Reacția ASF după demiterile de la Hidroelectrica decise de Bolojan. Comunicarea privind AGA și informațiile pentru investitori vor fi analizate
SURSA FOTO: INQUAM Photos / Octav Ganea - ASF
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) analizează situația de la Hidroelectrica, inclusiv modul în care au fost comunicate anumite informații legate de Adunarea Generală a Acționarilor din 29 mai 2026. Verificările vin după apariția informațiilor privind intenția Ministerului Energiei de a cere suspendarea președintelui Consiliului de Supraveghere al companiei.
ASF verifică dacă informațiile comunicate pot fi considerate informații privilegiate
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a transmis, într-un răspuns pentru Financial Intelligence, că situația de la Hidroelectrica face obiectul unei analize specifice.
ASF verifică inclusiv modul în care au fost comunicate unele evenimente care ar putea ajunge pe ordinea de zi a AGA din 29 mai 2026, precum și dacă aceste evenimente pot fi încadrate drept informații privilegiate.
Autoritatea a precizat că își exercită atribuțiile de supraveghere în materia abuzului pe piață prin raportare la Regulamentul UE nr. 596/2014 și la Legea nr. 24/2017.
În același timp, ASF a subliniat că verificările de specialitate nu au caracter public, iar eventualele măsuri dispuse în urma acțiunilor de supraveghere și control pot fi consultate doar în Buletinul ASF.
„Autoritatea de Supraveghere Financiară exercită prerogativele sale de supraveghere în materia abuzului pe piață prin raportare la dispozițiile comunitare și naționale, constituite, în principal, din Regulamentul UE nr. 596/2014 și Legea nr. 24/2017.
Situația existentă la Hidroelectrica face obiectul unei analize specifice, inclusiv din perspectiva modalității de comunicare a unor evenimente care pot face obiectul ordinii de zi a Adunării Generale a Acționarilor pentru data de 29.05.2026, precum și din perspectiva calificării evenimentelor în cauză drept informații privilegiate.
Totodată, vă facem cunoscut faptul că verificările de specialitate întreprinse de ASF nu au caracter public, masurile publice ale Autorității, dispuse în urma efectuării acțiunilor de supraveghere și control, putând fi consultate în Buletinul ASF.”
Ministerul Energiei a anunțat intenția de suspendare a președintelui Consiliului de Supraveghere
Reacția ASF vine după ce Ministerul Energiei a publicat pe site-ul propriu un anunț privind intenția de a solicita suspendarea lui Silviu Răzvan Avram, președintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica.
Potrivit comunicării ministerului, AGA Hidroelectrica ar urma să propună un act adițional la contractul de mandat al acestuia, prin care să fie suspendat până la finalizarea dosarului în care are calitatea de inculpat.
Ministerul a indicat dosarul aflat pe rolul Curții de Apel București, având ca obiect luarea de mită, potrivit informațiilor prezentate în comunicatul publicat pe site.
Tot ministerul a transmis că, dacă în 90 de zile de la aprobarea actului adițional nu se pronunță o hotărâre definitivă, poate fi solicitată revocarea acestuia din Consiliul de Supraveghere. În cazul refuzului de a semna actul adițional, acesta ar putea fi revocat imediat de AGA, potrivit contractului de mandat invocat de minister.

Hidroelectrica spune că nu a primit o solicitare formală de completare a ordinii de zi
Ulterior, Hidroelectrica a transmis Bursei de Valori București că nu a primit o solicitare formală de completare a ordinii de zi a AGA din 29 mai din partea acționarului majoritar, Statul Român prin Ministerul Energiei.
Compania a precizat că, potrivit Legii nr. 24/2017, completarea ordinii de zi se face printr-o solicitare formală transmisă emitentului, iar fiecare punct trebuie însoțit de o justificare sau de un proiect de hotărâre.
În cazul Hidroelectrica, ordinea de zi a AGA poate fi completată până la 14 mai 2026, astfel încât convocatorul completat să fie publicat în Monitorul Oficial pe 18 mai, după aprobarea formală de către Directorat.
Hidroelectrica a mai arătat că, potrivit legislației pieței de capital, solicitarea adresată de acționarii îndreptățiți pentru completarea convocatorului AGA constituie informație privilegiată.
Compania invocă riscuri privind tratamentul egal al investitorilor
Hidroelectrica a transmis că informațiile privind intenția de completare a ordinii de zi au fost făcute publice înainte ca emitentul să primească o solicitare oficială.
Compania susține că această situație a făcut imposibilă verificarea, analizarea și comunicarea corespunzătoare a informației către piață, prin canalele oficiale ale Bursei de Valori București și ale ASF.
Emitentul a mai arătat că subiectul suspendării președintelui Consiliului de Supraveghere este unul sensibil din perspectiva guvernanței corporative și a stabilității conducerii societății, cu posibil impact asupra percepției investitorilor, reputației companiei și evoluției prețului acțiunii.
Hidroelectrica consideră că informațiile relevante pentru investitori trebuie comunicate simultan, complet și nediscriminatoriu, prin mecanismele oficiale ale pieței de capital.
Controversele vin pe fondul unor tensiuni mai vechi privind conducerea și investițiile Hidroelectrica
Discuțiile apar într-un context mai larg de tensiuni între autorități și companie. Premierul demis Ilie Bolojan, care este și ministru interimar al Energiei, a criticat anterior conducerea Hidroelectrica pentru lipsa unor investiții și pentru acordarea unor bonusuri.
De asemenea, acesta a transmis că nu va aproba bugetul companiei dacă Directoratul nu își asumă în scris instalarea unor baterii cu o capacitate de 1.500 MWh.
În cazul lui Silviu Răzvan Avram, Ministerul Energiei susține că acesta ar fi trebuit suspendat încă din 21 octombrie 2025, data la care a fost trimis în judecată. Cu toate acestea, el a continuat să își exercite atribuțiile timp de mai bine de șase luni.
Reprezentanții conducerii PSD de la Ministerul Energiei au susținut că nu ar fi avut cunoștință despre faptul că acesta avea calitatea de inculpat în dosar.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





