Rabla 2026. Solicitare de ultimă oră pentru suplimentarea bugetului destinat motocicletelor: „Fondurile se vor epuiza aproape instantaneu”

Rabla 2026. Solicitare de ultimă oră pentru suplimentarea bugetului destinat motocicletelor: „Fondurile se vor epuiza aproape instantaneu”

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Alexandra Iana la 10 iulie 2026, 22:15

Asociația Importatorilor și Distribuitorilor de Motociclete și Motocicluri (AIDMM) solicită oficial majorarea bugetului alocat categoriei moto în cadrul Programului Rabla 2026. Reprezentanții industriei avertizează că cele 15 milioane de lei rezervate motocicletelor riscă să fie consumate imediat după deschiderea sesiunii pentru persoanele fizice, ceea ce ar putea afecta atât cumpărătorii, cât și dealerii care și-au pregătit deja stocurile pentru acest sezon.

Programul Rabla 2026 urmează să debuteze pentru persoanele fizice pe 20 iulie, la ora 10:00, însă reprezentanții importatorilor de motociclete susțin că bugetul alocat acestei categorii este insuficient raportat la cererea din piață.

În acest context, Asociația Importatorilor și Distribuitorilor de Motociclete și Motocicluri (AIDMM) a transmis o solicitare oficială către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), prin care cere suplimentarea fondurilor destinate motocicletelor în cadrul Programului Rabla.

Importatorii avertizează că fondurile s-ar putea termina imediat

Potrivit AIDMM, cele 15 milioane de lei alocate motocicletelor reprezintă doar 5% din bugetul total al programului, estimat la 300 de milioane de lei.

Asociația susține că această sumă este suficientă pentru finanțarea a aproximativ 1.000-1.500 de ecotichete la nivel național și există riscul ca bugetul să fie epuizat chiar în primele minute după deschiderea sesiunii.

Reprezentanții industriei apreciază faptul că Programul Rabla a fost lansat la timp în acest an și că Administrația Fondului pentru Mediu a respectat calendarul anunțat, însă consideră că fondurile destinate motocicletelor nu reflectă nivelul real al cererii din piață.

AIDMM: „Fondurile se vor epuiza aproape instantaneu”

Potrivit asociației, importatorii și dealerii au făcut investiții importante pentru sezonul 2026, aducând deja în România vehiculele destinate programului.

„Importatorii au crezut în acest program și au securizat din timp stocurile pentru sezonul 2026 – vehicule achitate, aflate deja în depozitele din România. Cu un buget de doar 15 milioane de lei, fondurile se vor epuiza aproape instantaneu, iar un volum uriaș de marfă rămâne blocat. Într-un context de costuri logistice ridicate și presiune severă pe fluxul de numerar, această situație pune în dificultate financiară dealeri locali din toată țara”, declară Andrei Sebastian Ivan, reprezentantul AIDMM.

Asociația amintește că o situație similară s-a înregistrat și în ediția precedentă a programului.

La sesiunea din 30 septembrie 2025, fondurile destinate autovehiculelor termice, hibride și motocicletelor au fost epuizate în doar 13 minute, fiind necesară ulterior suplimentarea bugetului.

Motocicletele, considerate una dintre cele mai eficiente investiții din Programul Rabla

AIDMM susține că eficiența Programului Rabla ar trebui evaluată prin numărul vehiculelor vechi eliminate din circulație, nu prin valoarea autovehiculelor noi achiziționate.

Potrivit reprezentanților industriei, categoria moto oferă unul dintre cele mai bune randamente din întregul program.

Ecotichetul acordat pentru o motocicletă cu motor termic este de 10.000 de lei, iar pentru una electrică ajunge la 15.000 de lei.

„Fiecare leu alocat categoriei moto are randament multiplicat: scoate din uz mai multe rable, cu un efort bugetar mai mic decât orice altă linie a programului. La asta se adaugă rolul motocicletelor și scuterelor în decongestionarea traficului din marile orașe și în reducerea emisiilor locale. Dacă obiectivul programului este mediul, categoria moto este cea mai eficientă investiție din Rabla”, adaugă Andrei Sebastian Ivan.

Asociația cere redistribuirea fondurilor

Prin adresa transmisă Ministerului Mediului și Administrației Fondului pentru Mediu, AIDMM solicită fie redistribuirea unor fonduri din alte componente ale Programului Rabla, fie suplimentarea bugetului destinat motocicletelor.

Potrivit asociației, această măsură ar permite continuarea programului în condiții normale atât pentru persoanele care intenționează să își cumpere o motocicletă prin Rabla, cât și pentru companiile din domeniu.

Piața moto este în plină creștere

Solicitarea AIDMM vine în contextul unei evoluții accelerate a pieței moto din România.

Conform datelor Registrului Auto Român (RAR), în perioada ianuarie–mai 2026 au fost înmatriculate 5.326 de motociclete și alte vehicule din această categorie, cu 54% mai multe decât în aceeași perioadă din 2025, când au fost înregistrate 3.444 de unități.

Reprezentanții industriei consideră că această creștere confirmă interesul tot mai mare al românilor pentru motociclete și scutere și susțin că bugetul Programului Rabla ar trebui adaptat la evoluția pieței și la cererea existentă.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.