Aproape toată economia mondială este acoperită de datorii. Ce se va întâmpla când va veni următoarea criză

Economia mondială intră într-o perioadă în care nivelul datoriei publice a devenit una dintre principalele vulnerabilități ale sistemului economic. Inflația și încetinirea creșterii rămân probleme importante, însă dimensiunea datoriei acumulate de guverne limitează treptat spațiul de intervenție în cazul unui nou șoc.

Lumea a acumulat datorii uriașe. Ce se întâmplă dacă următorul șoc vine acum

Fondul Monetar Internațional avertizează că datoria publică globală se apropie de 100% din PIB, un nivel comparabil cu valorile foarte ridicate înregistrate după Al Doilea Război Mondial.

În ultimii ani, economia globală a trecut printr-o succesiune de crize care au determinat guvernele să recurgă la împrumuturi și cheltuieli suplimentare. Criza financiară din 2008 a fost urmată de o perioadă îndelungată cu dobânzi foarte scăzute, iar pandemia de COVID-19 a adus programe masive de sprijin pentru populație și companii. Ulterior au apărut criza energetică, inflația, războiul din Ucraina, majorarea cheltuielilor militare și revenirea dobânzilor la niveluri mai ridicate.

De fiecare dată, o parte dintre costurile acestor șocuri a fost transferată în viitor prin intermediul împrumuturilor. Astfel s-a format o acumulare de datorie fără precedent în economia modernă. Potrivit FMI, datoria publică mondială a ajuns aproape de nivelul întregului PIB global și este estimată să continue să crească.

Aproape 100% din PIB nu înseamnă că statele sunt în pragul falimentului

Raportul dintre datorie și PIB trebuie însă interpretat corect. PIB-ul măsoară valoarea bunurilor și serviciilor produse într-un an, în timp ce datoria reprezintă un stoc acumulat de-a lungul unei perioade mai lungi. Prin urmare, apropierea datoriei publice globale de valoarea producției economice anuale nu înseamnă că suma respectivă trebuie achitată integral într-un singur an.

O țară poate avea o datorie ridicată și să o gestioneze timp de decenii, dacă economia continuă să crească, dobânzile rămân suportabile, iar investitorii păstrează încrederea în capacitatea statului de a-și respecta obligațiile.

Situația se schimbă atunci când mai multe condiții nefavorabile apar simultan. Încetinirea economiei, dobânzile ridicate și deficitele bugetare mari pot transforma o datorie care poate fi administrată într-o povară tot mai greu de finanțat.

Prin urmare, problema nu este doar dimensiunea datoriei globale, ci vulnerabilitatea sistemului atunci când un nou șoc economic apare într-o perioadă în care numeroase guverne au deja niveluri ridicate de îndatorare.

Fiecare criză a urcat o nouă „treaptă” a datoriei

Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a comparat evoluția datoriei publice globale cu o scară: după fiecare șoc major, datoria urcă, iar ulterior nu revine în totalitate la nivelul anterior. Când apare o nouă criză, se adaugă o nouă „treaptă”, ceea ce face ca problema finanțelor publice să devină tot mai importantă.

Pandemia de COVID-19 este unul dintre cele mai clare exemple. Guvernele au trebuit să finanțeze sistemele medicale, să ofere sprijin populației, să susțină companiile și să introducă scheme de garantare a creditelor într-un moment în care activitatea economică se contracta puternic. Dobânzile foarte scăzute au făcut ca împrumuturile suplimentare să poată fi absorbite mai ușor.

Ulterior, revenirea inflației a modificat condițiile de finanțare. Băncile centrale au majorat dobânzile, iar datoriile ajunse la scadență au început să fie refinanțate la costuri mai mari. Astfel, o datorie contractată într-o perioadă în care dobânzile erau apropiate de zero poate deveni semnificativ mai costisitoare atunci când este înlocuită cu obligațiuni care presupun plata unor dobânzi mai mari.

Când dobânda crește mai repede decât economia

Două state care au același raport între datorie și PIB pot avea situații financiare foarte diferite. Unul poate beneficia de o economie aflată în creștere, de costuri reduse de finanțare și de încrederea investitorilor. Celălalt poate avea o economie stagnantă, dobânzi ridicate și dificultăți în refinanțarea datoriei.

Creșterea economică are un rol important deoarece majorarea veniturilor statului poate face povara datoriei mai ușor de suportat. În schimb, dacă economia încetinește în timp ce costul împrumuturilor crește, o parte tot mai mare din buget poate fi direcționată către plata dobânzilor.

Banii care ar putea fi folosiți pentru infrastructură, sănătate, educație sau investiții ajung astfel să acopere serviciul datoriei. FMI avertizează că randamentele ridicate ale obligațiunilor guvernamentale accentuează această presiune și reduc spațiul fiscal disponibil pentru reacția la noi șocuri.

