Economia României va crește cu 0,2% în 2026 și cu 2,3% în 2027, estimează UniCredit
SURSA FOTO: Dreamstime - România
Economia României va avea o evoluție modestă în 2026, pe fondul consolidării fiscale, însă ar urma să accelereze în anul următor, potrivit celui mai recent raport UniCredit. Analiștii estimează, totodată, o scădere treptată a inflației și începerea relaxării politicii monetare în a doua jumătate a anului 2027.
Economia României va crește cu 0,2% în 2026 și cu 2,3% în 2027, estimează UniCredit
Economia României ar putea înregistra o creștere de doar 0,2% în 2026, sub media estimată pentru Europa Centrală și de Est, pe fondul măsurilor de consolidare fiscală. Potrivit raportului macroeconomic trimestrial publicat vineri de UniCredit, economia românească ar urma să își revină în 2027, când ritmul de creștere al produsului intern brut (PIB) este estimat la 2,3%.
Raportul „Quarterly Update”, realizat de The Investment Institute by UniCredit și prezentat în cadrul unui briefing de presă, arată că Europa Centrală și de Est este bine poziționată pentru a rămâne una dintre cele mai reziliente regiuni de creștere din Europa. Evoluția favorabilă va fi susținută de cererea internă, investițiile finanțate din fonduri europene și diminuarea riscurilor din sectorul energetic, în pofida continuării măsurilor de consolidare fiscală și a presiunilor inflaționiste. În acest context, majoritatea economiilor din regiune sunt așteptate să înregistreze o creștere a PIB cuprinsă între 2% și 3% în 2026, impulsionată în principal de consumul populației și de o absorbție mai eficientă a fondurilor europene.
Analiștii UniCredit estimează că România și Slovacia vor avea, pe termen scurt, performanțe sub media regională, deoarece măsurile de consolidare fiscală vor afecta activitatea economică. Pentru România, prognoza indică o creștere modestă de 0,2% în 2026, urmată de o accelerare la 2,3% în anul următor.
Raportul evidențiază și faptul că redeschiderea Strâmtorii Hormuz a redus unul dintre principalele riscuri pentru perspectivele economice ale regiunii, diminuând temerile privind eventuale perturbări ale aprovizionării cu energie și presiunile inflaționiste asociate. Cu toate acestea, situația din Orientul Mijlociu continuă să genereze incertitudine.
În același timp, stimulentele fiscale și majorarea cheltuielilor pentru apărare în Germania sunt așteptate să susțină exporturile statelor din Europa Centrală și de Est începând din 2027. Deși perspectivele generale rămân favorabile, raportul evidențiază diferențe importante între economiile din regiune.
Polonia este prognozată să rămână una dintre cele mai performante economii din Europa Centrală și de Est, cu o creștere a PIB de 3% atât în 2026, cât și în 2027, susținută de cererea internă puternică. Bulgaria ar urma să înregistreze un avans economic de 2,9% în 2026, în timp ce Serbia este estimată să crească cu 2,9% în același an și cu 3,5% în 2027.
În Ungaria, redresarea economică este așteptată să fie mai lentă. Economia ar urma să avanseze cu 1,3% în 2026, iar ritmul de creștere să se accelereze la 2,5% în 2027, pe fondul revenirii investițiilor.
„Europa Centrală şi de Est continuă să demonstreze o rezilienţă remarcabilă. În ciuda ajustărilor fiscale, a incertitudinilor geopolitice şi a provocărilor structurale din sectorul manufacturier, cererea internă rămâne un motor puternic al creşterii economice. Regiunea intră într-o etapă în care ţările capabile să combine consolidarea fiscală cu investiţii şi reforme pentru creşterea competitivităţii vor fi cel mai bine poziţionate pentru a atrage capital şi a susţine creşterea pe termen lung. Privind înainte, o absorbţie mai bună a fondurilor UE şi îmbunătăţirea cererii externe ar trebui să susţină o accelerare mai amplă a economiilor din regiune începând cu 2027”, a spus Mauro Giorgio Marrano, Senior CEE Macroeconomist, UniCredit.
