Reforma anti-speculă din energie a fost blocată. Dumitru Chisăliță: Ordonanța privind ATR-urile nu mai produce efecte

România se află într-un punct critic al pieței energetice, unde infrastructura de racordare este blocată de un volum disproporționat de mare de ATR-uri emise, mult peste capacitatea reală a sistemului. În timp ce statul anunță reforme pentru eliminarea speculei și accelerarea investițiilor în energie, piața este afectată de proiecte fără fundament economic real, transformate în instrumente speculative. Inițiativa Guvernului de a introduce garanții financiare și reguli mai stricte de acces la rețea a fost însă blocată înainte de aplicare, reaprinzând dezbaterea despre echilibrul dintre combaterea speculației și protejarea investițiilor reale în infrastructura energetică.

România energetică, între investiții reale și speculă administrativă

Piața energiei din România a ajuns într-un punct critic. În timp ce autoritățile vorbesc constant despre tranziție energetică, investiții verzi și securitate energetică, infrastructura națională de racordare este sufocată de un fenomen care a crescut ani la rând aproape fără control: specula cu ATR-uri, notează Dumitru Chisăliță pe site-ul oficial al Asociației Energia Inteligentă (AEI).

Pentru publicul larg, termenul ATR — Aviz Tehnic de Racordare — poate părea doar o procedură birocratică. În realitate, ATR-ul reprezintă cheia accesului la rețeaua energetică. Cine controlează capacitatea de racordare controlează practic accesul la viitoarele investiții în energie.

România are astăzi aproximativ 19.000 MW capacitate instalată în sistem, în timp ce necesarul efectiv de consum se situează frecvent în jurul valorii de 9.000 MW. Cu toate acestea, în sistem există ATR-uri emise pentru peste 80.000 MW, iar alte aproximativ 30.000 MW sunt în analiză.

Această disproporție uriașă a ridicat semnale de alarmă inclusiv la nivel guvernamental. În multe cazuri, capacitatea de rețea nu era rezervată pentru proiecte energetice reale, ci pentru tranzacții speculative construite pe blocarea infrastructurii publice.

Cum a apărut piața paralelă a ATR-urilor

În ultimii ani, explozia investițiilor în energie regenerabilă a creat o competiție agresivă pentru accesul la rețea. Capacitatea disponibilă a devenit extrem de valoroasă, iar ATR-urile au început să fie tratate ca active speculative.

Mecanismul era relativ simplu:

• se înființa un SPV (special purpose vehicle);
• se obținea un ATR pentru un proiect teoretic;
• proiectul nu era dezvoltat efectiv;
• drepturile asupra proiectului sau asupra capacității rezervate erau ulterior revândute.

Datele analizate de autorități au arătat dimensiunea fenomenului. Într-un eșantion de 722 companii care controlau aproximativ 72.000 MW aprobați:

• 76% aveau cifra de afaceri zero;
• 78% nu aveau niciun angajat;
• peste jumătate aveau capital social sub 10.000 lei.

Aceste cifre au alimentat percepția că o parte importantă a pieței ATR nu mai funcționa ca ecosistem investițional, ci ca o piață de „opțiuni” pe infrastructura energetică națională.

Executivul condus de Ilie Bolojan a încercat să introducă un set de măsuri care să elimine proiectele speculative și să elibereze capacitatea blocată artificial.

Elementul central al reformei era introducerea unor garanții financiare consistente pentru dezvoltatorii care solicitau acces la rețea.

Componentă	Măsură	Valoare / Regim	Moment aplicare	Impact estimativ
Garanție de racordare (ANRE)	Creșterea garanției existente	de la 5% la 20% din tariful de racordare	înainte de OUG (regim ANRE)	creștere semnificativă a costului de acces la rețea
Garanție suplimentară OUG	Garanție fixă per capacitate instalată	30 euro / kW instalat	la solicitarea autorizației de înființare	~60.000 – 90.000 € pentru 1 MW
Condiție de executare	Pierderea garanției dacă proiectul nu este realizat	aplicare sancțiune financiară	la depășirea termenelor de realizare	penalizare directă pe nefinalizare
Licitații capacitate (2026)	Garanție pentru rezervare capacitate	~30.000 euro / MW instalat	la participarea la licitații	creștere majoră a barierei de intrare
Licitații – 10 MW	același mecanism	~30.000 €/MW	2026	până la 900.000 €
Licitații – 50 MW	același mecanism	~30.000 €/MW	2026	până la 4,5 milioane €
Licitații – 100 MW	același mecanism	~30.000 €/MW	2026	până la 9 milioane €

Ce s-ar fi întâmplat cu ATR-urile existente

Contrar unor interpretări apărute în spațiul public, ATR-urile existente nu urmau să fie anulate automat.

Însă proiectele intrau într-un regim strict de maturizare și verificare.

Pentru proiectele mari apăreau termene clare:

• maximum 12 luni de la semnarea contractului de racordare;
• maximum 18 luni de la emiterea ATR.

Dacă dezvoltatorul nu demonstra progres real, ATR-ul și contractul de racordare puteau înceta automat.

Practic, sistemul încerca să facă diferența dintre:

• proiectele reale;
• proiectele speculative;
• capacitatea blocată artificial.