Cum ar putea arăta o nouă criză

În prezent nu există o nouă criză financiară mondială, iar datele FMI nu indică faptul că un colaps global ar fi inevitabil. Economia mondială continuă să crească, însă combinația dintre nivelurile ridicate ale datoriei, dobânzile mai mari și tensiunile geopolitice reduce marja de manevră disponibilă guvernelor.

În 2008, după izbucnirea crizei financiare, guvernele au putut interveni masiv pentru susținerea economiilor. În 2020, pandemia a determinat din nou statele să lanseze programe extinse de sprijin, în timp ce băncile centrale au redus dobânzile și au injectat lichiditate. Deficitele bugetare au crescut pentru a limita efectele economice ale crizelor.

Dacă un șoc de amploare ar apărea într-un moment în care datoria este deja foarte ridicată, finanțarea unei reacții similare ar fi mai dificilă. Guvernele s-ar putea confrunta cu nevoia de a susține economia, dar și cu presiunea de a limita creșterea datoriei, în timp ce populația și companiile ar avea nevoie de măsuri de sprijin.

Un șoc energetic ar putea amplifica presiunile

Unul dintre scenariile care ar complica suplimentar situația ar fi apariția unei noi crize energetice în paralel cu o încetinire economică. O creștere puternică a prețurilor petrolului și gazelor ar putea alimenta din nou inflația. Băncile centrale ar ajunge astfel într-o situație dificilă: economia ar avea nevoie de condiții de finanțare mai relaxate, în timp ce inflația ar putea impune menținerea unei politici monetare restrictive.

Pentru guverne, presiunea ar fi dublă. O criză energetică poate genera cereri pentru subvenții și alte măsuri de sprijin exact în perioada în care finanțarea datoriei este mai scumpă. Un șoc extern s-ar putea transforma astfel într-o presiune suplimentară asupra bugetelor naționale.

FMI atrage atenția asupra combinației dintre datoria ridicată, randamentele mari ale obligațiunilor și șocurile de ofertă, factori care creează condiții mai dificile pentru politicile economice.

De ce contează evoluția datoriei Statelor Unite

Statele Unite au o poziție aparte în sistemul financiar global deoarece dolarul este principala monedă de rezervă internațională, iar obligațiunile Trezoreriei americane reprezintă unele dintre cele mai importante active financiare. Din acest motiv, evoluția finanțelor publice americane este urmărită de investitori din întreaga lume.

O creștere importantă a randamentelor obligațiunilor americane poate influența costurile de finanțare din alte economii. Investitorii compară randamentele disponibile pe diferite piețe, iar dobânzile mai mari din SUA pot atrage capital și pot pune presiune asupra monedelor și obligațiunilor altor state.

Acest lucru nu înseamnă că Statele Unite se află în pragul unei crize a datoriei. Dimensiunea economiei americane face însă ca schimbările majore ale costului de finanțare să poată avea efecte dincolo de granițele țării.

Europa are mai multe obiective de finanțat

Guvernele europene trebuie să aloce resurse pentru apărare, infrastructură, tranziție energetică, competitivitate industrială și sisteme sociale, într-o perioadă în care populația îmbătrânește. Toate aceste priorități presupun cheltuieli suplimentare.

Nevoia de investiții în apărare a devenit mai urgentă în ultimii ani, în timp ce statele europene încearcă să majoreze cheltuielile militare și să respecte, cel puțin în principiu, limitele fiscale și cerințele privind sustenabilitatea datoriei.

Fiecare dintre aceste priorități concurează pentru aceleași resurse bugetare. Atunci când dobânzile cresc, presiunea asupra banilor disponibili pentru celelalte obiective devine și mai mare.

Japonia arată importanța costului de finanțare

Japonia oferă un exemplu al modului în care o economie poate administra un nivel foarte ridicat al datoriei atunci când costurile de finanțare sunt menținute mult timp la valori reduse. Politica monetară extrem de relaxată a permis guvernului japonez să suporte un nivel ridicat al datoriei fără ca serviciul acesteia să devină imediat prohibitiv.

Schimbarea condițiilor monetare modifică însă această situație. Cazul Japoniei arată că nu există o limită universală la care o datorie devine „prea mare”. Contează moneda în care este emisă datoria, deținătorii obligațiunilor, maturitatea acestora, nivelul dobânzii, ritmul de creștere economică și încrederea investitorilor.

Economiile emergente sunt mai expuse la schimbarea condițiilor globale

O eventuală criză mondială nu ar produce aceleași efecte în toate statele. Economiile dezvoltate au, în general, un acces mai bun la piețele financiare și posibilitatea de a se împrumuta în propriile monede. Pentru statele emergente și cele cu venituri mici, creșterea dobânzilor globale poate avea efecte mai puternice.

Deprecierea monedei naționale poate majora costul datoriilor denominate în valută, în timp ce retragerea capitalului străin poate împinge în sus randamentele obligațiunilor. În același timp, scăderea prețurilor materiilor prime poate reduce veniturile din export.

