Recesiunea tehnică nu înseamnă automat criză economică. Adrian Negrescu: Diferența este semnificativă

Recesiunea tehnică nu înseamnă automat criză economică. Adrian Negrescu: Diferența este semnificativă

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 14 mai 2026, 12:10

Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) privind evoluția economiei au stârnit numeroase reacții politice, mai ales după confirmarea recesiunii tehnice. Consultantul economic Adrian Negrescu atrage însă atenția că există diferențe importante între recesiune și criză economică și spune că unele detalii relevante au trecut aproape neobservate.

Adrian Negrescu spune că raportul INS arată o economie mai rezilientă decât se estima

Consultantul economic Adrian Negrescu a explicat că unul dintre cele mai importante aspecte ignorate din raportul INS este revizuirea pozitivă a datelor pentru trimestrul al treilea din 2025.

Potrivit acestuia, această corectare schimbă perspectiva asupra evoluției economiei, pentru că România nu mai apare cu trei trimestre consecutive de scădere, ci doar cu două: trimestrul IV din 2025 și trimestrul I din 2026.

Negrescu a transmis că evoluția din primul trimestru al acestui an a fost, de fapt, mai bună decât estimările inițiale. El a arătat că se anticipa o scădere de 2%, însă reculul a fost de doar 0,2%.

Acesta a precizat că sunt detalii care poate nu interesează foarte mult zona politică, dar care sunt relevante pentru mediul economic și pentru evaluarea reală a situației.

„Ce a trecut neobservat astăzi în raportul INS privind evoluția economiei este că a revizuit în sens pozitiv datele pe T3 2025. Altfel spus, nu avem decât 2 trimestre consecutive de scădere, T4 2025 și T1 2026. Mai mult chiar, evoluția din T1 este peste așteptări. Se estima o scădere de 2%, însă a fost de numai 0,2%. Amănunte neinteresante pentru politicieni, dar relevante pentru mediul economic. În esență, economia este mai rezilientă decât estimau apostolii „apocalipsei economice””, transmite consultantul economic Adrian Negrescu într-o postare pe Facebook.

Adrian Negrescu
SURSA FOTO: Facebook, Adrian Negrescu – Adrian Negrescu

Recesiunea tehnică nu este același lucru cu o criză economică

Adrian Negrescu a insistat și asupra diferenței dintre recesiune și criză economică, spunând că cele două noțiuni sunt adesea confundate în mod greșit.

El a explicat că, într-o recesiune, scad vânzările și consumul, firmele își reduc activitatea și încearcă să se adapteze noilor condiții economice. În schimb, într-o criză economică, activitatea se blochează aproape complet, firmele se închid pentru că nu mai au vânzări, iar efectele sociale devin mult mai severe.

Consultantul a amintit de precedentul mare episod de criză financiară, când zeci de mii de firme s-au închis într-un timp foarte scurt, peste 100.000 de oameni și-au pierdut locurile de muncă, iar aproximativ 120.000 de persoane au avut nevoie de moratorii bancare pentru a-și putea plăti ratele.

El a spus că actuala situație economică nu poate fi comparată direct cu acel moment și a subliniat că analiza trebuie făcută pe baza datelor statistice, nu a declarațiilor politice.

„Diferența dintre recesiune și criză economică este, în esență, una semnificativă. În recesiune scad vânzările, consumul, firmele își reduc activitatea și se adaptează noilor condiții macroeconomice. În criză economică, totul se blochează. Firmele se închid pentru că nu mai fac deloc vânzări, activitatea economică paralizează. Aduceți-vă aminte ce a însemnat precedenta criză financiară: zeci de mii de firme s-au închis peste noapte, peste 100.000 de oameni au rămas fără locuri de muncă, iar aproape 120.000 au avut nevoie de acel moratoriu cu băncile pentru a-și putea plăti ratele. Am explicat în această seară la Prima News de ce nu ar trebui să credem tot ce spun politicienii, mai ales cei care propovăduiesc „prăbușirea economică” a României. Și n-are nicio legătură cu Bolojan, ca să fie clar. E pur și simplu vorba de date, de statistici”, a explicat Negrescu într-o altă postare.

INS confirmă scăderea PIB și creșterea inflației în aprilie

Potrivit datelor publicate miercuri de INS, Produsul Intern Brut al României a scăzut în primele trei luni din 2026 cu 1,7% pe seria brută față de aceeași perioadă din 2025.

Comparativ cu trimestrul anterior, scăderea a fost de 0,2%, ceea ce confirmă existența a două trimestre consecutive de recul economic și, implicit, intrarea în recesiune tehnică.

INS arată că economia României a crescut anul trecut cu 0,7% în termeni reali, însă finalul lui 2025 a fost slab. În trimestrul IV, PIB-ul a fost mai mic cu 1,8% față de trimestrul anterior.

În paralel, inflația anuală a urcat la 10,71% în aprilie, față de 9,87% în martie. Cele mai mari creșteri de prețuri au fost înregistrate la servicii, unde scumpirile au ajuns la 13,04%. Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 12,02%, iar cele alimentare cu 7,39%, potrivit acelorași date publicate de INS.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.