Apare o nouă lege în România. Primești interzis să vinzi/cumperi case și mașini. Permisul auto, suspendat automat pentru datorii
SURSA FOTO: Dreamstime
Liderii coaliției de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR au ajuns marți la un acord privind introducerea unor măsuri stricte pentru persoanele care nu își achită amenzile rutiere sau taxele locale. Potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, noile prevederi urmăresc creșterea disciplinei fiscale, prin interzicerea tranzacțiilor de imobile și autovehicule pentru datornici și suspendarea automată a permiselor de conducere în cazul neachitării amenzilor în termen de 90 de zile.
Sancțiuni dure pentru neplata taxelor și amenzilor. Permisul auto, suspendat automat după 90 de zile; nu mai vinzi/cumperi case și mașini
Liderii coaliției de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR au convenit, marți, asupra unui pachet legislativ care aduce sancțiuni mai dure pentru persoanele care nu își achită amenzile rutiere și taxele locale.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat pentru G4Media că noul set de măsuri urmărește să disciplineze fiscal cetățenii și să crească gradul de colectare la bugetele locale, în paralel cu reducerea cheltuielilor publice.
Printre cele mai importante schimbări convenite se numără interdicția de a vinde sau cumpăra imobile și autoturisme pentru persoanele cu restanțe la bugetul local.
Astfel, tranzacțiile vor fi posibile doar după achitarea integrală a impozitelor și taxelor.
Totodată, șoferii care nu își plătesc amenzile în termen de 90 de zile lucrătoare vor avea permisul suspendat automat, măsură ce va fi legată direct de evidențele fiscale ale primăriilor.
Ministrul Dezvoltării a explicat că redobândirea permisului de conducere va fi posibilă numai după plata integrală a datoriilor locale.

Decizii ce vizează primăriile mici
În același timp, coaliția a decis ca angajarea funcționarilor publici cu jumătate de normă să fie permisă în primăriile mici, unde resursele sunt limitate.
Cseke Attila a oferit ca exemplu posibilitatea ca un expert contabil sau un specialist în achiziții publice să fie angajat part-time, pentru a reduce costurile administrative.
O altă măsură discutată vizează centralizarea activităților de suport la nivelul ministerelor. Astfel, instituțiile subordonate vor putea beneficia de servicii juridice, economice sau de comunicare furnizate direct de ministerul de resort, fără a mai angaja personal suplimentar.
„Ministerul Dezvoltării va putea să furnizeze activitatea juridică, economică, de achiziții sau comunicare la instituțiile din subordine, de exemplu”, a explicat Cseke Attila.
Tot marți s-ar fi ajuns la un acord privind tăierea posturilor din administrația locală și cea centrală
În paralel, liderii coaliției ar fi stabilit și planul de reformă administrativă, care prevede o reducere a cheltuielilor bugetare cu 1,7 miliarde de lei.
Potrivit ministrului Cseke Attila, se va urmări diminuarea cu 10% a cheltuielilor de personal în administrația centrală și locală în 2026, comparativ cu 2025.
Reforma va include și reducerea a până la 30% dintre posturile existente în administrațiile locale, dintre care cel mult 20% sunt ocupate efectiv, ceea ce echivalează cu disponibilizarea a circa 10% dintre angajații din sistemul public local.
În schimb, bugetele pentru personalul școlilor, spitalelor, grădinițelor sau creșelor ar urma să nu fie vizate de reducerea de 10% a cheltuielilor cu personalul, a explicat Cseke Attila pentru Digi24.
Vezi aici mai multe detalii.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





