Reducere de 10% în administrația publică. Kelemen Hunor: Noi de la bun început am propus
SURSA FOTO: Dreamstime- Kelemen Hunor
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat, miercuri, că în cadrul coaliției de guvernare s-a decis reducerea cu 10% a cheltuielilor în administrația publică, atât la nivel local, cât și central. Anul 2026 va fi considerat unul de tranziție, urmând ca din 2027 regulile să fie fixe, fără posibilitatea unor ajustări suplimentare.
Anul 2026, de tranziție pentru reorganizarea administrației
Liderul UDMR a explicat că reducerea vizează anvelopa salarială din sistemul public, ceea ce înseamnă economii la bugetul național. În 2026, autoritățile locale vor putea decide dacă aplică diminuarea prin scăderea salariilor sau prin reducerea numărului de posturi.
După această perioadă, începând cu 2027, fiecare instituție va trebui să se încadreze în plafonul de cheltuieli stabilit, fără alte opțiuni de ajustare.
Kelemen Hunor a precizat că, la nivel central, reducerea va depăși 10% și va fi diferențiată între ministere, în funcție de necesitățile fiecăruia. El a menționat că unele ministere pot opera reduceri de până la 20%, în timp ce în domenii precum educația sau cultura nu se pot face tăieri semnificative, din cauza deficitului de personal.
„Noi de la bun început am propus 10% reducere efectivă în administraţia locală, ceea ce ieri s-a decis în coaliţie, înseamnă 10%, şi pentru 2026, 2027. 2026 e un an de tranziţie, în sensul că există posibilitatea de a reduce salariul sau de a reduce numărul de posturi. Din 2027 nu mai există această posibilitate, trebuie să fie pe plafonul stabilit pentru fiecare unitate administrativ teritorială. La nivelul administraţiei centrale, reducerea va fi mai mare de 10%, va fi mai suplu şi nu va fi uniform pentru că, vă daţi seama, e o diferenţă uriaşă între ministere. Sunt unele ministere unde poţi să mergi cu 20%, în alte ministere – educaţie, cultură, n-ai cum să mergi nici cu 10%, că acolo e nevoie de oameni în plus, că nu sunt supra-dimensionate. Dar în mare, la nivelul aparatului central, va fi 10%”, a declarat liderul UDMR Kelemen Hunor, la Parlament.

Reducerea înseamnă tăierea anvelopei salariale
Fostul vicepremier a subliniat că măsura de reducere a cheltuielilor se traduce prin scăderea costurilor cu salariile din sectorul public. În opinia sa, această reducere nu poate fi aplicată eficient fără diminuarea numărului de posturi, mai ales în administrația centrală.
„În administraţia centrală, asta nu cred că se poate face, altfel, decât reducând numărul de posturi. Nici în administraţia locală nu cred că va funcţiona, dar aşa au vrut unii şi ăsta a fost compromisul acceptat de toată lumea. Dar nu va funcţiona. Eu am spus, asta este părerea mea, că nu va funcţiona”, a adăugat liderul UDMR.
El a adăugat că, în unele administrații locale, unde nu există excedent de personal, nu vor fi necesare reduceri, însă în altele ajustarea ar putea depăși pragul de 10%, ajungând chiar la 20%.
„Sunt câteva sute de unităţi administrative teritoriale unde nu trebuie să reduci nimic, fiindcă nu sunt angajaţi în plus dar sunt câteva unde, într-adevăr, reducerea va fi mai mare şi de aceea au pus frâna de 20%”.
Kelemen Hunor a declarat că decizia reprezintă un compromis acceptat de toate partidele din coaliție, după mai multe luni de discuții. El a arătat că reducerea cheltuielilor în sectorul public ar fi trebuit adoptată mai devreme, încă din vară, însă consideră că este important faptul că s-a ajuns în final la un acord.
„Important este că, în sfârşit, după trei luni de discuţii, am ajuns la acea concluzie la care trebuia să ajungem în august, să reducem din cheltuielile aparatului central şi local. Poate trebuia să începem cu această măsură în iunie, în iulie, nu ştiu. Dar asta e. Acum am trecut de această fază, urmează implementarea deciziei, prin lege, şi apoi prin hotărâre de guvern”, a menţionat Kelemen Hunor.
Impactul asupra bugetului și perspectivă economică
Liderul UDMR a arătat că perioada de tranziție presupune, în fapt, o reducere graduală, care va duce în final la scăderea cheltuielilor cu aproximativ 10%. În același timp, el a avertizat că nici majorarea taxelor și accizelor, nici simpla reducere a cheltuielilor nu vor fi suficiente pentru a atinge ținta de deficit bugetar de 3% din PIB.
Kelemen Hunor a susținut că soluția durabilă rămâne creșterea economică, iar măsurile fiscale trebuie gândite pe termen limitat. El a arătat că majorarea TVA ar trebui aplicată doar temporar, urmând ca, odată ce bugetul se stabilizează, reducerea taxei să devină un instrument de stimulare a consumului și a investițiilor.
„Dacă faceţi calculele, veţi vedea că, indiferent, în perioada de tranziţie, cum va aborda un primar sau altul, tot la 10% vom ajunge, fiindcă asta este important, să reduci cheltuielile. Nici din taxe crescute, cu TVA, accize, că acolo sunt lucrurile importante, nici prin reducerea cheltuielilor nu o să ajungi la deficitul de 3%, trebuie să creşti economia, şi, de aceea, măsurile fiscale sunt importante. Şi eu consider că, cel puţin TVA-ul trebuie să fie pe o perioadă limitată iar în momentul în care bugetul se echilibrează, poţi să te gândeşti cum să stimulezi economia în continuare şi consumul, reducând TVA-ul. Asta este soluţia. Dar în acest moment avem această problemă”, a mai declarat Kelemen Hunor.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