UniCredit estimează că inflația din România va intra pe un trend descendent de la mijlocul acestui an
Raportul UniCredit arată că inflația rămâne una dintre principalele provocări pentru economiile din Europa Centrală și de Est. Potrivit documentului, efectele de bază, majorările de taxe și șocurile generate de evoluția prețurilor la energie continuă să alimenteze inflația în mai multe state din regiune.
Cu toate acestea, analiștii estimează că reducerea prețurilor la energie va îmbunătăți semnificativ perspectivele economice. Până la sfârșitul anului 2027, UniCredit anticipează că rata inflației va reveni în intervalele-țintă stabilite de băncile centrale din economiile Europei Centrale și de Est aflate în afara zonei euro.
În cazul României, raportul estimează că, începând cu mijlocul acestui an, inflația va intra pe un trend descendent accentuat, pe fondul eliminării efectelor șocurilor inflaționiste înregistrate anul trecut. De asemenea, diminuarea impactului creșterii prețurilor la energie și temperarea cererii de consum sunt așteptate să contribuie la reducerea suplimentară a presiunilor inflaționiste în a doua parte a anului 2027.
România ar putea începe reducerea dobânzilor în a doua jumătate a anului 2027
Raportul UniCredit arată că politicile monetare din Europa Centrală și de Est vor reflecta perspectiva unei reduceri treptate a inflației, după disiparea efectelor temporare generate de șocurile din piața energiei. În acest context, banca centrală a Ungariei este așteptată să continue reducerea ratelor dobânzilor în 2026, în timp ce băncile centrale din Polonia, România și Serbia ar putea începe cicluri moderate de relaxare monetară abia în a doua jumătate a anului 2027. În Cehia, autoritățile monetare ar putea inversa în 2027 majorările de dobândă operate în anul precedent.
În același timp, guvernele din regiune continuă să se confrunte cu provocarea reducerii deficitelor bugetare fără a compromite perspectivele de creștere economică. Potrivit raportului, cheltuielile ridicate pentru sprijinirea costurilor energiei și pentru apărare vor menține deficitele fiscale la niveluri ridicate până în 2026, urmând ca acestea să se stabilizeze treptat în 2027. Ciclurile electorale din Polonia, România și Slovacia ar putea întârzia procesele de consolidare fiscală.
În cazul Ungariei, deficitul bugetar este estimat să rămână ridicat în 2026, însă măsurile de consolidare fiscală ar urma să fie implementate începând din a doua jumătate a anului. Raportul avertizează că eventuale noi șocuri pe piața energiei sau o încetinire economică mai accentuată ar putea amplifica presiunile asupra ratingurilor suverane ale statelor cu deficite bugetare ridicate.
În pofida incertitudinilor existente, perspectivele pentru companiile care activează în Europa Centrală și de Est rămân favorabile. Consumul robust al gospodăriilor va continua să susțină sectoarele de retail, bunuri de consum și servicii, în timp ce absorbția mai eficientă a fondurilor europene va sprijini proiectele de infrastructură și investițiile. Totodată, sectorul manufacturier ar putea beneficia, pe termen mediu, de creșterea cererii din Germania, chiar dacă provocările legate de competitivitate, restructurarea industriei auto și deficitul de forță de muncă vor continua să reprezinte factori structurali importanți.
Potrivit UniCredit, gospodăriile din regiune ar urma să beneficieze de menținerea unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă, de evoluția pozitivă a salariilor și de temperarea treptată a inflației, factori care vor contribui la îmbunătățirea puterii de cumpărare în majoritatea statelor din Europa Centrală și de Est.
Raportul arată că, pe măsură ce inflația se va apropia de țintele băncilor centrale, iar dobânzile vor începe să scadă treptat, condițiile de finanțare pentru creditele ipotecare și de consum sunt așteptate să se îmbunătățească. Totuși, ritmul acestui proces va varia semnificativ de la o țară la alta.
„Îmbunătăţirea graduală a perspectivelor privind inflaţia creează un mediu mai favorabil pentru pieţele financiare, monede şi deciziile investiţionale. Chiar dacă ritmul relaxării monetare va varia de la o ţară la alta, companiile şi investitorii ar trebui să beneficieze de o stabilitate macroeconomică mai mare şi de reducerea inflaţiei pe termen mediu”, a declarat Eszter Gargyan, CEE FX Strategist, UniCredit.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.