar rămâne în 2026 cu aproximativ 130 lei/MWh peste media pieței. Dacă sunt luate în calcul toate costurile economice, diferența estimată ar ajunge la aproximativ 480 lei/MWh.

„Prin urmare, afirmația că „numai CO₂ a distrus cărbunele românesc” este comodă, dar incompletă. Certificatele au amplificat brutal necompetitivitatea. Nu au inventat centralele vechi, minele ineficiente, investițiile ratate și managementul politizat.”

Chisăliță formulează și o critică la adresa modului în care România și-a administrat sectorul energetic:

„Bruxellesul a pus un preț carbonului. România a pus ani la rând politruci în consiliile de administrație și a amânat modernizarea.”

Importurile pot fi mai ieftine, dar apare problema securității energetice

Analiza susține că, în anumite perioade, energia importată poate avea un cost mai redus decât producția internă pe cărbune. Dumitru Chisăliță avertizează însă că acest lucru nu înseamnă că România ar trebui să renunțe la capacitățile interne și să se bazeze exclusiv pe importuri.

„Un MWh importat și un MWh produs într-o centrală disponibilă în interiorul țării nu au aceeași valoare strategică.”

Disponibilitatea importurilor depinde, explică acesta, de producția statelor vecine, de capacitatea interconexiunilor și de situația regională. Într-o perioadă în care mai multe state au simultan nevoie de energie, importurile pot deveni mai scumpe sau insuficiente.

„Dacă statul dorește să păstreze anumite capacități pentru rezervă și adecvanță, trebuie să spună transparent cât plătește pentru energia produsă și cât plătește pentru serviciul de securitate.”

„România a subvenționat trecutul și a ratat viitorul”

Problema principală identificată de Chisăliță nu este menținerea temporară a unor capacități pe cărbune. Acesta admite că păstrarea unor astfel de unități poate fi justificată, în anumite condiții, de necesitatea asigurării siguranței sistemului.

Critica sa vizează întârzierea investițiilor care trebuiau să înlocuiască vechile capacități. Autorul enumeră centralele pe gaze, sistemele de stocare, investițiile în rețele, proiectele hidroenergetice și mecanismele de flexibilitate.

„A creat companii de proiect, consilii de administrație, directorate, funcții, studii și strategii. A produs administrație energetică în loc să producă energie. Astăzi plătim simultan pentru întreținerea unor capacități vechi, pentru certificatele lor de CO₂, pentru ajutoarele acordate, pentru energia importată și pentru întârzierea centralelor care trebuiau să le înlocuiască.”

Ce rol ar mai putea avea cărbunele

În concluzia analizei, Dumitru Chisăliță susține că energia pe cărbune nu mai este competitivă pentru producția permanentă, dar consideră că anumite capacități ar putea fi păstrate temporar pentru rezerva sistemului, până când alternativele vor deveni funcționale.

„Trebuie păstrat strict cât este necesar pentru siguranță, folosit doar atât cât sistemul are nevoie și înlocuit conform unui calendar tehnic real, nu conform promisiunilor electorale sau prezentărilor trimise la Bruxelles.”

Chisăliță își încheie analiza cu o critică asupra politicilor energetice aplicate în ultimii ani:

„Cărbunele „ieftin” a fost una dintre cele mai scumpe iluzii ale politicii energetice românești: am ascuns costurile trecutului, am amânat investițiile viitorului, iar acum plătim în aceeași factură și subvenția, și importul, și incompetența.”