PSD respinge moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților și lider al PSD, a declarat ferm că partidul său nu va susține moțiunea de cenzură depusă recent în Parlament împotriva Guvernului Bolojan. Potrivit lui Grindeanu, PSD rămâne partener al coaliției guvernamentale și nu intenționează să voteze pentru demiterea Executivului.

„Evident că nu vom vota această moțiune de cenzură, pentru că suntem parteneri în continuare în această coaliție. Iese din discuție. Dacă vom hotărî, urmare a votului dat de colegii mei, de mine, de toți ceilalți votanți, cei aproape 5.000, că vom ieși din guvernare, vom ieși din coaliție. Asta înseamnă, asumat, ieșit, spus, nu votate moțiunea de acest tip”, a declarat Grindeanu.

Inițiativa legislativă a fost depusă vineri de senatorul Ninel Peia, din grupul Pace Întâi România. Peia a prezentat moțiunea ca pe un „cadou” pentru Grindeanu, solicitând ca parlamentarii PSD să o susțină. Moțiunea, intitulată „România Nu Este de Vânzare – Un Guvern fără USR”, urmărește demiterea Cabinetului Bolojan, pe care Peia l-a criticat pentru politicile progresiste, considerându-le nocive pentru țară.

Senatorul a mai anunțat că documentul beneficiază de sprijinul grupului parlamentar AUR, însă PSD a clarificat că nu va participa la demersul opoziției.

„Astăzi, îi facem un cadou domnului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, prietenul meu. Este ziua lui şi îi fac cadou o moţiune de cenzură să scăpăm de progresişti de la guvernare. Aşa cum a scăpat de termenul de progresist din statutul PSD, îl îndemn să facă un cadou românilor, să voteze tot PSD-ul această moţiune de cenzură împotriva Guvernului progresist Bolojan şi în acest fel scăpăm de progresişti şi de la guvernare, şi din ţară. Ăştia sunt distrugătorii României”, a declarat Ninel Peia.

Sorin Grindeanu
SURSA FOTO: Facebook, Sorin Grindeanu

Grindeanu deschide posibilitatea unei colaborări PSD-AUR

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a sugerat marți, într-o conferință de presă, că partidul ar putea lua în considerare o guvernare alături de AUR, în cazul în care va părăsi actuala coaliție guvernamentală.

Întrebat dacă vede mai degrabă o ieșire a PSD în opoziție sau formarea unui cabinet împreună cu AUR, Grindeanu a evitat să ofere un răspuns concret.

”Nu aș vrea să fac speculații pentru ce se va întâmpla peste o lună, vom vedea ce se va întâmpla”, spune acesta.