PSD și AUR intervin pentru cumpărătorii de locuințe. TVA de 9% ar putea fi menținută

PSD și AUR intervin pentru cumpărătorii de locuințe. TVA de 9% ar putea fi menținută

SURSA FOTO: Dreamstime/TVA

Publicat de Alexandra Iana la 21 iulie 2026, 14:59

PSD a depus în Parlament un amendament prin care solicită prelungirea aplicării cotei reduse de TVA de 9% pentru anumite tranzacții imobiliare până la 1 octombrie 2026. Inițiativa vine în contextul în care blocarea sistemelor informatice ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) pune în dificultate finalizarea tranzacțiilor, iar mai multe partide au venit cu propuneri pentru evitarea aplicării cotei standard de TVA de 21%.

PSD propune prelungirea cotei reduse de TVA pentru tranzacțiile imobiliare

Potrivit amendamentului depus de PSD, persoanele fizice ar putea beneficia în continuare de cota redusă de TVA de 9% pentru achiziția unei singure locuințe, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Amendamentul stabilește că:

„Persoana fizică, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, poate achiziţiona în perioada 1 august 2025–1 octombrie 2026 inclusiv o singură locuinţă cu cota redusă de TVA de 9%, dacă se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii:”

Totodată, social-democrații propun modificarea termenului până la care locuințele trebuie livrate pentru a beneficia de facilitatea fiscală.

„b) locuinţa în momentul livrării, care nu poate depăşi data de 1 octombrie 2026, să poată fi locuită ca atare, conform condiţiilor legale în vigoare la data încheierii actelor juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziţionarea unei astfel de locuinţe. Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Anexele gospodăreşti sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;”

Modificări privind registrul tranzacțiilor și livrările către primării

Amendamentul mai prevede modificarea regulilor privind înscrierea tranzacțiilor în Registrul achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA.

„În „Registrul achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA” se înscriu şi informaţiile din actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate pentru locuinţele prevăzute la alin. (1) şi (2), autentificate până la data de 1 octombrie 2026 inclusiv. Notarii publici sunt obligaţi:”

De asemenea, proiectul prelungește și termenul pentru aplicarea cotei reduse în cazul livrării unor locuințe către autoritățile locale.

„(4) Până la data de 2 octombrie 2026 se aplică o cotă redusă de TVA de 9% pentru livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei, dacă au fost încheiate până la data de 1 august 2025 acte juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziţionarea acestora.”

Grindeanu avertiza asupra riscului aplicării TVA de 21%

Propunerea PSD vine după ce președintele partidului, Sorin Grindeanu, a avertizat că, în lipsa unei soluții legislative, toate tranzacțiile imobiliare vor intra sub incidența cotei standard de TVA.

Acesta declara recent că, dacă până la 31 iulie nu este adoptată o măsură tranzitorie, toate tranzacțiile imobiliare vor avea aplicată cota de TVA de 21%, situație care, în opinia sa, ar putea accentua dificultățile din sectorul construcțiilor.

AUR propune un termen suplimentar pentru cumpărătorii afectați

Și doi senatori AUR, Laurențiu Plăeșu și Niculina Stelea, au depus un proiect de lege care urmărește protejarea cumpărătorilor de locuințe afectați de indisponibilitatea sistemelor informatice ale ANCPI.

Inițiativa prevede că livrarea locuințelor și autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare:

„se pot finaliza în cel mult 30 de zile calendaristice de la reluarea integrală, la nivel național, a funcționării sistemelor informatice necesare operațiunilor de cadastru, publicitate imobiliară și activității notariale”.

În expunerea de motive, inițiatorii arată că numeroși cumpărători riscă să piardă facilitatea fiscală din motive care nu le sunt imputabile.

„În aceste condiţii, numeroase persoane fizice care îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de lege, au încheiat antecontractele şi au achitat avansurile în considerarea regimului tranzitoriu instituit de legiuitor riscă să piardă beneficiul cotei reduse de TVA exclusiv din cauza indisponibilităţii unei infrastructuri publice esenţiale, împrejurare care nu le este imputabilă. Diferenţa dintre cota tranzitorie de TVA de 9% şi cota standard de 21% este de 12 puncte procentuale. Astfel, pentru o locuinţă cu o bază de impozitare de 500.000 lei, diferenţa de TVA este de 60.000 lei, iar pentru plafonul maxim de 600.000 lei aceasta ajunge la 72.000 lei (…) Situaţia creată nu rezultă din modificarea condiţiilor de eligibilitate şi nici din conduita beneficiarilor, ci exclusiv din imposibilitatea obiectivă de finalizare a formalităţilor legale necesare transferului dreptului de proprietate”, se precizează în expunerea de motive.

Și în PNL au existat propuneri privind prelungirea facilității

Tema a fost discutată și în conducerea PNL. Prim-vicepreședintele partidului, Nicoleta Pauliuc, a propus prelungirea termenului până la care tranzacțiile imobiliare pot beneficia de TVA de 9%, după intrarea în vigoare, de la 1 august, a cotei standard de 21%.

Potrivit unor surse politice, aceasta a solicitat și convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea modificărilor legislative.

În schimb, președintele PNL, Ilie Bolojan, s-a opus inițiativei, argumentând că nu pot fi introduse excepții de la majorarea TVA.

Atacul cibernetic asupra ANCPI afectează piața imobiliară

Demersurile legislative au loc în contextul în care ANCPI se confruntă cu efectele unui atac cibernetic care a dus la indisponibilizarea sistemelor informatice administrate de instituție.

Din 14 iulie, aplicația e-Terra, sistemele de cadastru și carte funciară, precum și adresele oficiale de e-mail nu mai funcționează, iar autoritățile investighează incidentul.

Blocarea platformei afectează direct piața imobiliară, întrucât prin e-Terra sunt procesate înscrierile în cartea funciară, cererile de intabulare, extrasele necesare tranzacțiilor și documentele utilizate de notari și instituțiile financiare pentru finalizarea vânzărilor de locuințe.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.