De ce reforma a creat panică în piață

Din punct de vedere economic, ordonanța lovea direct în modelul de business construit în jurul tranzacționării ATR-urilor.

Categoria	Actori	Caracteristici	Impact al măsurilor
Cine pierdea	Speculatori / dezvoltatori fără proiect real	– fără finanțare- fără teren securizat- fără contracte EPC- fără documentație tehnică solidă- fără capacitate de execuție	Garanțiile de sute de mii sau milioane de euro deveneau imposibil de susținut, ceea ce ducea la eliminarea din piață
Cine câștiga	Investitori cu proiecte mature și bancabile	– acces la finanțare- proiecte tehnice complete- structură investițională solidă	Avantaj competitiv, acces prioritar la capacitate de rețea și eliminarea concurenței speculative
	Fonduri de investiții	capital mare, acces la finanțare internațională	pot absorbi ușor costurile garanțiilor
	Mari dezvoltatori internaționali	experiență, proiecte integrate	consolidare poziție pe piață
	Companii integrate din energie	producție + dezvoltare + execuție	eficiență ridicată în accesarea rețelei
	Investitori cu acces la capital	lichiditate ridicată	capacitate de a bloca rapid proiecte mari

Problema este că piața nu este alcătuită doar din speculatori și corporații mari.

Între cele două categorii există și dezvoltatori români legitimi, antreprenori locali și companii aflate în faza reală de dezvoltare, dar fără acces la lichidități de ordinul milioanelor de euro.

Aici a apărut una dintre cele mai importante critici.

Riscul major: statul întârzie, investitorul plătește

Cea mai vulnerabilă parte a ordonanței nu era combaterea speculei, ci lipsa unor protecții clare împotriva blocajelor administrative produse chiar de instituțiile statului.

În România, proiectele energetice depind de avize și aprobări de la:

• autorități de mediu;
• administrații locale;
• CFISD;
• CSAT;
• Autoritatea Aeronautică;
• instituții de urbanism;
• structuri de patrimoniu și cultură.

Orice întârziere poate bloca proiectele luni sau chiar ani întregi.

În lipsa unor mecanisme clare de suspendare a termenelor, investitorii riscau să piardă garanții uriașe pentru întârzieri pe care nu le controlau.

Această problemă a fost semnalată inclusiv de organizații precum RWEA și RPIA, care au avertizat că noile reguli ar putea genera un nou blocaj investițional similar celui produs după 2013.

Industria a atras atenția că în fazele de dezvoltare și avizare au fost deja investite peste 700 milioane euro în proiecte energetice.

Cine urma să primească banii din garanții

O altă controversă majoră privea destinația garanțiilor executate.

Conform mecanismului propus, banii urmau să ajungă la operatorii de rețea:

• operatorii de distribuție;
• Transelectrica;
• operatorii de transport.

Tehnic, explicația este logică: operatorii administrează infrastructura și suportă costurile rezervării de capacitate.

Totuși, problema de percepție publică rămâne puternică.

Mulți operatori sunt companii private sau parțial privatizate. În absența unui fond separat și a unei transparențe publice clare, apare inevitabil întrebarea:

Este corect ca penalizările aplicate investitorilor să devină venit pentru operatorii de rețea?

Experții din sector au propus variante mai echilibrate:

• cont escrow separat;
• fond dedicat dezvoltării infrastructurii;
• raportare publică anuală;
• deducerea sumelor din tarifele viitoare.

Fără aceste mecanisme, percepția risca să devină toxică:
investitorul pierde, operatorul câștigă, statul nu răspunde pentru propriile întârzieri.

De ce a fost blocată ordonanța

Oficial, blocajul a fost generat de întârzieri procedurale și avize nefinalizate.

Neoficial însă, mulți actori din piață văd episodul ca pe un nou exemplu al modului în care reformele structurale dispar exact în momentul în care afectează interese economice importante.

Consiliul Legislativ, instituția al cărei aviz a întârziat decisiv procesul, este condus de Florin Iordache.

Nu există dovezi publice că ordonanța a fost blocată deliberat. Există însă o realitate imposibil de ignorat: reforma începea să lovească într-o piață de miliarde construită pe acces privilegiat la infrastructura energetică.

Ce urmează pentru piața energetică

Problema ATR-urilor nu a dispărut odată cu blocarea ordonanței.

Din contră, presiunea pe rețea continuă să crească, iar România riscă să intre într-o situație paradoxală:

• proiectele speculative blochează capacitatea;
• investițiile reale întârzie;
• infrastructura se aglomerează artificial;
• securitatea energetică devine vulnerabilă.

Intervenția statului este inevitabilă.

Însă o reformă eficientă trebuie să combine simultan:

• eliminarea speculei;
• protejarea investițiilor reale;
• reguli clare privind întârzierile administrative;
• transparență în gestionarea garanțiilor;
• mecanisme rapide de contestare;
• monitorizare publică permanentă.

În lipsa acestui echilibru, orice reformă riscă să devină fie inutilă, fie abuzivă.

Iar România rămâne blocată în același cerc familiar: reforme anunțate spectaculos, interese atinse, mecanisme activate și schimbări care dispar înainte să producă efecte reale.