Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Salariile nu se taie cu 10%. Este o reducere a fondului de cheltuieli de personal
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin - Ioana Dogioiu
Guvernul a explicat joi, prin vocea purtătorului de cuvânt Ioana Dogioiu, că proiectul de reformă administrativă nu prevede tăieri procentuale ale salariilor bugetarilor, ci o reducere a fondului total destinat cheltuielilor de personal. Precizarea vine după declaraţiile premierului Ilie Bolojan privind diminuarea cu până la 10% a anvelopei salariale în ministere în anul următor.
Guvernul clarifică natura reducerilor bugetare. Dogioiu: Salariile nu se taie cu 10%. Este o reducere a fondului de cheltuieli de personal
Guvernul a transmis în repetate rânduri că proiectul de reformă administrativă nu prevede tăieri standard ale salariilor angajaţilor. Purtătorul de cuvânt, Ioana Dogioiu, a explicat că toate instituţiile publice vor avea obligaţia să reducă fondul de cheltuieli de personal, însă modalitatea concretă va fi stabilită de fiecare ordonator de credite, în funcţie de structura şi nevoile proprii.
Dogioiu a detaliat public faptul că discuţiile privind o reducere de 10% a salariilor nu se regăsesc în proiectul oficial şi că măsura vizează strict ajustarea bugetului salarial la nivel de instituţie. Ea a declarat:
„În ceea ce priveşte proiectul reformei administrative, doresc să subliniez încă o dată că nu este vorba de o tăiere a salariilor cu vreun procent, în speţă 10%. Salariile nu se taie cu 10%. Este vorba doar despre o reducere a fondului de cheltuieli de personal”.
Tot purtătorul de cuvânt a subliniat că flexibilitatea este esenţială în aplicarea acestor reduceri, întrucât instituţiile diferă considerabil în număr de angajaţi, atribuţii şi structură.
„Fiecare ordonator de credit în parte va avea libertatea să decidă cum anume, în mod concret, va opera această reducere stabilită prin proiect, atunci când el se va întâmpla”, a adăugat aceasta.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat miercuri, după reuniunea conducerii partidului, că formaţiunea nu sprijină nicio măsură care ar implica diminuarea sau reducerea salariilor din sectorul bugetar, precizând că votul în acest sens a fost unanim în structurile statutare.
El a adăugat că discuţiile referitoare la reorganizarea administraţiei centrale continuă în cadrul coaliţiei şi nu au fost încă finalizate.
Ministerul Sănătăţii explică de ce nu se aplică o reducere de 10% a salariilor

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a transmis că nu există nicio propunere oficială prin care salariile medicilor să fie diminuate cu 10%, subliniind că toate măsurile analizate vizează doar scăderea cheltuielilor totale ale sistemului. El a explicat că presiunea mare asupra resursei umane, accentuată de lipsa personalului, impune prudenţă în luarea unor decizii care ar putea afecta veniturile angajaţilor.
„În momentul de faţă, la Ministerul Sănătăţii nu există un asemenea act normativ care să taie 10% din salariile medicilor. Aşa cum am spus în ultima perioadă, în ultimele luni, lucrăm la o reaşezare şi la o eficientizare a sistemului de sănătate”, a afirmat ministrul după şedinţa de Guvern.
Rogobete a menţionat că autorităţile au început deja să reducă anumite costuri, în special cele asociate concediilor medicale, unde verificările şi schimbările legislative au dus la economii de peste 300 de milioane de lei în trei luni, rezultate „prin controale multiple, dar şi printr-o înăsprire a legislaţiei cu privire la concediile medicale fictive”.
El a punctat că una dintre direcţiile centrale ale reformei este reorganizarea întregului sistem spitalicesc. Proiectul include reclasificarea spitalelor, modificarea tarifelor aferente gărzilor în trei categorii – garda la domiciliu, garda de monitorizare şi garda de urgenţă – şi rescrierea normativului de personal, astfel încât acesta să nu mai fie raportat exclusiv la numărul de paturi.
„Poate cel mai important proiect de reformă şi de reaşezare a sistemului, cel la care lucrăm acum, se referă la reclasificarea spitalelor, la regândirea modului şi a tarifelor de plată pentru gărzi pe trei categorii, garda la domicilu, garda de monitorizare şi garda de urgenţă, respectiv modificarea normativului de personal care nu o să mai ţină cont doar de numărul de paturi.
Plata pe performanţă se va putea realiza doar în urma acestor modificări importante de reaşezare în sistem de care vă spun şi care nu s-au făcut de 25 de ani”, a mai declarat ministrul”, a mai precizat ministrul.
Ministrul a atras atenţia că introducerea plăţii pe performanţă şi stabilirea unor tarife diferenţiate pentru gărzi vor produce, inevitabil, modificări în structura fondului salarial. Totuşi, el a subliniat necesitatea unei abordări echilibrate:
„Am cerut prudenţă, am cerut echilibru, pentru că sistemul de sănătate este sub o tensiune a resursei umane pe care o cunoaştem foarte bine. Foarte mulţi medici fac mai multe gărzi decât prevede normativul, pentru că resursa umană este indisponibilă, ori nu cred că este un moment oportun pentru a opera astfel de tăieri în sistemul de sănătate, dar reaşezarea lor şi corelarea cu plata pe performanţă vor aduce beneficii şi de-o parte şi de alta”.
Contextul general al reducerilor bugetare anunţate la nivelul Guvernului
Explicaţiile ministrului Sănătăţii vin după ce premierul Ilie Bolojan a anunţat că, în reformarea administraţiei, Guvernul a cerut tuturor ministerelor să ia în considerare o reducere de până la 10% a cheltuielilor salariale în anul viitor.
Premierul a arătat că această diminuare nu este definită printr-o singură măsură, ci poate fi realizată prin mai multe modalităţi, în funcţie de profilul fiecărei instituţii.
Bolojan a precizat că unele ministere pot recurge la reorganizări care includ reduceri de personal, în timp ce altele pot ajusta nivelul sporurilor sau pot identifica alte tipuri de costuri care pot fi reduse fără a afecta funcţionarea instituţiilor. El a subliniat faptul că ministerele au libertatea de a adapta măsurile în funcţie de context, dar trebuie să se înscrie în obiectivul general de eficientizare bugetară.
Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