FMI avertizează că randamentele mai mari din economiile dezvoltate se pot transmite către piețele emergente, unde pot crește costurile de finanțare și vulnerabilitățile deja existente.

România poate resimți schimbările de pe piețele globale

Pentru România, nivelul datoriei globale nu este doar o problemă externă. Economia românească este conectată la condițiile de finanțare europene și internaționale, iar schimbările de pe piețele obligațiunilor pot influența costul la care statul se împrumută.

Mecanismul este direct: dacă randamentele cresc în economiile mari, investitorii pot solicita randamente mai ridicate și pentru obligațiunile unor economii considerate mai riscante. În cazul României, acest lucru poate însemna costuri mai mari pentru finanțarea statului și presiuni suplimentare asupra bugetului.

Într-un scenariu de criză globală, efectele se pot transmite ulterior către populație și companii prin intermediul cursului valutar, al dobânzilor la credite, al investițiilor și al ritmului de creștere economică.

Inteligența artificială poate influența raportul dintre datorie și creștere

Inteligența artificială reprezintă o variabilă nouă în raport cu marile crize precedente. Investițiile în AI au potențialul de a crește productivitatea și de a accelera ritmul de creștere economică. Dacă aceste tehnologii vor genera câștiguri importante de productivitate, economiile ar putea crește mai rapid, ceea ce ar face datoriile mai ușor de gestionat în raport cu dimensiunea economiei.

Există însă și riscuri asociate investițiilor masive în această tehnologie. Extinderea infrastructurii AI presupune cheltuieli importante pentru centre de date, cipuri, rețele electrice și infrastructură energetică. FMI subliniază că efectele economice ale AI rămân incerte, iar investițiile în domeniu cresc inclusiv cererea de energie.

AI poate deveni astfel unul dintre factorii care influențează capacitatea economiilor de a gestiona datoria, însă nu există o garanție că efectele de productivitate vor fi suficiente pentru a schimba această problemă.

Ce ar putea declanșa următorul șoc

O nouă criză nu are neapărat o singură posibilă origine. Un astfel de eveniment ar putea porni de pe piața obligațiunilor, din sistemul bancar, de la un fond de investiții, dintr-o economie importantă sau în urma unui șoc geopolitic. Interconectarea economiilor permite transmiterea rapidă a problemelor între piețe și regiuni.

Un posibil scenariu ar presupune mai multe șocuri simultane: prețuri ridicate la energie, inflație persistentă, dobânzi mari și încetinirea economiei. Într-o astfel de situație, guvernele ar avea nevoie de cheltuieli suplimentare pentru protejarea economiilor exact într-un moment în care finanțarea ar fi mai scumpă.

Vulnerabilitatea principală nu constă doar în existența datoriilor, ci în faptul că acestea trebuie administrate într-un mediu în care costul banilor este mai ridicat decât în perioada dobânzilor foarte mici.

Economia globală nu este în pragul unei „apocalipse economice”

Datele disponibile nu susțin ideea că o nouă criză financiară mondială ar fi inevitabilă. FMI estimează în continuare creștere economică globală, iar economiile au demonstrat în ultimii ani o rezistență mai mare decât anticipaseră unele prognoze.

Datoria ridicată poate fi privită ca o vulnerabilitate acumulată, nu ca o predicție automată a unui colaps. Capacitatea de administrare depinde de ritmul creșterii economice, de nivelul dobânzilor și de încrederea investitorilor în finanțele publice. Presiunea devine mai mare atunci când mai multe dintre aceste condiții se deteriorează în același timp.

Următorul șoc ar putea găsi guvernele cu mai puțin spațiu fiscal

În timpul ultimelor două crize majore, guvernele și băncile centrale au avut la dispoziție instrumente puternice. Dobânzile au fost reduse, lichiditatea a fost suplimentată, iar programele de sprijin au fost finanțate prin creșterea deficitelor.

Punctul de plecare este acum diferit. Datoria publică este mai ridicată, dobânzile sunt peste nivelurile din perioada de după 2008, iar guvernele trebuie să finanțeze simultan apărarea, energia, infrastructura, efectele îmbătrânirii populației și investițiile tehnologice. În eventualitatea unui nou șoc major, amploarea acestuia nu ar fi singurul element relevant. Ar conta și cât spațiu financiar mai au guvernele pentru a răspunde.

Datoria mondială apropiată de 100% din PIB nu înseamnă că statele trebuie să își achite într-un singur an toate obligațiile și nici că economia globală se află automat în fața unui colaps. Nivelul ridicat al îndatorării arată însă că, după mai multe perioade de criză și împrumuturi, spațiul de manevră poate fi mai redus atunci când apare un nou șoc. Dacă o astfel de situație ar coincide cu inflație persistentă, dobânzi ridicate și deficite bugetare importante, măsurile folosite în 2008 sau în 2020 ar putea fi mai dificil de finanțat.