Sorin Grindeanu: PSD merge în coaliție cu salariul minim și fără tăieri în administrație
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat marți care sunt principalele propuneri cu care partidul va intra în ședința coaliției programată pentru miercuri, accentul fiind pus pe mărirea salariului minim și pe eliminarea impozitului pe solarii.
Liderul social-democrat a precizat că formațiunea nu susține reducerea salariilor în administrația centrală și că, în privința administrației locale, pachetul de măsuri este deja închis.
Grindeanu a explicat că deciziile care țin de administrație, salariul minim și buget urmează să fie luate în săptămânile viitoare, subliniind că pentru administrația locală nu mai sunt prevăzute modificări suplimentare. În ceea ce privește administrația centrală, acesta a arătat că PSD se opune tăierilor salariale și a cerut să fie analizate concret propunerile care vor fi aduse în discuție în cadrul coaliției.
„Chestiunile care ţin de administraţie, de salariul minim, de buget sunt alte decizii care vor fi luate în săptămânile viitoare. (…) Legat de administraţia locală, pachetul e închis.
Legat de administraţia centrală, nu susţinem tăierea salariilor în administraţie. Haideţi să vedem cu ce se va veni”, a afirmat Sorin Grindeanu marți, 16 decembrie.
Este posibil să se poată achita facturile legate de CNI, Anghel Saligny și proiectele administrației locale
Liderul PSD a confirmat, totodată, posibilitatea convocării unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în luna ianuarie, pentru adoptarea bugetului.
Sorin Grindeanu a precizat că partidul va susține majorarea salariului minim și a exprimat optimism privind plata facturilor restante de la CNI (Compania Națională de Investiții) și programul Anghel Saligny, arătând că există șanse ca toate sumele restante să fie achitate până la finalul anului.
„În acest moment, cred că este posibil să putem să achităm tot ceea ce ţine de facturi legate de CNI, Anghel Saligny şi toate proiectele administraţiei locale.
Ştiţi că există în acest moment câteva miliarde bune neachitate şi pare că vom putea să plătim toate aceste facturi, până la sfârşitul anului”, a punctat președintele PSD.
În perspectiva bugetului pe anul viitor, Sorin Grindeanu a mai spus că PSD va susține continuarea investițiilor și eliminarea impozitului pe solarii, reiterând că partidul nu acceptă tăieri de salarii în sectorul public.
„V-am spus punctele mari pe care noi le susţinem în discuţiile care vor începe odată cu bugetul. Nu tăiem salarii”, a încheiat Grindeanu.

